Interviu cu Călin Georgescu, politicianul pentru care, în urmă cu un an, au fost anulate alegerile în România. Publicația slovacă Marker este primul media din Europa care a stat de vorbă cu el de atunci.

Interviu realizat de: Jaroslav Daniška, redactor-șef Marker

A trecut exact un an de când presa din toată lumea scria despre scandalul din România. Pe 24 noiembrie a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat surprinzător de Călin Georgescu. La scurt timp, el a fost etichetat drept politician pro-rus, iar pe 6 decembrie Curtea Constituțională a României a anulat primul tur de scrutin și a anulat și turul al doilea, care era programat pe 8 decembrie. Georgescu avea un avans clar și ar fi câștigat alegerile.

Președintele de atunci, Klaus Iohannis, a declarat că alegerile ar fi fost manipulate de o operațiune de influență a serviciilor rusești. Georgescu a fost etichetat ca „pro-rus”, iar mai târziu i s-a interzis candidarea și la alegerile repetate.

Despre el au scris toate publicațiile importante din lume, însă în toată această perioadă niciun ziar sau televiziune din Europa nu i-a luat un interviu. Asta deși, ulterior, Politico și alte media au scris că în spatele presupusei operațiuni nu s-ar fi aflat Rusia, ci firma românească Kensington Communications, angajată de un partid liberal românesc.

Noi am venit la București, iar Marker este primul media din Europa care îi ia un interviu lui Călin Georgescu, publicat exact la un an de la anularea primului tur al alegerilor.

„Ei au dat lovitura de stat, nu eu”

Marker / Jaroslav Danišk: Domnule Georgescu, mă bucur să ne cunoaștem. Am venit să vă punem câteva întrebări, să vă „pipăim”, ca să spun așa, și să aflăm dacă sunteți într-adevăr un pericol pentru democrație, așa cum s-a spus.

CĂLIN GEORGESCU: Vă mulțumesc eu că ați arătat interes. Am un mare respect pentru poporul slovac și pentru oamenii din Slovacia, pentru adâncul lor spirit de solidaritate și pentru frumusețea Munților Tatra, care fac parte din Europa. Deci, în primul rând, eu vă mulțumesc dumneavoastră.

REPORTER:  Sunteți inculpat și urmează să fiți judecat. Sunteți acuzat că ați încercat să organizați o lovitură de stat. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

CĂLIN GEORGESCU: Nu este un proces în sens normal. Este o operațiune politică. Ei au făcut lovitura de stat, nu eu și nici electoratul român. Noi ne iubim țara, ne asumăm istoria și, până la urmă, am reușit.

Sistemul este însă foarte atent să nu lase la putere pe cineva care nu face parte din acest sistem. Ținta mea finală și poziția mea sunt exact cele despre care vorbea Abraham Lincoln: puterea vine de la popor, aparține poporului și trebuie exercitată în folosul poporului. Asta este cu totul altceva decât ceea ce vedem de 35 de ani încoace.

Vă spun sincer: nu știam cum vor reacționa, dar eram absolut sigur că vor reacționa. Nu puteau lăsa situația așa, să recunoască pur și simplu că au pierdut.

Noi am câștigat, ei au pierdut – și asta nu puteau accepta.

Despre acuzații: „Nu există nicio probă”

REPORTER: Să le luăm pe rând. Vă rog să explicați exact de ce sunteți acuzat.

CĂLIN GEORGESCU: Sunt mai multe capete de acuzare. Principalul este că aș fi pus în pericol democrația și ordinea constituțională. Și că aș fi încercat să organizez o lovitură de stat. Am câștigat primul tur și, chipurile, urma să dau lovitura de stat. (Zâmbește.) Este ridicol.

Totul este ridicol. Pentru ei este „ciudat” să existe cineva care nu primește ordine. Dacă ești în politică, în logica lor trebuie să fii corupt. Dacă nu ești, nu ai ce căuta acolo. Poți să stai în afara politicii, dar nu în interior.

Corupția este premisa de bază ca să intri în politică. Pentru că eu nu sunt „politic corect”, e normal, din perspectiva lor, să nu poată accepta pe cineva ca mine.

REPORTER: În concret, cu ce justifică acuzația de lovitură de stat? Care ar fi „proba”?

CĂLIN GEORGESCU: Nu există nicio probă. Eu și alegătorii români încă așteptăm, până în ziua de azi, măcar o probă serioasă pentru anularea alegerilor. Nu există. Pur și simplu nu au așa ceva.

La fel, nu au nici probe împotriva mea. Totul este doar o demonstrație de forță. Vor să arate că pot. Dar asta nu poate șterge adevărul. Adevărul nu dispare, așteaptă. Și eu aștept. Vine întotdeauna momentul adevărului.

Sigur, ei mint constant, dar vedem că situația se schimbă peste tot. Sistemul internațional se schimbă. Nu e vorba doar de România, ci de ce se întâmplă în Europa, în special la Bruxelles, la Paris, la Berlin. Sunt multe locuri în care oamenii nu mai suportă acest sistem. Schimbări apar simultan în mai multe țări.

REPORTER: În alte țări schimbările se întâmplă prin alegeri. În România, alegerile au fost anulate. Asta e diferența.

CĂLIN GEORGESCU: Da, așa este. Și s-a întâmplat pentru prima dată în lume, nu doar în Europa.

Fake news, finanțarea campaniei și „lovitura” Kensington

REPORTER: Mai există o acuzație: că ați răspândit „fake news”. Ce înseamnă asta, concret?

CĂLIN GEORGESCU: Nici eu nu știu.

REPORTER: Se spune că ați „preluat și distribuit declarații false”. La ce s-ar referi?

CĂLIN GEORGESCU: Din nou, nu am ce să răspund. Eu sunt de partea alegătorilor români, cu demnitate.

Important nu este ce fac ei, ci ce facem noi. Noi ne păstrăm calmul. Eu i-am rugat pe români să rămână calmi. Au înțeles. Ne păstrăm credința, ne protejăm libertatea atât cât se poate. Adevărul va ieși la iveală.

REPORTER: Procurorii vorbesc și despre suspiciuni privind finanțarea campaniei dumneavoastră. E vreo problemă legată de bani?

CĂLIN GEORGESCU: Este un business. Am înțeles asta după campanie și după alegeri. Statul rambursează o parte din cheltuieli candidaților care depășesc 3%. Eu am avut 23%. Nu mi-au dat niciun ban. Dar nici nu am cerut, pentru că eu nu am cheltuit nimic.

REPORTER: Cum e posibil?

CĂLIN GEORGESCU: Am făcut ceva ce nimeni nu făcuse înainte. M-am adresat românilor spunându-le că sunt liberi. Că depinde de ei. Le-am spus doar sloganul meu: „Suntem împreună în asta”. Că e vorba de hrană, apă și energie.

Am refuzat spațiu plătit la televiziune, nu am plătit nimic, pentru că nu aveam bani. Nu am acceptat niciun sponsor.

Am vrut să demonstrez că decide generozitatea noastră, decide națiunea. Și asta s-a întâmplat.

REPORTER: Ați vrut să spuneți că întreaga campanie a avut o bază morală.

