Aseară, în emisiunea lui Robert Turcescu, „Sub semnul întrebării”, de la Metropola Tv., excepționalul român Dan Puric, a adus pe masă o zicere a lui Albert Camus. Care mi-a oferit un moment de meditație. Îl împărtășesc cu voi.

„Unii fac istoria, alții o îndură.” – Albert Camus

Există o vină care nu strigă și nu se vede. O vină fără gest, fără semnătură, fără urme de sânge pe mâini. Este vina tăcerii. Camus o intuiește atunci când desparte lumea în cei care fac istoria și cei care o îndură, căci între cele două categorii se strecoară o responsabilitate uitată: aceea de a nu fi rămas tăcut.

Cei care fac istoria își asumă păcatul acțiunii. Ei greșesc vizibil, hotărât, uneori monstruos. Dar cei care o îndură poartă un păcat mai subtil: acela de a fi văzut și de a fi tăcut. De a fi simțit nedreptatea și de a fi ales liniștea. De a fi preferat pacea exterioară adevărului interior. Tăcerea, atunci când devine obișnuință, nu mai este protecție. Ea devine complicitate.

Din perspectivă spirituală, omul nu este chemat doar să nu facă răul, ci și să nu-l lase să se întâmple prin absența sa morală. Tăcerea nu este un spațiu gol; ea se umple de ceea ce refuzăm să rostim. Iar când omul tace în fața nedreptății, răul găsește un loc unde să se așeze și să crească.

A îndura istoria poate fi o cruce atunci când este trăită cu conștiință și rugăciune. Dar când îndurarea se transformă în amorțire, în resemnare confortabilă, ea încetează să mai fie jertfă și devine renunțare. Nu orice suferință mântuiește. Doar aceea care nu își pierde adevărul.

Cei care tac ajung, fără să vrea, să-și predea libertatea. Încet, aproape imperceptibil, își mută centrul vieții din inimă în frică. Învață să nu vadă, să nu audă, să nu întrebe. Astfel, istoria nu mai este doar ceva ce li se întâmplă; devine ceva ce li se întâmplă prin ei.

Vinovăția tăcerii nu constă în lipsa curajului spectaculos, ci în refuzul fidelității față de propria conștiință. Omul este responsabil nu doar pentru ceea ce face, ci și pentru ceea ce lasă să fie făcut în numele lui. Iar tăcerea, în acest sens, este o formă de delegare a răului.

Și totuși, speranța spirituală nu este anulată. Tăcerea nu este un destin definitiv. Ea poate fi spartă printr-un singur act de adevăr: o rostire, o ridicare lăuntrică, o refuzare a minciunii. Nu este nevoie ca toți să facă istoria; este suficient ca fiecare să nu-și mai trădeze sufletul.

Poate că judecata finală nu va fi despre ce am schimbat în lume, ci despre unde am tăcut când trebuia să vorbim. Despre câte nedreptăți au trecut prin noi fără să le oprim măcar cu un „nu”. Iar în fața acestei judecăți, istoria mare va tăcea. Va rămâne doar conștiința — singurul loc unde adevărul nu poate fi evitat.

În lumina credinței ortodoxe, această frază capătă o greutate duhovnicească tulburătoare. Istoria nu este doar scena faptelor omenești, ci și locul în care se vădește conștiința fiecăruia. Cei care fac istoria prin putere, decizie sau violență poartă păcatul lucrării rele. Dar cei care o îndură în tăcere riscă un păcat mai puțin văzut și tocmai de aceea mai primejdios: păcatul omisiunii.

În învățătura Bisericii, nu suntem judecați doar pentru răul pe care îl facem, ci și pentru binele pe care nu l-am făcut, deși l-am cunoscut. „Cel ce știe să facă binele și nu-l face, păcat are” (Iacov 4, 17).

Tăcerea în fața nedreptății nu este neutră; ea devine o lepădare a adevărului prin absență. Omul nu mai apără minciuna, dar nici adevărul. Iar această nehotărâre îl scoate din lucrarea luminii.

Cei care „îndură” istoria ajung adesea să-și numească frica prudență și resemnarea smerenie. Dar smerenia nu este fuga de adevăr, ci statornicia în el. A îndura fără mărturisire nu este cruce, ci ocolirea ei. Crucea presupune asumare, durere conștientă și fidelitate față de Hristos, nu simpla supraviețuire într-o lume nedreaptă.

Păcatul omisiunii se naște acolo unde conștiința a fost luminată, dar voința a ales liniștea. Când omul vede nedreptatea, minciuna, abuzul și spune: „nu este treaba mea”, el își retrage sufletul din comuniune. Tăcerea devine o formă de negare tacită a adevărului. Nu prin cuvânt, ci prin absența lui.

Mărturisirea, în sens ortodox, nu este doar un act de spovedanie personală, ci și o poziționare existențială. A mărturisi înseamnă a sta de partea adevărului chiar și atunci când aceasta atrage suferință. Sfinții nu au schimbat istoria prin forță, ci prin refuzul de a tăcea. Ei nu au făcut istoria lumii, dar au judecat-o prin lumină.

Cei care tac pentru a-și salva confortul pierd, fără să-și dea seama, libertatea lăuntrică. Pentru că adevărul nerostit nu dispare; el se transformă în apăsare, în teamă, în dezbinare interioară. Astfel, istoria nu mai este doar îndurată din afară, ci devine o robie dinăuntru.

