democratie, jos cenzura

Vreau să mă pronunț cât se poate de clar încă de la începutul articolului: indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale – dacă s-or organiza până la urmă – respectiva persoană nu are nici pic de legitimitate, iar alegerile ar trebui anulate și revenit la normalitate, adică la desfășurarea turului 2 de scrutin al alegerilor din decembrie. Este singura șansă de întoarcere la bun simț. Nu există absolut niciun fundament pentru recunoașterea actualelor alegeri!

Poate v-a interesat să studiați istoria noastră pentru a înțelege „democrația” de dinainte de instaurarea comunismului în țara noastră. Eu unul nu-mi puteam explica modul în care populației i-a fost indus într-un mod atât de brutal un regim de import, care-i interzicea absolut toate drepturile. Era perioada mea de imbecilitate intelectuală, în care consideram Interbelicul drept o perioadă minunată, străzile erau inundate de lapte și miere. Trebuie doar să iei puțin istoria la răsfoit pentru a-ți face o imagine clară despre „paradisul pierdut”.

În primul și-n primul rând ar trebui să înțelegem că elementul dominant al perioadei pre-comuniste era sărăcia absolută a clasei de jos. În afara boierilor și a unui grup restrâns de cetățeni încadrați într-o clasă medie cam anemică, majoritatea covârșitoare a populației urla de foame. Răscoala de la 1907 a fost una a foamei, iar pentru rezolvarea ei, liberalii au scos armamentul din cazărmi, trăgând cu tunul în răsculați. Halal democrație! În ceea ce privește alegerile, nu-mi dau seama care e cea mai potrivită caracterizare a acestora: glumă sau tragedie? Sau ambele? De la fondarea Regatului și până în prezent, nu cred că au existat alegeri mai corupte decât cele de dinainte de instaurarea comunismului de import. Cele din perioada comunistă nu le iau în calcul deoarece nu pot fi numite alegeri, ci, mai degrabă, forme de anunțare a viitorilor aleși.

Iată, așadar, motivele pentru care oamenii nu s-au opus comuniștilor, chiar dacă veniseră călare pe tancurile sovietice. De ce credeți că nu s-a opus nimeni atunci când „elita politică” a fost condamnată la moarte sau la ani grei de temniță? Puneți-vă în locul lor: v-ați opune acum împușcării unora ca băsescu, Iohannis, Ciolacu, Cîțu, Pledoiu s.a.m.d.? Ați ieși să-i apărați „cu piepturile goale” știind câte ticăloșii au făcut? Fiți sinceri cu voi înșivă și veți înțelege de ce comuniștii n-au întâmpinat nicio rezistență.

E interesant că, după Revoluția din 1989, partidele așa-zis istorice au revenit în politică spunându-ne o poveste frumoasă și extrem de cosmetizată. Noi am crezut-o în timp ce, în cei peste 35 de ani care-au trecut de-atunci, s-a petrecut o mixare a celor mai jegoase tehnici practicate în defunctele regimuri. Tehnicile electorale de dinainte de comunism au fost combinate cu „legea alesului corect” de după importul comunismului, rezultând astfel regula „alegerilor responsabile”. Cu alte cuvinte, ori votezi ce trebuie, ori se anulează scrutinul deoarece ai votat iresponsabil.

Ceea ce am văzut din decembrie până acum e „împământenirea” strategiei „mixului întru ticăloșie”. De altfel, tehnica are rădăcini chiar mai vechi decât ne-am imagina acum. Mai țineți minte finala Iliescu-Vadim? Trecerea bruscă a întregii media de partea lui nea Nelu pentru crearea „curentului favorabil de opinie”, coalizarea întregii intelighenții în „direcția rațională” care transmitea cetățenilor că „trebuie votat Iliescu chiar dacă ni se usucă mâna”. Iată rădăcina principală a actualei stări de fapt!

Din decembrie, după ascensiunea incredibilă a lui Călin Georgescu, s-a scos întreg arsenalul istoric la înaintare. Inițial s-a crezut că Lasconi, „răul cel mai mic”, poate învinge, printr-o tehnică a coalizării similară celei de la finala Iliescu-Vadim. N-a mers! A fost chiar dezastruoasă întrucât se estima că rezultatul final ar fi urcat spre 80% în favoarea lui Georgescu. După care, instantaneu, a fost adoptată „regula trântirii alegerilor”, moștenită de la „regimul burghezo-moșieresc”. Vedeți, în asta constă îngemănarea istorică! Cei care se urau la un moment dat, ajung să-și împartă „cunoașterea într-ale ticăloșiei”.