CĂLIN GEORGESCU: Exact. Am pus accentul pe morală. Pe dragostea de țară – și, mai presus de orice, pe suveranitate. Această țară ne aparține nouă. Resursele naturale ne aparțin nouă. Noi decidem viitorul nostru. Nimeni altcineva, nimeni din afară. Noi. Acesta a fost principalul mesaj.

„Fascist, rasist, extremist, antisemit” – etichetele

REPORTER: În dosar se mai spune despre dumneavoastră că sunteți „fascist, rasist, extremist, antisemit”. Ați avut vreodată declarații antisemite sau fasciste?

CĂLIN GEORGESCU: În primul rând, noi, românii, suntem creștini ortodocși. Pentru mine este imposibil, prin definiție, să fiu rasist. (Zâmbește.)

În orice caz, ei nu au niciun fel de dovadă pentru aceste acuzații. Este ridicol. Vor încerca să inventeze ceva. În momentul în care ai succes cu un program suveranist, pentru ei devii automat „fascist, rasist, antisemit”.

Sunt aceleași etichete cu care s-a confruntat și președintele Trump. Este copy-paste. Au schimbat doar numele cu „Georgescu”.

REPORTER: Pe Trump nu l-au numit antisemit.

CĂLIN GEORGESCU: Dar situația este similară. Este o problemă de caracter, la ei. Nu pot accepta ideea că altcineva îi poate înlocui. Și când spun „altcineva”, nu mă refer la oricine.

Vreau să fiu clar: eu vorbesc aici despre puterea care aparține poporului. Despre un guvern responsabil în fața oamenilor și care lucrează în interesul lor. Asta nu vor ei să accepte. Că acest lucru se poate întâmpla în România.

Rezultatul din 2024 și anularea alegerilor

REPORTER: V-a surprins numărul mare de voturi din primul tur, în noiembrie 2024?

CĂLIN GEORGESCU: Simțeam reacția oamenilor, simțeam sprijinul. Mă așteptam la un rezultat bun, dar nu chiar atât de mare. Și eu am fost surprins. Dar eram convins că în turul doi succesul ar fi fost și mai mare. În fiecare zi simțeam cum crește susținerea.

Pe 6 decembrie însă au anulat alegerile. A fost, evident, un abuz și un act neconstituțional. Procentele creșteau, iar ei știau asta. De aceea au anulat totul.

TikTok, „operațiunea rusă” și firma Kensington

REPORTER: Miezul scandalului este legat de perioada dinaintea primului tur. Ne-am trezit, brusc, cu suspiciuni că campania dumneavoastră ar fi fost legată de o operațiune de influență rusească: conturi false de TikTok, Facebook, care vă susțineau și care ar fi fost propagandă rusă. La scurt timp însă, s-a scris – inclusiv Politico – că în spate nu erau rușii, ci liberalii români și firma Kensington Communications. Ce știți, după un an, despre această operațiune?

CĂLIN GEORGESCU: În primul rând, nu am nicio legătură cu Rusia. Repet asta. În al doilea rând, ei au avut un plan: să susțină campania mea pentru a slăbi pe altcineva și, astfel, să ajute candidatul lor.

Doar că, în momentul în care m-au „ajutat” pe mine, iar asta s-a combinat cu faptul că oamenii știau foarte clar că programul meu era unul de suveranitate reală, de respect față de tradiții, de pământ, agricultură, resurse naturale, toată această schemă le-a explodat în față.

Investiția lor a ajutat mai mult candidatura mea decât pe ei.

Până azi nu știm toate detaliile. Știm numele firmei, atât.

REPORTER: Dumneavoastră personal ați fost implicat în vreun fel?

CĂLIN GEORGESCU: Deloc. Nu am avut nicio legătură, nu am sprijinit nimic. A fost ca un bumerang. Au vrut să obțină ceva, au obținut exact opusul.

REPORTER: A existat o anchetă serioasă a statului român?

CĂLIN GEORGESCU: Nu. Pentru că nu au niciun interes.

REPORTER: Cum e posibil?

CĂLIN GEORGESCU: Este posibil pentru că, și mă bucur că pot să spun asta, s-a dezvăluit adevăratul caracter al sistemului. Și s-a pus în lumină și caracterul poporului român. Sistemul nu mai este credibil. Nu mai poate avea încrederea nimănui. Mai jos de atât nu se poate.

Iohannis, anularea alegerilor, lipsa explicațiilor

REPORTER: E un an de când alegerile au fost anulate. Ați primit vreo explicație coerentă de ce s-a întâmplat, cine a decis totul, de ce a procedat Klaus Iohannis astfel?

CĂLIN GEORGESCU: Pas cu pas apar informații noi. Sigur, majoritatea documentelor sunt clasificate. Dar cred că adevărul va ieși curând la suprafață și lumea întreagă va afla.

La bază este o corupție uriașă. Nu e vorba doar de alegeri. Alegerile au fost anulate ca să acopere altceva. De aceea nimeni nu vrea să afle „ce s-a întâmplat”, iar ei încearcă să dea vina pe alții, evident și pe mine.

Spun că eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat. Eu nu am nicio responsabilitate.

REPORTER: Ați mai vorbit de atunci cu Klaus Iohannis?

CĂLIN GEORGESCU: Nu.

REPORTER: V-a sunat? S-a scuzat cineva?

CĂLIN GEORGESCU: Scuze? Nici vorbă. Cuvântul „scuză” nu există în vocabularul lor.

„Sunt patriot. Nu sunt pro-rus”

REPORTER: Haideți să trecem la Rusia. Toată lumea vă lipește eticheta de „pro-rus”. Sunteți?

CĂLIN GEORGESCU: Sunt patriot.

REPORTER: Atunci de ce tot apare Rusia în discuție?

CĂLIN GEORGESCU: Ăsta e problema lor, nu a mea. Eu sunt de partea patrioților. De partea oamenilor care își iubesc țara.

Am spus că îi respect pe liderii care își iubesc țara – asta se aplică și pentru președintele Trump, și pentru președintele Putin. Atât. Nu este treaba mea să intru în mintea lor.

REPORTER: Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO și fost ministru de Externe, a spus că dacă rușii au putut face așa ceva în România, o pot face oriunde. Românii cred cu adevărat că rușii sunt în spatele întregii povești?

CĂLIN GEORGESCU: Toată această construcție are și o altă față. Dacă ar fi adevărat că rușii, prin TikTok, pot decide rezultatul unor alegeri, atunci nu mai avem democrație. Zero democrație.

Dacă cineva chiar crede că un scrutin poate fi decis de o intervenție externă, înseamnă că sistemul e nul.

Cât despre domnul la care v-ați referit, este un globalist pur sânge. Nu mai e nimic de comentat.

Ucraina, NATO, SUA și „viitorul Europei”

REPORTER: Relațiile dintre români și ruși sunt complicate, pline de resentimente. De ce?

CĂLIN GEORGESCU: Pentru mine important este poporul meu. Poziția mea a fost mereu clară: vrem să trăim în pace cu vecinii, vrem relații corecte. Avem nevoie de relații foarte bune cu marile puteri, ceea ce azi înseamnă SUA, China, Rusia. Eu sunt un om al păcii.

În campania mea am vorbit mereu despre pace. Spre deosebire de contracandidați, care vorbeau despre război. Eu sunt pentru pace. Și știu un lucru: cel mai important este dialogul. Trebuie să vorbești, nu să bombardezi.