În cele din urmă, nu vom fi întrebați câte evenimente am schimbat, ci unde am ales să tăcem când conștiința ne chema să vorbim. Mărturisirea nu este eroism public, ci fidelitate tainică. Un „nu” spus răului. Un „da” spus adevărului. Chiar și în șoaptă.

Poate că nu tuturor ne este dat să facem istoria. Dar tuturor ne este poruncit să nu ne lepădăm de adevăr prin tăcere. Pentru că tăcerea, atunci când este aleasă în fața răului, devine ea însăși un cuvânt – și încă unul greu, pe care sufletul îl va duce înaintea lui Dumnezeu.

Domnul să vă miluiască.

A consemnat pentru dumneavoastră Zoe Dantes.

Evaziunea fiscală este unul dintre subiectele cele mai delicate din fiscalitate, pentru că fel de fel de idioți care din păcate au putere de decizie vehiculează niște cifre aberante, chiar și de 30% din PIB.

În realitate, orice discuție despre evaziune fiscală trebuie să pornească de la faptul că datornicul cel mai mare şi implict evazionistul nr. 1, este însuşi statul român, care, prin diversele sale instituții și companii, are datorii de miliarde, poate chiar de zeci de miliarde de lei față de mediul de afaceri, față de cetățeni și chiar și față de sine însuși. Unele dintre datorii le știu și le resimt direct cetățenii pe pielea lor: de exemplu, Primăria Municipiului București nu a mai plătit de vreun an și jumătate stimulentele financiare pentru persoanele cu handicap, sub scuza că „nu sunt bani”. Altele le simt pe pielea lor fraierii care au făcut afaceri cu statul crezând că le-a pus Dumnezeu mâna-n cap și s-au trezit că nu mai primesc banii sau că banii vin cu o întârziere nepermisă. Sau care au aplicat pentru nu știu ce program pompos crezând cu sinceritate în disponibilitatea statului de a-i sprijini, și s-au trezit că nu mai primesc nimic, sau că sunt amânați nepermis la plată, deși ei investiția au făcut-o. Alte sume sunt mai greu de perceput dacă nu ești „lovit direct”, de exemplu concediile medicale neplătite de CNAS (undeva în jur de 18-24 de luni întârziere în acest moment). O parte însemnată a datoriilor pe care statul refuză să le plătească sunt chiar… datoriile „arierate” ale multor companii de stat către stat. Este singura cifră cât de cât cunoscută: circa 10 miliarde RON la data de 31 octombrie, conform informațiilor vehiculate recent în mass-media. Cât însumează restul, nu știm, dar trebuie să fie vorba de miliarde, poate chiar zeci de miliarde de lei. Dumnezeu știe.

Pur și simplu nu există în economie un datornic atât de uriaș cum e statul român care, mai rău, să nici nu poată fi tras la răspundere, decât dacă ești dispus – ceea ce nu e posibil în toate situațiile – să cheltui bani, nervi și resurse care ar putea fi vitale pentru alte scopuri. Această lipsă de răspundere și iresponsabilitatea fiscală a statului are un impact și asupra economiei în general și a „evaziunii” în special, pentru că atunci când un agent economic atât de important nu își plătește datoriile, devine evident că se creează perturbări și deficiențe de funcționare care se transmit în lanț în toată economia, inclusiv în problema evaziunii. Câtă vreme nu se recunoaște acest adevăr elementar, orice „strategii” și „directive” de reducere a evaziunii rămân simple vorbe goale, fiindcă oamenii trebuie să mănânce ceva și nu pot aștepta până la Sf. Așteaptă, când are de gând statul să le plătească lor banii. Între „a mânca și azi ceva” și „a muri de foame cu datorii zero față de statul care oricum are datorii la mine” e la mintea cocoșului că întotdeauna omul va alege prima variantă. Precum șarpele magic Ouroboros, care se hrănește în cerc mâncând din propria coadă, evaziunea este și ea o chestie care se hrănește pe sine: pornește de la iresponsabilitatea statului, datornicul nr. 1, se transferă în problemele sistemice din economie și ajunge să hrănească mai multă iresponsabilitate din partea statului, constrâns să lucreze constant cu deficite și probleme bugetare.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Sârbu.

Interviu cu Călin Georgescu, politicianul pentru care, în urmă cu un an, au fost anulate alegerile în România. Publicația slovacă Marker este primul media din Europa care a stat de vorbă cu el de atunci.

Interviu realizat de: Jaroslav Daniška, redactor-șef Marker

A trecut exact un an de când presa din toată lumea scria despre scandalul din România. Pe 24 noiembrie a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale, câștigat surprinzător de Călin Georgescu. La scurt timp, el a fost etichetat drept politician pro-rus, iar pe 6 decembrie Curtea Constituțională a României a anulat primul tur de scrutin și a anulat și turul al doilea, care era programat pe 8 decembrie. Georgescu avea un avans clar și ar fi câștigat alegerile.

Președintele de atunci, Klaus Iohannis, a declarat că alegerile ar fi fost manipulate de o operațiune de influență a serviciilor rusești. Georgescu a fost etichetat ca „pro-rus”, iar mai târziu i s-a interzis candidarea și la alegerile repetate.