După anularea din topor a alegerilor pe motivul „las’ că știm noi”, s-a revenit la porcăirea unanimă a intrusului, sperându-se că în acest fel îl vor frăgezi astfel încât să poată fi impus un alt vedet din zona „responsabilă”. Și-a fost găsit Crin Antonescu, această combinație între Farfuridi și Cațavencu, chintesența întregii infecții politice care ne-a otrăvit de mai bine de-un secol. Să-l scoți de sub poalele nevestei, din zodia paharului și-a cărții de joc pe regele vorbelor goale, arată o disperare absolut isterică. Și, culmea, nu a fost o glumă. La fel cum n-a fost glumă nici reinventarea retardatului funcțional Mukușor și lansarea sa ca „alternativă decentă” în „războiul pentru Cotroceni”. „Acum ai de unde alege!” – pare a spune sistemul, perplexat de o asemenea multitudine de opțiuni scoase din joben. La ce să te mai uiți la Georgescu în condițiile în care îți dăm noi, nu una-două-trei opțiuni, ci chiar unsprezece! Ce vrei mai mult? Ai cerut diversitate, ia de-aici! O vrei pe țața Leana? Ia-o de-aici! Îl vrei pe geniul pustiu? Îl avem și ți-l punem la dispoziție! Ce-ai mai vrea? Vrei unul mai golan, așa ca băsescu sau mai ineficient și leneș, precum Klaus? Nu ți-a plăcut Klaus că era cam mutălău? Avem soluția: ți-l dăm pe Crinuț! Le drojdește la fel ca băse, doarme mai abitir decât Klaus și garantat n-o să facă nimic. În plus, și dacă-l trezești din somn „îți poate edita” rapid trei-patru discursuri, mai ceva decât Chat-LGBT. Nu-ți place că e prea progresist, ai vrea ceva mai liber-schimbist? Ceva care să aibă și damf de suveranist? Păi nu-l avem noi pe Pontilică? Uite, îl lăsăm chiar să te răzbune pentru c-a fost învins pe nedrept de Klaus. Te lăsăm să-ți faci dreptate!

N-a mers nici asta, motiv pentru care s-a apelat din nou la tehnica impecabilă a partidelor istorice: dacă nu-i convingem de bunăvoie, scoatem pulanul! Și uite-așa lui Georgescu i se interzice înscrierea în cursă, iar Pledoiu, acest Ghiță aflat la apogeu, e scos la mezat ca să-și agite pulanul și să biciuiască pe oricare infractor care-ar îndrăzni să deranjeze cumva meandrele concrete ale sistemului. Vreți-nu vreți, asta-i România de azi, o caricatură, un accident genetic având rădăcini adânci în lumea lui Caragiale. Nebunia e că că acea lume care ne distra pe scenă a ajuns să ne obsedeze în realitatea imediată, să ne căsăpească fizic și moral.

Aș putea spune că trăim vremuri obsesiv de absurde. Din nou, România e pradă abjecției tiranice a absurdului. Doar că acestea sunt simple vorbe mari. În realitate România n-a depășit niciodată zodia absurdului. În absurd ne aflam în 1848, atunci când „croiam Rivuluția” fără să înțelegem despre ce e vorba în ecuație, în absurd am fost când cu Unirea Mică, al cărei preț idioții nu l-au aflat nici până acum, la fel a fost și cu Unirea Mare – pe care ne-a adus-o una care-și punea poalele-n cap cu naturalețe pentru a-și întregi „colecția de masculi care i-au vizitat vizuina” – la fel a fost cu Războaiele Mondiale în care-am intrat boi și-am ieșit vite, la fel a fost cu comunismul și, în mod logic, n-avea cum să fie altfel cu dimocrăsi.