REPORTER: Cum vedeți războiul din Ucraina? Care e cauza și cum ar trebui să se încheie?

CĂLIN GEORGESCU: Războiul din Ucraina nu este despre Ucraina. Este despre viitorul Europei. Acesta este primul punct.

Al doilea: președintele Trump a spus că în fiecare săptămână mor în Ucraina 5.000–7.000 de bărbați. Este o tragedie. Moartea fiecărui om este o tragedie. Nimeni nu ar trebui să moară așa. Suntem în al treilea mileniu.

Pe cei care cer continuarea războiului îi consider „minți bolnave”.

Orice s-ar fi întâmplat la început, a lipsit dialogul. Nu suntem animale, suntem oameni. Când refuzi dialogul, înseamnă că ai alt interes. Pacea trebuie impusă, nu cerșită. Nu întrebi „dacă vrem pace”. Pur și simplu o faci.

REPORTER: Cine poartă responsabilitatea?

CĂLIN GEORGESCU: Nu comentez. Uitați-vă la familie. Să spunem că soției dumneavoastră nu îi place ceva ce faceți. Ce faceți? Fugiți de acasă? Plângeți? Nu. Vorbiți. Poate are dreptate. Trebuie să rezolvați.

La fel și între națiuni. Dacă citești Biblia o dată, de două ori, de trei ori, toate cele 10.000 de pagini, principalul mesaj este iubirea. Dacă nu înțelegem acest cuvânt, înseamnă că sunt alte interese la mijloc. Sau relația noastră cu Dumnezeu e foarte departe.

Diplomația poate rezolva orice între familie, stat și între state.

REPORTER: Ce spune războiul din Ucraina despre viitorul NATO?

CĂLIN GEORGESCU: NATO este o alianță defensivă. Așa s-a născut, aceasta este esența ei. Așa e în regulă, și eu susțin asta. Uniunea Europeană este și ea importantă, ajută la dezvoltare.

Dar în momentul în care o alianță defensivă devine ofensivă, avem război. Iar eu nu sunt de partea războiului.

NATO s-a schimbat în 2008, la summitul de la București, când s-a decis că Ucraina va deveni, cândva, membru. Această agendă a provocat conflictul dintre Rusia și NATO. NATO și-a schimbat abordarea total.

Ucraina poate fi membră a UE, dar niciodată a NATO. Niciodată.

REPORTER: Sunteți de acord cu ideea că NATO sau SUA au provocat războiul din Ucraina?

CĂLIN GEORGESCU: Nu știu. Știu un singur lucru: avem nevoie de pace. Nu sunt în poziția de a judeca sau de a arăta cu degetul. Repet: Ucraina poate intra în UE, dar nu în NATO.

SUA, bazele militare din România, suveranitatea

REPORTER: România are un rol special – sunteți, ca și Ucraina, la Marea Neagră. Aveți patru baze NATO sau americane pe teritoriul țării, una dintre ele urmează să devină cea mai mare bază aeriană din Europa. Nu vă temeți că, dacă tensiunile escaladează, războiul s-ar putea extinde pe teritoriul României?

CĂLIN GEORGESCU: Nu sunt general. Ce pot spune este că sunt pentru pace. În ciuda a ceea ce spun televiziunile, oamenii vor pace. Peste tot. În Vest, în Est, în întreaga lume.

E vorba de jocuri politice. Eu, nefiind „politic corect”, îmi permit să vorbesc despre pace.

REPORTER: Dacă ați fi fost președinte, ați fi renegociat prezența bazelor americane în România?

CĂLIN GEORGESCU: Tot ce aș renegocia ar fi în interesul României.

REPORTER: Ce înseamnă „interesul României” aici?

CĂLIN GEORGESCU: Suveranitate, libertate, independență, tradiții. Este țara noastră, deci suveranitatea este esențială. Noi decidem asupra destinului nostru. Pentru mine nu contează doar România ca stat, ci românii ca oameni.

Totul trebuie făcut pentru bunăstarea lor. Asta înseamnă economie funcțională, locuri de muncă, perspectivă. Avem firme românești, bănci, putem colabora cu alții, putem investi și în alte țări. Asta înseamnă prosperitate.

România are 20 de milioane de locuitori, mi-aș dori să fim 40 de milioane.

REPORTER: SUA reduc acum numărul de militari de pe bazele din România. E un pas bun?

CĂLIN GEORGESCU: Știu despre asta, dar nu pot spune dacă e bine sau rău.

REPORTER: În general, cum vedeți relațiile româno–americane?

CĂLIN GEORGESCU: Am spus-o de multe ori: România are un singur partener strategic puternic – Statele Unite. Punct. Doar cu SUA putem avea o economie stabilă, securitate, predictibilitate. Noi, românii, suntem pro-americani și ne vom păstra această orientare, mai ales cu administrația Trump–Vance putem avea o cooperare apropiată.

REPORTER: Cu asemenea poziții pro-americane, cum vi se poate lipi eticheta de „pro-rus”?

CĂLIN GEORGESCU: Trăim în democrație, fiecare poate spune ce vrea. Important e că eu știu cine sunt. Nu mă interesează ce spun alții despre mine.

Diaspora, resursele României și renegocierea controlului

REPORTER: Campania dumneavoastră a scos la iveală un fenomen: românii din diaspora au votat masiv pentru dumneavoastră. În mod normal, românii plecați în Vest votează, în țările din Est, partide liberale, nu suveraniști sau conservatori. Cum explicați?

CĂLIN GEORGESCU: Românii vor să se întoarcă acasă. „Acasă” este pentru ei ca un vis. Asta cere inimă mare, dragoste de țară, de istorie, de strămoși. Această legătură nu se rupe, nici dacă trăiești în Spania sau Italia.

Relația cu pământul e ca relația cu familia. Eu nu am făcut decât un singur lucru: am ținut cont de asta.

REPORTER: România este o țară bogată: petrol, gaze, aur…

CĂLIN GEORGESCU: Cea mai mare bogăție a României sunt românii și educația. Asta e pe primul loc. Avem și resurse naturale, pământ fertil, apă, sol agricol foarte bun…

REPORTER: Ca în multe țări est-europene, mare parte din aceste resurse – petrol, gaze – sunt controlate de companii străine. V-ați imagina o renegociere a acestui statut, astfel încât statul sau companiile românești să recapete controlul?

CĂLIN GEORGESCU: Desigur.

REPORTER: Cum?

CĂLIN GEORGESCU: Despre asta nu pot vorbi în detaliu acum. Nu ar fi înțelept. Ținta noastră este să deținem controlul asupra bogățiilor și să invităm străinii să coopereze cu noi – dar noi să fim majoritari, noi să decidem ce se întâmplă cu resursele noastre. Nu ne putem vinde pe noi înșine. Asta s-a întâmplat în ultimii 35 de ani. A venit timpul schimbării.

Nu doar în România, ci și în Slovacia și în alte țări. Toată lumea așteaptă schimbarea. România ar putea fi un exemplu.

REPORTER: Petrolul și gazele românești sunt cele mai apropiate resurse de Europa Centrală. Cine le controlează acum?

CĂLIN GEORGESCU: O companie austriacă.

REPORTER: Se spune că zăcămintele sunt mai mari decât se crezuse inițial. Ați îndrăzni să redeschideți discuția privind proprietatea?