Despre el au scris toate publicațiile importante din lume, însă în toată această perioadă niciun ziar sau televiziune din Europa nu i-a luat un interviu. Asta deși, ulterior, Politico și alte media au scris că în spatele presupusei operațiuni nu s-ar fi aflat Rusia, ci firma românească Kensington Communications, angajată de un partid liberal românesc.

Noi am venit la București, iar Marker este primul media din Europa care îi ia un interviu lui Călin Georgescu, publicat exact la un an de la anularea primului tur al alegerilor.

„Ei au dat lovitura de stat, nu eu”

Marker / Jaroslav Danišk: Domnule Georgescu, mă bucur să ne cunoaștem. Am venit să vă punem câteva întrebări, să vă „pipăim”, ca să spun așa, și să aflăm dacă sunteți într-adevăr un pericol pentru democrație, așa cum s-a spus.

CĂLIN GEORGESCU: Vă mulțumesc eu că ați arătat interes. Am un mare respect pentru poporul slovac și pentru oamenii din Slovacia, pentru adâncul lor spirit de solidaritate și pentru frumusețea Munților Tatra, care fac parte din Europa. Deci, în primul rând, eu vă mulțumesc dumneavoastră.

REPORTER:  Sunteți inculpat și urmează să fiți judecat. Sunteți acuzat că ați încercat să organizați o lovitură de stat. Ce înseamnă asta pentru dumneavoastră?

CĂLIN GEORGESCU: Nu este un proces în sens normal. Este o operațiune politică. Ei au făcut lovitura de stat, nu eu și nici electoratul român. Noi ne iubim țara, ne asumăm istoria și, până la urmă, am reușit.

Sistemul este însă foarte atent să nu lase la putere pe cineva care nu face parte din acest sistem. Ținta mea finală și poziția mea sunt exact cele despre care vorbea Abraham Lincoln: puterea vine de la popor, aparține poporului și trebuie exercitată în folosul poporului. Asta este cu totul altceva decât ceea ce vedem de 35 de ani încoace.

Vă spun sincer: nu știam cum vor reacționa, dar eram absolut sigur că vor reacționa. Nu puteau lăsa situația așa, să recunoască pur și simplu că au pierdut.

Noi am câștigat, ei au pierdut – și asta nu puteau accepta.

Despre acuzații: „Nu există nicio probă”

REPORTER: Să le luăm pe rând. Vă rog să explicați exact de ce sunteți acuzat.

CĂLIN GEORGESCU: Sunt mai multe capete de acuzare. Principalul este că aș fi pus în pericol democrația și ordinea constituțională. Și că aș fi încercat să organizez o lovitură de stat. Am câștigat primul tur și, chipurile, urma să dau lovitura de stat. (Zâmbește.) Este ridicol.

Totul este ridicol. Pentru ei este „ciudat” să existe cineva care nu primește ordine. Dacă ești în politică, în logica lor trebuie să fii corupt. Dacă nu ești, nu ai ce căuta acolo. Poți să stai în afara politicii, dar nu în interior.

Corupția este premisa de bază ca să intri în politică. Pentru că eu nu sunt „politic corect”, e normal, din perspectiva lor, să nu poată accepta pe cineva ca mine.

REPORTER: În concret, cu ce justifică acuzația de lovitură de stat? Care ar fi „proba”?

CĂLIN GEORGESCU: Nu există nicio probă. Eu și alegătorii români încă așteptăm, până în ziua de azi, măcar o probă serioasă pentru anularea alegerilor. Nu există. Pur și simplu nu au așa ceva.

La fel, nu au nici probe împotriva mea. Totul este doar o demonstrație de forță. Vor să arate că pot. Dar asta nu poate șterge adevărul. Adevărul nu dispare, așteaptă. Și eu aștept. Vine întotdeauna momentul adevărului.

Sigur, ei mint constant, dar vedem că situația se schimbă peste tot. Sistemul internațional se schimbă. Nu e vorba doar de România, ci de ce se întâmplă în Europa, în special la Bruxelles, la Paris, la Berlin. Sunt multe locuri în care oamenii nu mai suportă acest sistem. Schimbări apar simultan în mai multe țări.

REPORTER: În alte țări schimbările se întâmplă prin alegeri. În România, alegerile au fost anulate. Asta e diferența.

CĂLIN GEORGESCU: Da, așa este. Și s-a întâmplat pentru prima dată în lume, nu doar în Europa.

Fake news, finanțarea campaniei și „lovitura” Kensington

REPORTER: Mai există o acuzație: că ați răspândit „fake news”. Ce înseamnă asta, concret?

CĂLIN GEORGESCU: Nici eu nu știu.

REPORTER: Se spune că ați „preluat și distribuit declarații false”. La ce s-ar referi?

CĂLIN GEORGESCU: Din nou, nu am ce să răspund. Eu sunt de partea alegătorilor români, cu demnitate.

Important nu este ce fac ei, ci ce facem noi. Noi ne păstrăm calmul. Eu i-am rugat pe români să rămână calmi. Au înțeles. Ne păstrăm credința, ne protejăm libertatea atât cât se poate. Adevărul va ieși la iveală.

REPORTER: Procurorii vorbesc și despre suspiciuni privind finanțarea campaniei dumneavoastră. E vreo problemă legată de bani?

CĂLIN GEORGESCU: Este un business. Am înțeles asta după campanie și după alegeri. Statul rambursează o parte din cheltuieli candidaților care depășesc 3%. Eu am avut 23%. Nu mi-au dat niciun ban. Dar nici nu am cerut, pentru că eu nu am cheltuit nimic.