Ce-aș putea să mai adaug? Vorba lui nea Nicu: „Așezați-vă liniștiți la locurili voastre!”. Până nu scăpăm de absurd n-avem cum să sperăm la normalitate. Mi-e scârbă și de aceea cred că scoaterea în afara legii a absurdului ar fi singura noastră șansă! Dar cum să-l identifici? N-ai cum, astfel încât rămâi cu idioții pe cap. Asta-i crucea pe care-o purtăm de-o istorie. Acum, hai, cenzurați-mă!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

libertatea presei

S-a creat un precedent periculos în cazul lui Marius Tucă, unul care nu poate fi trecut cu vederea fără a atrage consecințe grave asupra libertății de exprimare. Evenimentele recente, care au culminat cu încercarea de a reduce la tăcere una dintre puținele voci independente rămase în peisajul media, nu sunt simple incidente izolate – ele reprezintă simptome clare ale unei tendințe alarmante: suprimarea opiniilor care incomodează sistemul de putere.

Nu este vorba doar despre Marius Tucă. Este vorba despre un principiu fundamental al oricărei societăți democratice: dreptul de necontestat la libera exprimare. Atunci când o societate începe să tolereze cenzura – fie ea mascată sub pretexte de „corectitudine politică” sau „siguranță națională” – aceasta se află pe un drum primejdios către autoritarism. Când un jurnalist este redus la tăcere pentru că îndrăznește să chestioneze narațiunile oficiale, toți ceilalți devin vulnerabili. Astăzi este Marius Tucă, mâine va fi oricine care nu se aliniază docil liniei trasate de cei aflați la putere.

Adevărații jurnaliști trebuie să înțeleagă gravitatea acestui moment. Dacă nu reacționăm acum, dacă acceptăm să fim spectatori tăcuți ai acestei derive periculoase, vom legitima un sistem în care gândirea critică și disidența devin infracțiuni morale. Ne va aștepta o societate în care pumnul în gura presei va fi regula, nu excepția, iar corul obedient al celor care slujesc sistemul va deveni singura voce auzită.

Să nu ne amăgim: tăcerea noastră nu va fi interpretată ca o formă de prudență, ci ca o capitulare. Cei care astăzi nu iau atitudine își sapă singuri groapa profesională. Într-o lume în care tăcerea devine normă, jurnalistul autentic – cel animat de dorința de a căuta adevărul, nu de servilism – va fi împins spre irelevanță și uitare. Impasivitatea de azi înseamnă pensionarea definitivă de mâine.

Dragi colegi din presă, nu mai este timp de ezitări. Fiecare zi în care nu luăm atitudine împotriva acestor derapaje este o zi în care libertatea noastră profesională și morală se erodează.

Nu așteptați să vă vină rândul la execuția mediatică. Vorbiți acum, cât încă mai avem dreptul să o facem. Căci atunci când libertatea presei moare, moare și libertatea cetățenilor.

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

adevarul

Am ajuns din nou ca-n vremea colectivismului. Există un Minister al Adevărului, un organ de cenzură care taie și spânzură tot ce mișcă „nealiniat la ideologie”, o miliție plină de Marinici care tăvălesc oamenii nevinovați în proceduri abuzive, o lume a cărei principală lege este fărădelegea. Totul e întors pe dos, totul e prezentat absolut invers în lumea în care minciuna e principalul vector al politicii.

„Să-ți explic acum cum afli adevărul” – mi-a spus tatăl meu atunci când m-a considerat suficient de matur. „Iei Scânteia. E important să iei Scânteia pentru că doar de acolo afli adevărul!”. Am rămas puțin în cumpănă. Cum e posibil să spui că acolo se află adevărul în condițiile în care tot el îmi spusese că ziarele comuniste scriu numai minciuni, în timp ce cele capitaliste doar neadevăruri? Văzându-mă încurcat, l-a pufnit râsul: „Eu nu ți-am spus că acolo citești adevărul, ci că de acolo afli adevărul! E o nuanță. Doar proștii citesc ziarele crezând că acolo se scrie vreun adevăr. Dar știind lucrul ăsta, poți citi totul invers, astfel încât chiar să afli adevărul. Scrie la Scînteia că regimul capitalist se află pe marginea prăpastiei? Asta înseamnă că ălora le merge teribil de bine! Scrie că Dumnezeu nu există? Crede-mă, nu ai altă dovadă mai bună că există! Dacă ei critică ceva, atunci înseamnă că acel ceva îi deranjează teribil. Dacă laudă ceva, atunci să fugi mâncând pământul de acel ceva pentru că înseamnă că e nasol. Și acum, dacă știi, învață să-ți ții gura! Sunt trei categorii de oameni în societatea socialistă asta a noastră: idioții – adică ăia care înghit tot ce le spune regimul – și cei conștienți care, la fel ca noi, știu care-i adevărul. Însă, între cei din ultima categorii mulți sunt ticăloși întrucât, deși știu care-i adevărul, îi vânează pe ceilalți care înțeleg situația și-i vând regimului. Nu băga în seamă idioții, ferește-te de ticăloși și caută să te însoțești cu cei ca tine. Cel mai greu pe lumea asta e să identifici ticăloșii, dar odată ce înveți asta, vei avea parte doar de prieteni adevărați!”.