CĂLIN GEORGESCU: Totul este posibil dacă iubești cu adevărat țara.

România – Slovacia, regiunea celor „patru B”

REPORTER: Cândva eram mai apropiați. Slovacia și România au împărțit chiar și graniță comună. Ne amintim de soldații români căzuți la eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial…

CĂLIN GEORGESCU: Peste 10.000 de români au murit pe teritoriul Slovaciei. Este important, ne leagă. (În realitate, numărul total al militarilor români căzuți pe teritoriul actual al Slovaciei este de peste 33.000 – n.red.)

Și ne amintim că România nu a participat la invazia din 1968 împotriva Cehoslovaciei. Asta spune ceva despre demnitatea noastră, despre respectul nostru pentru libertatea altora.

În România trăiește și o minoritate slovacă, încă un element care ne apropie.

Prea mult timp ne-am uitat doar spre Vest sau Est. Ar trebui să ne uităm mai mult unii la alții. Avem nevoie de mai multă cooperare între București, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Acest „cerc al celor patru B” are un potențial de circa 40 de milioane de oameni. Integrarea economică – industrie, agricultură, tehnologie, transport – ar ajuta întreaga regiune.

Comunism, globalism și „sistemul vechi”

REPORTER: În noiembrie–decembrie marcăm căderea comunismului. Au trecut 36 de ani. Cum ați descrie epoca în care trăim?

CĂLIN GEORGESCU: Experiență. În campanie am înțeles că nu trebuie doar să judecăm, ci să acționăm. Să nu mai vedem doar partea goală a paharului, ci și pe cea plină. Comunismul a lăsat răni, trebuie să mergem mai departe.

Avem o singură planetă. Ea poate satisface nevoile noastre, dar nu și lăcomia noastră. Experiența ultimilor ani arată că a venit timpul pentru un mare salt. Sistemul vechi se apropie de final.

REPORTER: Prin „sistem vechi” vă referiți la…?

CĂLIN GEORGESCU: La comunism și la sistemul globalist actual.

REPORTER: Îl considerați deja „sistem vechi”?

CĂLIN GEORGESCU: Da. Pentru mine e clar. E suficient să ne uităm în jur, să vedem ce se întâmplă. Schimbările din Polonia, Ungaria, Olanda, Cehia, Slovacia… A venit vremea schimbării.

Václav Klaus spune că lucrurile sunt grave, ideologia a revenit în forță, sistemul nu funcționează, dar nu știm „în ce an al comunismului” suntem – metaforic: anii ’50, ’60, ’80. Havel spunea că nu poate exista democrație fără un sens al dimensiunii spirituale. Fără spirit nu există democrație.

Pentru noi, în România, credința ortodoxă e esențială. Trebuie să înțelegem spiritul vremii. Legătura dintre spiritualitate și democrație este puternică.

Procesul din 2026, Nicușor Dan, retragerea din politică

REPORTER: În 2026 veți avea proces. Vă așteptați la un proces corect?

CĂLIN GEORGESCU: Cred în dreptate. Este mai puternică decât manipularea. Sunt convins că adevărul va ieși la lumină. Nu am nicio teamă.

REPORTER: După reluarea alegerilor, președinte a devenit Nicușor Dan. Ce fel de președinte este?

CĂLIN GEORGESCU: Oamenii văd. Nu am nimic de adăugat. Întrebați-i pe ei cum arată România. Ziarele sunt pline de exemple.

REPORTER: După aceste alegeri repetate, la care nu ați mai avut voie să candidați, ați anunțat că vă retrageți din viața politică. De ce?

CĂLIN GEORGESCU: Pentru că, în primul rând, nu sunt „om politic” în sensul clasic. Sunt, înainte de toate, creștin. Cred în demnitatea și viitorul poporului meu și lupt pentru ele. E vorba de independență și libertate.

REPORTER: Anunțul retragerii a fost consecința unor presiuni?

CĂLIN GEORGESCU: Oamenii au uneori imaginații bolnave, au propriile lor proiecții și așteptări. Eu privesc lucrurile în alt registru: veșnicia, pacea planetei, viitorul României. Să faci totul în duhul lui Dumnezeu. E vorba de trezire. Nu doar în România, peste tot. Și va veni repede.

REPORTER: Statul român nu v-a respectat decizia. Ați fost totuși pus sub acuzare pentru fapte grave. De ce încă vă consideră o amenințare, dacă ați anunțat că nu mai intrați în politică?

CĂLIN GEORGESCU: Asta e problema lor, nu a mea. Trebuie să-i întrebați pe ei. Eu știu care e adevărul și știu ce putere au în mâini alegătorii români.

Popularitatea, viitorul și întrebarea despre o nouă candidatură

REPORTER: Mulți spun că popularitatea dumneavoastră a crescut după anularea alegerilor.

CĂLIN GEORGESCU: Așa este.

REPORTER: Ce înseamnă asta pentru viitorul dumneavoastră? Ce vreți să faceți?

CĂLIN GEORGESCU: Vreau să fac ceea ce este în folosul țării și națiunii mele. Mai ales acum, când la Washington sunt Trump și Vance, este momentul pentru un mare salt. Sincer, pentru Europa – când te uiți în jur – nu mai e doar o provocare, e ceva inevitabil. Se va întâmpla.

REPORTER: Veți fi parte din această schimbare?

CĂLIN GEORGESCU: Desigur. Și România, la fel. Sunt absolut convins. Viitorul aparține patrioților, cum spune președintele Trump. Și, dincolo de asta, viitorul aparține celor care cred în țara lor și în Dumnezeu.

REPORTER: Asta înseamnă că veți candida din nou la președinție?

CĂLIN GEORGESCU: Nu știm ce va fi mâine. Am avut alegeri care au fost anulate, nu știm nici azi care au fost motivațiile reale, nu avem suficientă transparență și dovezi.

Înainte să vorbim despre alegerile viitoare, trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat la cele trecute.

Mesaj final către Slovacia

REPORTER: Domnule Georgescu, vă mulțumesc pentru interviu.

CĂLIN GEORGESCU: Și eu vă mulțumesc. Și pentru că am vorbit despre Slovacia, dați-mi voie să spun ceva la final: apreciez curajul premierului vostru, Robert Fico, care a supraviețuit unei tentative de asasinat. Asta ne amintește că suveranitatea statului și demnitatea au un preț.

Robert Fico are un curaj extraordinar, vreau să felicit electoratul slovac că are un astfel de prim-ministru.

În plin scandal de mega-corupție la Kiev, tovarășa Ursula von der Leyen are tupeul să ceară de la statele membre alte zeci de miliarde de euro pentru regimul Zelesnky. Șefa Comisiei Europene pretinde că ucrainenii au ajuns la fundul sacului și fără acești bani nu vor putea „să-i zdrobească pe ruși” în 2026. Desigur, printr-un adevărat miracol, întrucât momentan trupele lui Zelensky se află în corzi. Pierd bătălie după bătălie și văd cum le fuge pământul de sub picioare.

Singura reacție notabilă (și binevenită!) la adresa Ursulei a venit din Ungaria. Premierul Orban a protestat vehement:

„Președintele Comisiei solicită nu mai puțin de 135 de miliarde de euro suplimentare pe o perioadă de 2 ani. Adică 65% din producția economică anuală a Ungariei, 7 ani de pensii pentru toți pensionarii maghiari și aproape 3/4 din bugetul anual al UE. Este categoric absurd!”.