REPORTER: Cum e posibil?

CĂLIN GEORGESCU: Am făcut ceva ce nimeni nu făcuse înainte. M-am adresat românilor spunându-le că sunt liberi. Că depinde de ei. Le-am spus doar sloganul meu: „Suntem împreună în asta”. Că e vorba de hrană, apă și energie.

Am refuzat spațiu plătit la televiziune, nu am plătit nimic, pentru că nu aveam bani. Nu am acceptat niciun sponsor.

Am vrut să demonstrez că decide generozitatea noastră, decide națiunea. Și asta s-a întâmplat.

REPORTER: Ați vrut să spuneți că întreaga campanie a avut o bază morală.

CĂLIN GEORGESCU: Exact. Am pus accentul pe morală. Pe dragostea de țară – și, mai presus de orice, pe suveranitate. Această țară ne aparține nouă. Resursele naturale ne aparțin nouă. Noi decidem viitorul nostru. Nimeni altcineva, nimeni din afară. Noi. Acesta a fost principalul mesaj.

„Fascist, rasist, extremist, antisemit” – etichetele

REPORTER: În dosar se mai spune despre dumneavoastră că sunteți „fascist, rasist, extremist, antisemit”. Ați avut vreodată declarații antisemite sau fasciste?

CĂLIN GEORGESCU: În primul rând, noi, românii, suntem creștini ortodocși. Pentru mine este imposibil, prin definiție, să fiu rasist. (Zâmbește.)

În orice caz, ei nu au niciun fel de dovadă pentru aceste acuzații. Este ridicol. Vor încerca să inventeze ceva. În momentul în care ai succes cu un program suveranist, pentru ei devii automat „fascist, rasist, antisemit”.

Sunt aceleași etichete cu care s-a confruntat și președintele Trump. Este copy-paste. Au schimbat doar numele cu „Georgescu”.

REPORTER: Pe Trump nu l-au numit antisemit.

CĂLIN GEORGESCU: Dar situația este similară. Este o problemă de caracter, la ei. Nu pot accepta ideea că altcineva îi poate înlocui. Și când spun „altcineva”, nu mă refer la oricine.

Vreau să fiu clar: eu vorbesc aici despre puterea care aparține poporului. Despre un guvern responsabil în fața oamenilor și care lucrează în interesul lor. Asta nu vor ei să accepte. Că acest lucru se poate întâmpla în România.

Rezultatul din 2024 și anularea alegerilor

REPORTER: V-a surprins numărul mare de voturi din primul tur, în noiembrie 2024?

CĂLIN GEORGESCU: Simțeam reacția oamenilor, simțeam sprijinul. Mă așteptam la un rezultat bun, dar nu chiar atât de mare. Și eu am fost surprins. Dar eram convins că în turul doi succesul ar fi fost și mai mare. În fiecare zi simțeam cum crește susținerea.

Pe 6 decembrie însă au anulat alegerile. A fost, evident, un abuz și un act neconstituțional. Procentele creșteau, iar ei știau asta. De aceea au anulat totul.

TikTok, „operațiunea rusă” și firma Kensington

REPORTER: Miezul scandalului este legat de perioada dinaintea primului tur. Ne-am trezit, brusc, cu suspiciuni că campania dumneavoastră ar fi fost legată de o operațiune de influență rusească: conturi false de TikTok, Facebook, care vă susțineau și care ar fi fost propagandă rusă. La scurt timp însă, s-a scris – inclusiv Politico – că în spate nu erau rușii, ci liberalii români și firma Kensington Communications. Ce știți, după un an, despre această operațiune?

CĂLIN GEORGESCU: În primul rând, nu am nicio legătură cu Rusia. Repet asta. În al doilea rând, ei au avut un plan: să susțină campania mea pentru a slăbi pe altcineva și, astfel, să ajute candidatul lor.

Doar că, în momentul în care m-au „ajutat” pe mine, iar asta s-a combinat cu faptul că oamenii știau foarte clar că programul meu era unul de suveranitate reală, de respect față de tradiții, de pământ, agricultură, resurse naturale, toată această schemă le-a explodat în față.

Investiția lor a ajutat mai mult candidatura mea decât pe ei.

Până azi nu știm toate detaliile. Știm numele firmei, atât.

REPORTER: Dumneavoastră personal ați fost implicat în vreun fel?

CĂLIN GEORGESCU: Deloc. Nu am avut nicio legătură, nu am sprijinit nimic. A fost ca un bumerang. Au vrut să obțină ceva, au obținut exact opusul.

REPORTER: A existat o anchetă serioasă a statului român?

CĂLIN GEORGESCU: Nu. Pentru că nu au niciun interes.

REPORTER: Cum e posibil?

CĂLIN GEORGESCU: Este posibil pentru că, și mă bucur că pot să spun asta, s-a dezvăluit adevăratul caracter al sistemului. Și s-a pus în lumină și caracterul poporului român. Sistemul nu mai este credibil. Nu mai poate avea încrederea nimănui. Mai jos de atât nu se poate.

Iohannis, anularea alegerilor, lipsa explicațiilor

REPORTER: E un an de când alegerile au fost anulate. Ați primit vreo explicație coerentă de ce s-a întâmplat, cine a decis totul, de ce a procedat Klaus Iohannis astfel?

CĂLIN GEORGESCU: Pas cu pas apar informații noi. Sigur, majoritatea documentelor sunt clasificate. Dar cred că adevărul va ieși curând la suprafață și lumea întreagă va afla.

La bază este o corupție uriașă. Nu e vorba doar de alegeri. Alegerile au fost anulate ca să acopere altceva. De aceea nimeni nu vrea să afle „ce s-a întâmplat”, iar ei încearcă să dea vina pe alții, evident și pe mine.

Spun că eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat. Eu nu am nicio responsabilitate.

REPORTER: Ați mai vorbit de atunci cu Klaus Iohannis?

CĂLIN GEORGESCU: Nu.

REPORTER: V-a sunat? S-a scuzat cineva?

CĂLIN GEORGESCU: Scuze? Nici vorbă. Cuvântul „scuză” nu există în vocabularul lor.

„Sunt patriot. Nu sunt pro-rus”

REPORTER: Haideți să trecem la Rusia. Toată lumea vă lipește eticheta de „pro-rus”. Sunteți?

CĂLIN GEORGESCU: Sunt patriot.

REPORTER: Atunci de ce tot apare Rusia în discuție?

CĂLIN GEORGESCU: Ăsta e problema lor, nu a mea. Eu sunt de partea patrioților. De partea oamenilor care își iubesc țara.

Am spus că îi respect pe liderii care își iubesc țara – asta se aplică și pentru președintele Trump, și pentru președintele Putin. Atât. Nu este treaba mea să intru în mintea lor.

REPORTER: Mircea Geoană, fost secretar general adjunct al NATO și fost ministru de Externe, a spus că dacă rușii au putut face așa ceva în România, o pot face oriunde. Românii cred cu adevărat că rușii sunt în spatele întregii povești?

CĂLIN GEORGESCU: Toată această construcție are și o altă față. Dacă ar fi adevărat că rușii, prin TikTok, pot decide rezultatul unor alegeri, atunci nu mai avem democrație. Zero democrație.

Dacă cineva chiar crede că un scrutin poate fi decis de o intervenție externă, înseamnă că sistemul e nul.

Cât despre domnul la care v-ați referit, este un globalist pur sânge. Nu mai e nimic de comentat.

Ucraina, NATO, SUA și „viitorul Europei”

REPORTER: Relațiile dintre români și ruși sunt complicate, pline de resentimente. De ce?

CĂLIN GEORGESCU: Pentru mine important este poporul meu. Poziția mea a fost mereu clară: vrem să trăim în pace cu vecinii, vrem relații corecte. Avem nevoie de relații foarte bune cu marile puteri, ceea ce azi înseamnă SUA, China, Rusia. Eu sunt un om al păcii.

În campania mea am vorbit mereu despre pace. Spre deosebire de contracandidați, care vorbeau despre război. Eu sunt pentru pace. Și știu un lucru: cel mai important este dialogul. Trebuie să vorbești, nu să bombardezi.

REPORTER: Cum vedeți războiul din Ucraina? Care e cauza și cum ar trebui să se încheie?

CĂLIN GEORGESCU: Războiul din Ucraina nu este despre Ucraina. Este despre viitorul Europei. Acesta este primul punct.

Al doilea: președintele Trump a spus că în fiecare săptămână mor în Ucraina 5.000–7.000 de bărbați. Este o tragedie. Moartea fiecărui om este o tragedie. Nimeni nu ar trebui să moară așa. Suntem în al treilea mileniu.

Pe cei care cer continuarea războiului îi consider „minți bolnave”.

Orice s-ar fi întâmplat la început, a lipsit dialogul. Nu suntem animale, suntem oameni. Când refuzi dialogul, înseamnă că ai alt interes. Pacea trebuie impusă, nu cerșită. Nu întrebi „dacă vrem pace”. Pur și simplu o faci.

REPORTER: Cine poartă responsabilitatea?

CĂLIN GEORGESCU: Nu comentez. Uitați-vă la familie. Să spunem că soției dumneavoastră nu îi place ceva ce faceți. Ce faceți? Fugiți de acasă? Plângeți? Nu. Vorbiți. Poate are dreptate. Trebuie să rezolvați.

La fel și între națiuni. Dacă citești Biblia o dată, de două ori, de trei ori, toate cele 10.000 de pagini, principalul mesaj este iubirea. Dacă nu înțelegem acest cuvânt, înseamnă că sunt alte interese la mijloc. Sau relația noastră cu Dumnezeu e foarte departe.

Diplomația poate rezolva orice între familie, stat și între state.

REPORTER: Ce spune războiul din Ucraina despre viitorul NATO?

CĂLIN GEORGESCU: NATO este o alianță defensivă. Așa s-a născut, aceasta este esența ei. Așa e în regulă, și eu susțin asta. Uniunea Europeană este și ea importantă, ajută la dezvoltare.

Dar în momentul în care o alianță defensivă devine ofensivă, avem război. Iar eu nu sunt de partea războiului.

NATO s-a schimbat în 2008, la summitul de la București, când s-a decis că Ucraina va deveni, cândva, membru. Această agendă a provocat conflictul dintre Rusia și NATO. NATO și-a schimbat abordarea total.

Ucraina poate fi membră a UE, dar niciodată a NATO. Niciodată.