Von der Leyen le-a propus statelor membre trei opțiuni: 1) Contribuții voluntare bilaterale de cel puțin 90 de miliarde de euro din bugetele naționale; 2) Împrumuturi comune UE pe piețele financiare (datorie comună); 3) Un împrumut de 140 de miliarde de euro garantat de activele rusești înghețate (peste 300 de miliarde de euro, în Belgia). Cele trei variante pot fi combinate, dar necesită decizii urgente. Mai precis, chiar la sesiunea din decembrie a Consiliului European, când Nicușor Dan este așteptat la Bruxelles pentru a spune, ca de obicei, „Da, să trăiți! Plăcerea a fost de partea noastră!”.

În timp ce Ursula von der Leyen cere alte 135.7 miliarde euro pentru Ucraina, după modelul tunurilor din pandemie, Ilie Bolojan ne anunță senin că din ianuarie impozitul pe casă și teren va crește, în medie, cu 80 la sută. „Nu mai sunt bani pentru primării”, explică premierul. Toate ministerele vor fi ciuntite cu 10 procente, mai puțin probabil Apărarea și Internele. Că doar prioritățile sunt clare: Kievul și NATO înainte de spitale și școli românești.

Nicușor Dan, președintele „României oneste”, emanatul loviturii de stat din 6 decembrie, a recunoscut cinic că-i stupid să luăm bani de la sănătate și educație pentru înarmare, dar ca să fim în NATO trebuie să plătim. Să plătim taxa de solidaritate cu Kievul, de pildă. Pentru că, nu-i așa, sănătatea și educația copiilor noștri sunt negociabile, însă nu și imaginea de „partener strategic serios”.

„Să alegem bunul simț. Să încetăm să finanțăm un război care nu poate fi câștigat, alături de mafia coruptă din Ucraina. Trucul magic al Bruxelles-ului ar fi din nou un împrumut european comun, o măsură care ar asigura că până și nepoții noștri vor fi împovărați cu rambursarea costurilor războiului ruso-ucrainean”, a precizat Viktor Orban, ca reacție la solicitarea Ursulei von der Leyen. Premierul Ungariei a completat: „UE a fost construită pentru a servi națiunile suverane, nu pentru a le conduce. Bruxelles-ul nu are nicio influență asupra Ungariei. Nu primim ordine de la birocrați nealeși și răspundem doar poporului nostru”.

Iată cât de natural sună discursul unui lider care își iubește țara și cât de fals se comportă președintele nostru, globalistul Nicușor Dan.

Pe fondul comportamentului servil al statelor membre față de dictatura bruxelleză, presa neoliberală a dezvăluit un pretins plan de pace ruso-american în 28 de puncte, negociat în secret. Se vorbește, din nou, despre concesii teritoriale, neutralitate ucraineană și sfârșitul sângerării. Cum era de așteptat, Zelensky și marionetele globaliste din UE se dau cu fundul de pământ că-i „capitulare”. Nu i-a întrebat nimeni dacă vor să semneze așa ceva. Pentru ei, singura pace acceptabilă ar fi capitularea Rusiei.

Pentru noi, românii, pacea ar însemna că am mărit impozitele cu 80 la sută, ne-am înarmat până-n dinți și am tăiat bugetele de la școli și spitale absolut de pomană.

Bolojan și Nicușor au ales: mai bine săraci și disciplinați, decât cu un strop de demnitate. E stupid, dar ce contează? Dacă-i ordin, cu plăcere!

A consemnat pentru dumneavoastră Adrian Onciu.

Lângă Odessa, NATO a construit un centru logistic, de unde conducea operaţiile ucrainene şi tirul de rachete asupra teritoriului rusesc, ceea ce nu putea fi tolerat multă vreme de comandamentul rusesc.

Complexul militar purta numele oficial de Elges Ashore Complex şi era mândria occidentalilor, care îl credeau invincibil. Pentru asta l-au şi numit Citadela, care era un scut antirachetă, cam ca cel de la Deveselu. Era format din mai multe clădiri şi un buncăr.

Cea mai importantă era clădirea cu patru etaje, care adăpostea radarul AMSP1, cu cei patru ochi ciclopici (antene) cu care putea urmări peste 100 de obiective în mişcare, de la distanţe de peste 1000 de km. Alt centru important era cel de lansatoare de rachete din scutul de apărare, care putea lansa rachete Tomahawk, dacă primea permisiunea.

Al treilea element a fost un sistem subteran de buncăre, unde se prelucrau datele primite de la sateliţi, de la propriul radar şi de la alte centre de comandă NATO. Aici se stabileau traiectoriile şi obiectivele care urmau să fie lovite de pe teritoriul rusesc. Citadela era apărată de sisteme antirachetă de tip NASEMS norvegiene şi IRIS-T germane, poziţionate de jur împrejurul centrului, într-un număr neobişnuit de mare: 36 de bucăţi!

Citadela însă, avea un punct slab: şi anume, când a fost proiectată, nu existau rachete hipersonice. Şi fiindcă occidentul nu le are nici azi, în aroganța lui, socotea că afirmaţiile ruseşti sunt propagandă.

Creierul Citadelei era compus din radarul performat aflat în clădirea cu patru etaje, de unde pândea tot ce mişcă, pe o rază de 1000 de km. Fără el, toată Citadela ar fi orbecăit în întuneric. Strategia rusească l-a avut în centrul atenţiei. Dar Citadela avea un sistem inteligent, cu elemente care se sprijineau între ele. Ca să distrugi radarul, trebuia să-l loveşti mortal. Dar dacă se apropia de el vreun obiect în mişcare, se activau cele 36 de sisteme antiaeriene. Era un nod gordian, pe care ruşii trebuiau să-l deznoade.

Comandamentul rusesc a început să adune date şi informaţii. Sateliţii de tip Persona au scanat Citadela centimetru cu centimetru iar sateliţii Liana înregistrau tot ce însemna radiaţii electromagnetice: convorbiri telefonice mobile, semnale ale radarelor şi semnalele radio transmise de la şi spre Citadelă.

Ruşii au trimis şi nişte avioane SU 57 în proximitatea graniţei Ucrainei, ca să provoace reacţiile de apărare ale sistemului, care apoi au fost captate şi analizate de profesionişti. S-au efectuat astfel hărţi în trei dimensiuni ale Citadelei, cu toate clădirile şi poziţiile lansatoarelor de rachete, cu coordonatele buncărului şi a centrelor de comandă.

Apoi ruşii au aflat toţi parametrii instalaţiilor existente, de la timpul scurs de la datul comenzii, până la pornirea rachetei spre obiectul care venea spre Citadelă, cu toate datele tehnice ale radarelor şi a sistemelor de rachete. Apoi, datele au fost completate de serviciile de informaţii ruseşti, care aveau infiltraţi printre angajaţii bazei, care au fotografiat planuri şi rapoarte, clădiri şi instalaţii şi au trasmis numărul personalului militar şi capacitatea lui de luptă. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

La începutul lunii noiembrie 2025, comandamentul rusesc având deja toate informaţiile necesare, a definitivat planul atacului. El a fost realizat cu un minim de mijloace tehnice, dar cu un maxim de inteligenţă. Era prevăzut un atac în trei faze, care urmau să se deruleze într-un timp de doar 15 minute. Prima fază consta în asigurarea tăcerii totale, asemăntoare cu liniştea dinaintea furtunii.