REPORTER: Sunteți de acord cu ideea că NATO sau SUA au provocat războiul din Ucraina?

CĂLIN GEORGESCU: Nu știu. Știu un singur lucru: avem nevoie de pace. Nu sunt în poziția de a judeca sau de a arăta cu degetul. Repet: Ucraina poate intra în UE, dar nu în NATO.

SUA, bazele militare din România, suveranitatea

REPORTER: România are un rol special – sunteți, ca și Ucraina, la Marea Neagră. Aveți patru baze NATO sau americane pe teritoriul țării, una dintre ele urmează să devină cea mai mare bază aeriană din Europa. Nu vă temeți că, dacă tensiunile escaladează, războiul s-ar putea extinde pe teritoriul României?

CĂLIN GEORGESCU: Nu sunt general. Ce pot spune este că sunt pentru pace. În ciuda a ceea ce spun televiziunile, oamenii vor pace. Peste tot. În Vest, în Est, în întreaga lume.

E vorba de jocuri politice. Eu, nefiind „politic corect”, îmi permit să vorbesc despre pace.

REPORTER: Dacă ați fi fost președinte, ați fi renegociat prezența bazelor americane în România?

CĂLIN GEORGESCU: Tot ce aș renegocia ar fi în interesul României.

REPORTER: Ce înseamnă „interesul României” aici?

CĂLIN GEORGESCU: Suveranitate, libertate, independență, tradiții. Este țara noastră, deci suveranitatea este esențială. Noi decidem asupra destinului nostru. Pentru mine nu contează doar România ca stat, ci românii ca oameni.

Totul trebuie făcut pentru bunăstarea lor. Asta înseamnă economie funcțională, locuri de muncă, perspectivă. Avem firme românești, bănci, putem colabora cu alții, putem investi și în alte țări. Asta înseamnă prosperitate.

România are 20 de milioane de locuitori, mi-aș dori să fim 40 de milioane.

REPORTER: SUA reduc acum numărul de militari de pe bazele din România. E un pas bun?

CĂLIN GEORGESCU: Știu despre asta, dar nu pot spune dacă e bine sau rău.

REPORTER: În general, cum vedeți relațiile româno–americane?

CĂLIN GEORGESCU: Am spus-o de multe ori: România are un singur partener strategic puternic – Statele Unite. Punct. Doar cu SUA putem avea o economie stabilă, securitate, predictibilitate. Noi, românii, suntem pro-americani și ne vom păstra această orientare, mai ales cu administrația Trump–Vance putem avea o cooperare apropiată.

REPORTER: Cu asemenea poziții pro-americane, cum vi se poate lipi eticheta de „pro-rus”?

CĂLIN GEORGESCU: Trăim în democrație, fiecare poate spune ce vrea. Important e că eu știu cine sunt. Nu mă interesează ce spun alții despre mine.

Diaspora, resursele României și renegocierea controlului

REPORTER: Campania dumneavoastră a scos la iveală un fenomen: românii din diaspora au votat masiv pentru dumneavoastră. În mod normal, românii plecați în Vest votează, în țările din Est, partide liberale, nu suveraniști sau conservatori. Cum explicați?

CĂLIN GEORGESCU: Românii vor să se întoarcă acasă. „Acasă” este pentru ei ca un vis. Asta cere inimă mare, dragoste de țară, de istorie, de strămoși. Această legătură nu se rupe, nici dacă trăiești în Spania sau Italia.

Relația cu pământul e ca relația cu familia. Eu nu am făcut decât un singur lucru: am ținut cont de asta.

REPORTER: România este o țară bogată: petrol, gaze, aur…

CĂLIN GEORGESCU: Cea mai mare bogăție a României sunt românii și educația. Asta e pe primul loc. Avem și resurse naturale, pământ fertil, apă, sol agricol foarte bun…

REPORTER: Ca în multe țări est-europene, mare parte din aceste resurse – petrol, gaze – sunt controlate de companii străine. V-ați imagina o renegociere a acestui statut, astfel încât statul sau companiile românești să recapete controlul?

CĂLIN GEORGESCU: Desigur.

REPORTER: Cum?

CĂLIN GEORGESCU: Despre asta nu pot vorbi în detaliu acum. Nu ar fi înțelept. Ținta noastră este să deținem controlul asupra bogățiilor și să invităm străinii să coopereze cu noi – dar noi să fim majoritari, noi să decidem ce se întâmplă cu resursele noastre. Nu ne putem vinde pe noi înșine. Asta s-a întâmplat în ultimii 35 de ani. A venit timpul schimbării.

Nu doar în România, ci și în Slovacia și în alte țări. Toată lumea așteaptă schimbarea. România ar putea fi un exemplu.

REPORTER: Petrolul și gazele românești sunt cele mai apropiate resurse de Europa Centrală. Cine le controlează acum?

CĂLIN GEORGESCU: O companie austriacă.

REPORTER: Se spune că zăcămintele sunt mai mari decât se crezuse inițial. Ați îndrăzni să redeschideți discuția privind proprietatea?

CĂLIN GEORGESCU: Totul este posibil dacă iubești cu adevărat țara.