„Liniştea” impusă a fost asigurată prin sistemele electronice de bruiaj şi de derutare a radarelor, prin distorsionarea sau anihilarea oricărei unde electromagnetice din jurul Odessei, ceea ce a afecat grav comunicaţiile, de la telefonia mobilă, semnalele radar, GPS şi StarLink. Citadela s-a scufundat din punct de vedere al comunicaţiilor, în întuneric.

În data de 6 noiembrie 2025, la ora zero a Moscovei, sistemele Kasuka 4, de pe teritoriul Crimeii şi-au început activitatea. Ele trebuiau să „orbească” radarul principal al Citadelei. Iar sistemele de bruiaj mobile instalate pe navele ruseşti din Marea Neagră, au avut misiunea de a bloca radarele sistemelor NASAMS şi IRIS-T, operaţie care a reuşit deplin: pe monitoarele radarelor nu se vedeau decât linii şi purici.

Pe întregul teritoriu al Citadelei s-a declanşat alarma. Pe mulţi i-a cuprins deruta şi panica, fiindcă numeni nu ştia care era cauza. „Toţi se uitau cu mirare şi nu ştiau de unde vine.” La patru minute după ora zero, a pornit spre Citadelă al doilea val, format din 48 de drone Lancet, prevzute cu inteligenţă artificială. Ele aveau sarcina de a distruge toate cele 36 de sisteme antirachetă. Aceste drone erau comandate exclusiv de inteligenţa de la bord, căreia i-a fost precizat obiectivul pe care trebuia să-l distrugă. Cum o făcea, cum zbura, era treaba ei. Astfel că s-a creat un stol de drone, care zburau aparent dezordonat şi incoerent, dar fiecare spre ţelul ei precis.

Toate cele 36 de sisteme antirachetă NASAMS şi IRIS-T ale bazei au fost lovite 1 la 1, cu viteza de 300 km/h. O dronă pentru fiecare sistem antirachetă. O precizie nemaiîntâlnită în istoria militară. Iar celelalte 12 drone Lancet, care fusesera prevazute ca înlocuitoare a celor care eventual ar fi ratat ţinta, s-au reorientat şi au lovit alte obiective, precum generatoare diesel sau vehicole blindate.

Dupa ce de pe locul unde fuseseră sistemele antirachetă se ridicau coloane de fum iar Citadela, spunea „propaganda rusă” cu mare satisfacţie, arăta ca o cutie de conserve ciuruită, a fost lansat cel de-al treilea val de atac, consistând din trei (doar trei) rachete Zircon. Fregata Amiral Grigorovici, aflată în alarmă la sute de km de Odessa, a primit ordinul de lansare.

Trei hiperrachete Zircon au ajuns în câteva secunde la înălţimea de 30 de km. unde au dezvoltat viteza de 9.000 km/h (Mach 8). La această viteză, plasma produsă de propulsoarele rachetei produce ea însăşi radiaţii electromagnetice puternice, care fac racheta nedetectabilă pentru radare. Apoi, când au ajuns deasupra bazei Citadela, s-au repezit din înaltul cerului, vertical, fiecare asupra ţintelor lor.

Prima dintre ele a penetrat acoperişul clădirii cu patru etaje, avariind-o. A doua rachetă, pătrunzând prin acelaşi locaş produs de prima rachetă, explodează în mijlocul clădirii, prăbuşind-o şi îngropând sub ea resturile a ceea ce a mai rămas din radarul american.

A treia rachetă Zircon, special dotată cu un cap perforator, străpunge plăcile de beton şi de metal de deasupra buncărului, ajunge în centrul lui şi explodează, transformând totul într-un glob de foc. La ora 0:15, operaţia militară specială de lângă Odessa a fost încheiată. În acest atac, pe lângă distrugerile imense produse de drone şi de cele 3 rachete Zircon, au fost cu siguranţă decimaţi şi mulţi specialişti şi ofiţeri de rang înalt NATO.

Ruşii spun că n-a fost doar un atac tactic, ci o lovitură geostrategică de mari proporţii, care a schimbat umblarea timpului. A fost o acţiune precisă şi dură, care a distrus un centru NATO considerat inexpungabil. Când s-a aflat de isprava asta, în centrele NATO s-a instalt panica.

Gradul de distrugere al Citadelei a fost analizat de comandamentul rusesc cu informaţii culese pe trei căi independente. Sateliţii Liana au constatat că după atac, s-a aşternut o tăcere (electronică) aproape totală. Tot personalul bazei rămas în viaţă, era în stare de şoc.

Al doilea canal de informaţii au fost comunicaţiile ucrainiene, care după o vreme, au început să funcţioneze. Se relata despre gradul de distrugere al Citadelei cu expresii, auzite printre pocnituri şi pârâituri, precum lovituri fatale, distrugere completă, dezastru nemaivăzut, dar mai ales, erau multe cereri de ajutor pentru răniţi.

Al treilea canal a fost satelitul Persona, care a survolat zona şi a fotografiat şi filmat proporţiile dezastrului. Erau atât de mari, încât Citadela nu va mai putea fi reconstruită niciodată. Iar fotografiile în infraroşu arătau încă focare de incendiu, care mistuiau ultimele resturi combustibile rămase din Citadela NATO.

Operaţia aceasta a fost o lecţie pentru tot Occidentul, care poate că se va trezi, după această operaţie care a produs un gol imens în sistemul de apărare NATO. S-a fragilizat frontul estic şi sistemul de apărare al Ucrainei, Marea Neagră a devenit un lac rusesc, ţărmul Ucrainei nu mai poate fi apărat de vasele şi aviaţia rusă.

Nici un vas nu va mai putea aduce armament pe mare pentru Ucraina, iar ţara asta bătută de Dumnezeu şi condusă de un excroc ca Zelenski, nu mai poate exporta nimic pe mare, nici chiar prin portul Constanţa, dacă Rusia nu va fi de acord. Aceasta este noua realitate, pe care Occidentul trebuie s-o recunoască, vrând nevrând.

Centrul economic, politic şi strategic al lumii s-a mutat în Asia, iar zvâcnirile SUA ca să se arate încă puternică, precum o face în Venezuela, îi va aduce numai necazuri. Dar să vedem ce învăţăminte ar trebui să tragă România de pe urma distrugerii Citadelei, privind securitatea sa: Deveselu, zero, Kogălniceanu, zero, Securitatea oferită de articolul cinci, zero.

A consemnat pentru dumneavoastră Călin Kasper.

Am văzut aseară în reluare spectacolul macabro-prostesc al conferinței de presă ținute de bolnavul psihic de la Cotroceni. Un plictis absolut în care ocupantul ilegal al fotoliului prezidențial a ținut cu tot dinadinsul să ne repete sloganele și imbecilitățile ideologiei impuse prin împingerea sa ilegitimă pe cea mai înaltă poziție a statului român. Cu toate că cei din spatele diliului se străduiesc din răsputeri să strecoare în discursurile sale elemente care să fie percepute de marea masă de români ca fiind „corecte” sau „pozitive”, realitatea din intestinele statului e una extrem de dubioasă.

Vorbeam cu niște băieți mai subterani și-mi spuneau că sunt într-o zonă de alertă. Simt inconștient că s-a făcut o prostie mare, sunt speriați de posibila reacție a populației și, pentru a preveni o acțiune neașteptată, au întins la maxim teroarea supravegherii. Este o nebunie, caută orice posibil nucleu rebel și sunt disperați că nu găsesc nimic, în condițiile în care senzorii sociali le spun că nervii sunt întinși la maxim, aproape la fel de mult ca-n 1989. O asemenea lipsă de adeziune la „politica oficială de partid și de stat” le indică lor acțiunea unui actor străin pe care nu reușesc să-l identifice.

Eu unul le-am spus altceva, anume să se gândească dacă nu cumva acel actor străin, care se simte în fiecare clipă și-n fiecare respirație, nu cumva este nedetectabil deoarece și-au pierdut capacitatea de a-l detecta. Au părut interesați și mi-au cerut detalii. Cum e posibil așa ceva? Doar utilizează echipamente și tehnici de ultimă oră și, cu toate acestea, în afara unor prostii nu găsesc nici măcar ceva de tipul „teroristului islamist în șlapi și cu butelii”. Le-am spus atunci că e mai simplu decât își imaginează ei: nu se uită unde trebuie, adică în oglindă. Dacă s-ar uita în oglindă ar vedea limpede actorul străin în plenitudinea lui. Au râs, dar n-au înțeles nimic.

Și de aceea o să le spun în continuare, în stilul meu direct, care-i problema și de ce se înfundă iremediabil. După lovitura de stat de anul trecut, întreg fundamentul statului român este complet dizolvat. Absolut nimic nu mai este legal, totul e o hoție și o uzurpare de la A la Z. Iată motivul principal pentru care, uneori chiar la nivel inconștient, oamenii nu mai ascultă ceea ce e oficial. Asta se întâmplă inclusiv în instituțiile de forță. Și astfel avem două forțe care se manifestă pe față: pe de o parte tendința centrifugă a oamenilor, care-i face să se îndepărteze sau să ignore decizia uzurpatorilor care-au cotropit statul român, iar de partea cealaltă o creștere a tiraniei exercitate de uzurpatori, convinși fiind că astfel „nici musca nu va scăpa nesupravegheată și, dacă e nevoie, arestată”.

Doar că totul s-a așezat diferit. Înainte de a înțelege, hai să vedem care sunt elementele comune premergătoare căderii unei dictaturi. În ultima perioadă a unui astfel de regim, apar adesea fenomene interconectate care erodează fundamentul regimului și precipită căderea sa. Printre acestea se numără o creștere accentuată a nemulțumirii populare, manifestată de multe ori prin proteste și revolte spontane, declanșate de crize economice profunde, cum ar fi inflația galopantă, șomajul ridicat sau penuria de bunuri esențiale, care subminează legitimitatea liderului. Corupția endemică și abuzurile de putere devin tot mai vizibile, ducând la defecțiuni în rândul elitelor, inclusiv în armată sau în aparatul politic. Presiunile internaționale, sub formă de sancțiuni economice sau izolare diplomatică, amplifică instabilitatea internă, în timp ce pierderea controlului asupra informațiilor – prin răspândirea informațiilor reale prin rețele sociale și a presei alternative – expune minciunile regimului și mobilizează opoziția. Aceste elemente culminează de obicei într-un moment de cotitură, precum o lovitură de stat, o revoluție populară sau o tranziție negociată, marcând sfârșitul dictaturii.

Ce observăm la noi? Creșterea nemulțumirii populare este la cote greu de imaginat. Inclusiv în tabăra care a fost isterizată contra extremiștilor nemulțumirile cresc exponențial spre disperarea aparatului puterii. La ora actuală, indiferent de credințele indivizilor, există o unanimitate în ceea ce-l privește pe Mucușor: toată lumea e de acord că e un straniu care nu are habar pe ce lume e și care e pus acolo strict pentru că e manipulabil. Toată lumea e de acord că e un papițoi, un clovn total, care nu face altceva decât să se facă și să ne facă de râs la fiecare ieșire din birou.

Corupția endemică este deja vizibilă din avion. În condițiile în care șpăgile de un milion de euro sunt considerate mici, numai bune de a fi vânate de DNA, înseamnă un singur lucru: ucrainizarea României. Doar în Ucraina corupția este similară în intensitate, doar acolo se fură mai pe față decât la noi și în sfidare, la adăpostul stării de necesitate patronate de Zelenskyi. Și tot la fel ca acolo și aici întreaga putere este ilegitimă. Diferența e că acolo nu s-au organizat alegeri, în timp ce aici s-au furat alegerile.

Din punct de vedere diplomatic, România este izolată, fiind un cățel al Bruxelles-ului, dar unul mai murdar de rahat, cu care nu e bine să ieși în lume. De aceea, precum un cățel împuțit, Mucușor e luat pe post de servant de către Macron, sugerându-se că altfel nu ar putea avea acces în acele cercuri prin care mai ajunge. Inclusiv când e primit de un lider, e primit mai discret, pe ușa din spate, astfel încât să nu fie văzut deoare nu e bine să fii văzut în prezența unor ilegitimi de acest tip.

Există însă o discrepanță față de teorie care îi disperă pe cerberii din umbră, anume absența opoziției. Lipsește opoziția? Dacă te uiți bine, la modul vizibil există doar o falsă opoziție, cea care e manipulată „pe la spate” tot de băieții veseli. Vechea tactică de a ține situația sub control cu o mână de fier, prin acapararea întregului spectru politic. Însă e ceva care nu cadrează deloc, anume Georgescu. Și știți care-i problema? Că nu Georgescu cel fizic e pericolul, ci acel Georgescu sădit în mentalul colectiv. Interzicându-l pe Georgescu, proștii din statul subteran n-au realizat că au creat un Georgescu invulnerabil și total distinct de Georgescu cel fizic. Absolut orice problemă ar avea omul simplu, indiferent de natura ei, a ajuns să aibă o cauză comună: eliminarea lui Georgescu. „Dacă ar fi fost Georgescu nu s-ar fi întâmplat asta!” – spun oamenii. Inclusiv dușmanii săi de moarte rostesc cu dinții încleștați, raportându-se tot la Georgescu: „Hai, mă, puneți-l pe Georgescu să rezolve asta! Să vedem, poate sau nu?”. Tipul acesta de raportare este incontrolabil deoarece formează o opoziție difuză, cea pe care securiștii nu reușesc să o prindă. De ce? Pentru că nu se subordonează unui centru de putere. Nici măcar Georgescu cel fizic nu-l mai controlează pe Georgescu din mentalul colectiv. Georgescu cel colectiv deja are valențe aproape supranaturale.