România – Slovacia, regiunea celor „patru B”

REPORTER: Cândva eram mai apropiați. Slovacia și România au împărțit chiar și graniță comună. Ne amintim de soldații români căzuți la eliberarea Slovaciei în al Doilea Război Mondial…

CĂLIN GEORGESCU: Peste 10.000 de români au murit pe teritoriul Slovaciei. Este important, ne leagă. (În realitate, numărul total al militarilor români căzuți pe teritoriul actual al Slovaciei este de peste 33.000 – n.red.)

Și ne amintim că România nu a participat la invazia din 1968 împotriva Cehoslovaciei. Asta spune ceva despre demnitatea noastră, despre respectul nostru pentru libertatea altora.

În România trăiește și o minoritate slovacă, încă un element care ne apropie.

Prea mult timp ne-am uitat doar spre Vest sau Est. Ar trebui să ne uităm mai mult unii la alții. Avem nevoie de mai multă cooperare între București, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

Acest „cerc al celor patru B” are un potențial de circa 40 de milioane de oameni. Integrarea economică – industrie, agricultură, tehnologie, transport – ar ajuta întreaga regiune.

Comunism, globalism și „sistemul vechi”

REPORTER: În noiembrie–decembrie marcăm căderea comunismului. Au trecut 36 de ani. Cum ați descrie epoca în care trăim?

CĂLIN GEORGESCU: Experiență. În campanie am înțeles că nu trebuie doar să judecăm, ci să acționăm. Să nu mai vedem doar partea goală a paharului, ci și pe cea plină. Comunismul a lăsat răni, trebuie să mergem mai departe.

Avem o singură planetă. Ea poate satisface nevoile noastre, dar nu și lăcomia noastră. Experiența ultimilor ani arată că a venit timpul pentru un mare salt. Sistemul vechi se apropie de final.

REPORTER: Prin „sistem vechi” vă referiți la…?

CĂLIN GEORGESCU: La comunism și la sistemul globalist actual.

REPORTER: Îl considerați deja „sistem vechi”?

CĂLIN GEORGESCU: Da. Pentru mine e clar. E suficient să ne uităm în jur, să vedem ce se întâmplă. Schimbările din Polonia, Ungaria, Olanda, Cehia, Slovacia… A venit vremea schimbării.

Václav Klaus spune că lucrurile sunt grave, ideologia a revenit în forță, sistemul nu funcționează, dar nu știm „în ce an al comunismului” suntem – metaforic: anii ’50, ’60, ’80. Havel spunea că nu poate exista democrație fără un sens al dimensiunii spirituale. Fără spirit nu există democrație.

Pentru noi, în România, credința ortodoxă e esențială. Trebuie să înțelegem spiritul vremii. Legătura dintre spiritualitate și democrație este puternică.

Procesul din 2026, Nicușor Dan, retragerea din politică

REPORTER: În 2026 veți avea proces. Vă așteptați la un proces corect?

CĂLIN GEORGESCU: Cred în dreptate. Este mai puternică decât manipularea. Sunt convins că adevărul va ieși la lumină. Nu am nicio teamă.

REPORTER: După reluarea alegerilor, președinte a devenit Nicușor Dan. Ce fel de președinte este?

CĂLIN GEORGESCU: Oamenii văd. Nu am nimic de adăugat. Întrebați-i pe ei cum arată România. Ziarele sunt pline de exemple.

REPORTER: După aceste alegeri repetate, la care nu ați mai avut voie să candidați, ați anunțat că vă retrageți din viața politică. De ce?

CĂLIN GEORGESCU: Pentru că, în primul rând, nu sunt „om politic” în sensul clasic. Sunt, înainte de toate, creștin. Cred în demnitatea și viitorul poporului meu și lupt pentru ele. E vorba de independență și libertate.

REPORTER: Anunțul retragerii a fost consecința unor presiuni?

CĂLIN GEORGESCU: Oamenii au uneori imaginații bolnave, au propriile lor proiecții și așteptări. Eu privesc lucrurile în alt registru: veșnicia, pacea planetei, viitorul României. Să faci totul în duhul lui Dumnezeu. E vorba de trezire. Nu doar în România, peste tot. Și va veni repede.

REPORTER: Statul român nu v-a respectat decizia. Ați fost totuși pus sub acuzare pentru fapte grave. De ce încă vă consideră o amenințare, dacă ați anunțat că nu mai intrați în politică?

CĂLIN GEORGESCU: Asta e problema lor, nu a mea. Trebuie să-i întrebați pe ei. Eu știu care e adevărul și știu ce putere au în mâini alegătorii români.

Popularitatea, viitorul și întrebarea despre o nouă candidatură

REPORTER: Mulți spun că popularitatea dumneavoastră a crescut după anularea alegerilor.

CĂLIN GEORGESCU: Așa este.

REPORTER: Ce înseamnă asta pentru viitorul dumneavoastră? Ce vreți să faceți?

CĂLIN GEORGESCU: Vreau să fac ceea ce este în folosul țării și națiunii mele. Mai ales acum, când la Washington sunt Trump și Vance, este momentul pentru un mare salt. Sincer, pentru Europa – când te uiți în jur – nu mai e doar o provocare, e ceva inevitabil. Se va întâmpla.

REPORTER: Veți fi parte din această schimbare?

CĂLIN GEORGESCU: Desigur. Și România, la fel. Sunt absolut convins. Viitorul aparține patrioților, cum spune președintele Trump. Și, dincolo de asta, viitorul aparține celor care cred în țara lor și în Dumnezeu.

REPORTER: Asta înseamnă că veți candida din nou la președinție?