Aici este elementul declanșator al furiei ilegitimului stat subteran care, pentru a rezolva problema, caută să-l elimine pe Georgescu cel fizic. Iar când spun eliminare, nu mă refer la condamnarea sa care, după cum se vede, este practic imposibil de a fi obținută pe căi normale deoarece NU EXISTĂ PROBE. Toate flexările statului subteran au fost unele strict de imagine. La fel cum este și aducerea lui Potra în țară. Ceva similar aducerii lui Popa din Indonezia, adică îl aduci ca să-l eliberezi până la urmă, dar sperând că prin aducerea sa vei declanșa emoții. Nu, nu se va întâmpla asta. De aceea singura modalitate de eliminare pe care o va lua în calcul statul subteran va fi cea fizică. O spun cât se poate de transparent deoarece știu cum gândește și acționează acest veritabil animal: instinctual, revanșard și fără a-și face procese de conștiință. De aceea singura variantă pe care o va juca statul subteran va fi aceea a asasinării lui Georgescu. Ei cred că astfel vor „tăia răul din rădăcini”, dar cred asta strict pentru că sunt proști!

De fapt, dacă e să fim corecți, voi mai adăuga ceva, anume că nu contează dacă Georgescu supraviețuiește sau e asasinat. Pentru ei treburile vor merge iremediabil din prost spre și mai prost. Îi va cuprinde disperarea văzând cum crește nemulțumirea și cum tracțiunea lui Georgescu devine sufocantă. Și, așa cum v-am mai spus, puterea nu vine de la Georgescu cel real, ci de la celălalt Georgescu. În fața unui astfel de fenomen, generalii de carton din umbră vor lua decizia radicală, sperând ca astfel să rezolve problema.

Tocmai de-aici va veni furia și răzbunarea „celuilalt Georgescu”. Tocmai acesta va fi, cred eu, factorul declanșator al celui mai mare deranjament pe care l-a văzut România de la întemeierea sa. Și tot aici va fi fundația unei noi organizări statale, schimbate din rădăcini. Părerea mea este că anul viitor este cel de-al doilea și ultimul al actualei organizări de stat a României. Posibil să fie mai repede, posibil să mai întârzie, dar ceea ce respiră prin fiecare por este duhoarea de ilegitimitate a puterii actuale. N-ai cum să ai o putere coerentă în condițiile în care tu aduci pe cea mai înaltă poziție a statului o dejecție psihică, strict pentru că e manipulabilul absolut, pe care-l ții în lesă exact ca pe un animal de companie. Și strict de-aici vine întreaga fragilitate a și mai ilegitimului stat subteran autohton.

Ca să le stârnesc curiozitatea și mai mult voi mai afirma ceva, anume că schimbarea va veni din afara țării, dar nu obligatoriu de la ceea ce numesc ei un „actor statal”. Dușmanul pe care îl caută nu e în țară, aflându-se în afara ariei lor de observație. E mult mai puternic decât și-au imaginat și mult mai puțin previzibil. N-au nicio șansă să-l identifice decât la momentul confruntării, atunci când va fi prea târziu. Și, din nou, voi mai afirma ceva, anume că ei – cei din umbră – se află în fața unei bifurcații și-și consumă energia analizând pe care drum s-o ia. N-au înțeles și nu vor înțelege că e o falsă bifurcație care duce în aceeași direcție. Exact așa cum a fost și cea din urmă cu un an, când au dat lovitura de stat. Iaca, treburile nu s-au calmat, ci s-au precipitat, iar inflamația s-a cronicizat arătându-le inclusiv lor că au ales pe cel mai prost drum posibil.

Și, înainte de a încheia, voi mai face o observație. Râd cu lacrimi când citesc narațiunile stupide despre cum se bat securiștii cu cărămida-n piept arătându-le proștilor basme despre înfrângerea rușilor sau despre „dejucarea” unor tentative rusești de destabilizare. Micuțior, n-o mai faceți pe vitejii profitând de faptul că rușii nu au niciun interes aici. Rămâneți discreți și ziceți mulțumesc! Nu de alta, dar dacă – „Doamne Ferește!” – ăia vor deveni interesați, e vai de fundul vostru, iar voi știți bine asta. Mai bine lăsați de-o parte narațiunile nereușite cu „actorii statali” și cu „războiul hibrid” că dacă vă lovește chiar și tangențial vreuna din ăstea două pălituri vă veți comporta ca gândacul de Colorado sub acțiunea DDT-ului. Stați naiba-n banca voastră și vedeți-vă onest de treabă că știți bine cât de debalansată e situația. Mai ales în condițiile în care nici voi nu știți câți mai sunteți ai voștri!

În încheiere atât mai spun: istoria deja a ieșit din manuale, petrecându-se sub ochii noștri. Începând de anul viitor vom fi martorii celei mai mari răsturnări din istorie. De fapt deja suntem martori, dar noi efectiv nu ne-am dumirit încă.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

M-am ferit, în ultima vreme, să vorbesc.

E o senzație de frig și neputință care mă cuprinde în fața prostiei și răutății.

Și a nedreptății.

Și a mizeriei umane care îmbracă atâtea forme, că nu mai știi cum și de cine să te ferești.

Mă bucură că oamenii își dau arama pe față și, deși nu aș fi vrut, pot să spun că am avut dreptate.

O adunătură de cercopiteci încearcă să distrugă țara asta și să preschimbe ce a mai rămas din statul român într-o adunare de incapabili, fără putință să mai miște un deget ca să supraviețuiască.

Și care, în final, se decid să își aștepte, resemnați, sfârșitul.
Noi nu mai avem o țară.

Noi nu mai avem un stat funcțional.

Suntem un trib ce doar se hrănește, cât încă mai are niște rezerve ascunse, într-un beci mucegăit.

Suntem o mână de oameni ce viețuim într-un teritoriu în care, iată, nu mai râd în soare macarale, ci explodează blocuri, fără ca nimeni să fie vinovat.

Oamenii mor și atât.

Trăim de pe o zi pe alta într-un spațiu al mizeriei morale, al imposturii crase, al minciunii ca instrument politic.
Suntem mânați, precum o turmă, fără cap și fără direcție, de niște personaje ireale, care par a fi teleportate dintr-un serial de proastă factură.

Inși care nu știu a vorbi limba română, creaturi aruncate peste gard, se trezesc să ne facă curat în biata ogradă, din care aproape nu a mai rămas nimic, oricum…

Țara asta e distrusă.

Ce mai vedem sunt niște urme vagi ale trecerii noastre prin istorie, ca o dâră lăsată de un melc codobelc, plictisit, care se duce să bea apă din Dunărea sârbească, fiindcă a noastră, în curând, nu va mai exista, plină de peturi și fără pești.

Încet, luminile se sting.

Și nu ne pasă.

Cântăreții și dirijorii unui cor ce behăie, nu cântă, ne cer să ne spălăm pe mâini, ca Pilat din Pont.

Și să nu ne mai agităm.

Știu ei ce avem de făcut.

Ne conduc ei. Ne organizează ei. Ne spun ei ce e bine și ce e rău.

Fără rușine, fără limite, impotenți funcționali care nu au muncit o zi în viața lor, azi au pretenția să ne conducă.

Să dea foc legilor și Constituției, să jignească și să scuipe.

Creaturi care au un singur scop: să distrugă.

O singură dorință: să se înșurubeze în capul mesei, râgâind satisfăcuți că au ras de pe suprafața pământului un popor întreg, ce își plânge soarta trăgând o dușcă de vin acrit, făcut în casă, pe ascuns, ca să nu îl vadă fiscul.

Pentru că nu are nimeni curajul să le spună „tăceți odată!”.

Și plecați acasă!

A consemnat pentru dumneavoastră jud. Adriana Stoicescu.