CĂLIN GEORGESCU: Nu știm ce va fi mâine. Am avut alegeri care au fost anulate, nu știm nici azi care au fost motivațiile reale, nu avem suficientă transparență și dovezi.

Înainte să vorbim despre alegerile viitoare, trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat la cele trecute.

Mesaj final către Slovacia

REPORTER: Domnule Georgescu, vă mulțumesc pentru interviu.

CĂLIN GEORGESCU: Și eu vă mulțumesc. Și pentru că am vorbit despre Slovacia, dați-mi voie să spun ceva la final: apreciez curajul premierului vostru, Robert Fico, care a supraviețuit unei tentative de asasinat. Asta ne amintește că suveranitatea statului și demnitatea au un preț.

Robert Fico are un curaj extraordinar, vreau să felicit electoratul slovac că are un astfel de prim-ministru.

În plin scandal de mega-corupție la Kiev, tovarășa Ursula von der Leyen are tupeul să ceară de la statele membre alte zeci de miliarde de euro pentru regimul Zelesnky. Șefa Comisiei Europene pretinde că ucrainenii au ajuns la fundul sacului și fără acești bani nu vor putea „să-i zdrobească pe ruși” în 2026. Desigur, printr-un adevărat miracol, întrucât momentan trupele lui Zelensky se află în corzi. Pierd bătălie după bătălie și văd cum le fuge pământul de sub picioare.

Singura reacție notabilă (și binevenită!) la adresa Ursulei a venit din Ungaria. Premierul Orban a protestat vehement:

„Președintele Comisiei solicită nu mai puțin de 135 de miliarde de euro suplimentare pe o perioadă de 2 ani. Adică 65% din producția economică anuală a Ungariei, 7 ani de pensii pentru toți pensionarii maghiari și aproape 3/4 din bugetul anual al UE. Este categoric absurd!”.

Von der Leyen le-a propus statelor membre trei opțiuni: 1) Contribuții voluntare bilaterale de cel puțin 90 de miliarde de euro din bugetele naționale; 2) Împrumuturi comune UE pe piețele financiare (datorie comună); 3) Un împrumut de 140 de miliarde de euro garantat de activele rusești înghețate (peste 300 de miliarde de euro, în Belgia). Cele trei variante pot fi combinate, dar necesită decizii urgente. Mai precis, chiar la sesiunea din decembrie a Consiliului European, când Nicușor Dan este așteptat la Bruxelles pentru a spune, ca de obicei, „Da, să trăiți! Plăcerea a fost de partea noastră!”.

În timp ce Ursula von der Leyen cere alte 135.7 miliarde euro pentru Ucraina, după modelul tunurilor din pandemie, Ilie Bolojan ne anunță senin că din ianuarie impozitul pe casă și teren va crește, în medie, cu 80 la sută. „Nu mai sunt bani pentru primării”, explică premierul. Toate ministerele vor fi ciuntite cu 10 procente, mai puțin probabil Apărarea și Internele. Că doar prioritățile sunt clare: Kievul și NATO înainte de spitale și școli românești.

Nicușor Dan, președintele „României oneste”, emanatul loviturii de stat din 6 decembrie, a recunoscut cinic că-i stupid să luăm bani de la sănătate și educație pentru înarmare, dar ca să fim în NATO trebuie să plătim. Să plătim taxa de solidaritate cu Kievul, de pildă. Pentru că, nu-i așa, sănătatea și educația copiilor noștri sunt negociabile, însă nu și imaginea de „partener strategic serios”.

„Să alegem bunul simț. Să încetăm să finanțăm un război care nu poate fi câștigat, alături de mafia coruptă din Ucraina. Trucul magic al Bruxelles-ului ar fi din nou un împrumut european comun, o măsură care ar asigura că până și nepoții noștri vor fi împovărați cu rambursarea costurilor războiului ruso-ucrainean”, a precizat Viktor Orban, ca reacție la solicitarea Ursulei von der Leyen. Premierul Ungariei a completat: „UE a fost construită pentru a servi națiunile suverane, nu pentru a le conduce. Bruxelles-ul nu are nicio influență asupra Ungariei. Nu primim ordine de la birocrați nealeși și răspundem doar poporului nostru”.

Iată cât de natural sună discursul unui lider care își iubește țara și cât de fals se comportă președintele nostru, globalistul Nicușor Dan.

Pe fondul comportamentului servil al statelor membre față de dictatura bruxelleză, presa neoliberală a dezvăluit un pretins plan de pace ruso-american în 28 de puncte, negociat în secret. Se vorbește, din nou, despre concesii teritoriale, neutralitate ucraineană și sfârșitul sângerării. Cum era de așteptat, Zelensky și marionetele globaliste din UE se dau cu fundul de pământ că-i „capitulare”. Nu i-a întrebat nimeni dacă vor să semneze așa ceva. Pentru ei, singura pace acceptabilă ar fi capitularea Rusiei.

Pentru noi, românii, pacea ar însemna că am mărit impozitele cu 80 la sută, ne-am înarmat până-n dinți și am tăiat bugetele de la școli și spitale absolut de pomană.

Bolojan și Nicușor au ales: mai bine săraci și disciplinați, decât cu un strop de demnitate. E stupid, dar ce contează? Dacă-i ordin, cu plăcere!

A consemnat pentru dumneavoastră Adrian Onciu.