De ceva vreme mă tot bântuie vorbele tatălui meu. Cam de când am început să văd cum se schimbă lumea, tot constat câtă dreptate avea. Prin anii 2007-2008, atunci când eram cu blogul pe la început, încă erau dezbateri. Însă, după marea criză din 2008 și, treptat, începând cu minciunile revoluțiilor colorate sau a „primăverilor” fabricate, traseul a devenit clar. Pandemia a transformat însă minciuna într-un monopol. Iar de la conflictul din Ucraina, modul de a citi Scînteia deja se aplică 100% întregii prese europene. Totul are un pronunțat iz de societate totalitară, apărând inclusiv în peisaj obsesia împotriva „dușmanilor poporului”.

Pe vremea când Baconsky (tatăl) scria „și chiaburii se arat-a fi/elemente tot mai dușmănoase”, identificarea „dușmanilor poporului” atinsese paroxismul. Și-așa se trezea cu tinicheaua de coadă un țăran amărât care avusese tupeul să dosească ceva grâu sau porumb, muncit din greu de el, pe pământul său, dar nedeclarat statului din cauză că altfel el și familia ar fi murit de foame. Ăla era „chiaburul tot mai dușmănos” incriminat de jigodia Baconsky. Și uite-așa, „chiaburul” nu mai murea de foame, ci la Canal, iar jigodia Baconsky era recompensată cu „Ordinul muncii”, având parte de toate privilegiile specifice nomenclaturii.

Cam așa e și-acum. Jigodiile sistemului sunt ăia care aruncă lături spre cei care se încăpățânează să spună adevărul. Jigodiile sistemului se îndestulează de la Bugetul la care contribuim noi, ăștia mai proști. Jigodiile și proștii sunt majoritatea, iar dictatura ilegitimă e liantul care-i ține. E nevoie de dictatură pentru că altfel minciuna nu poate fi instituționalizată. Cum altfel poate să creadă cineva aberațiile pe care le emite procurorul „Elodia” sau cele susținute de așa-zisele „documente desecretizate ale SRI”. Compunerea unui copil de clasa a patra e infinit mai argumentată și cursivă decât aberațiile susținute în ședința CSAT. Și cum nimeni dintre cei care gândesc nu crede o iotă, singura lor variantă este teroarea dictaturii.

Ceea ce le spun acum este însă realitatea pe care nu vor s-o vadă: „Se va dărâma totul peste voi!” De data aceasta, chiar se va dărâma și nu vă veți mai putea strecura așa cum au făcut-o părinții voștri în 1989! Rețineți ce vă spun și îngroziți-vă: sunt două variante de lucru. Prima este cedarea noastră în sfera de influență a rușilor, mai precis desemnarea unei zone gri „de neagresiune”, în care influența să fie mai mare din partea rusească. Scenariul ăsta e groaznic pentru voi întrucât n-o veți mai putea să o dați la întors. Cel de-al doilea scenariu e acela în care rămânem sub influența americanilor. Și-aici e problematic întrucât se vor face epurări puternice și, de asemenea, nu veți mai putea s-o dați la întors întrucât, la cât de penetrați sunteți, știu ăia și laptele pe care l-ați supt. Iată realitățile pe care se lucrează și voi o știți bine. Doar că insistați să ne condamnați la a rămâne în afara istoriei. De ce?

Ei bine, aici e partea interesantă. Trăiți cu speranța că niciuna dintre cele două variante nu se va îndeplini. Și-atunci ce sperați? E simplu de intuit: ca România să rămână undeva, într-o zonă gri a Uniunii Europene, având „stăpâni globaliști fluizi”, astfel încât să vă faceți în continuare jocurile după cum vă taie capul. Da, e posibil și asta, dar nu e o veste tocmai bună pentru voi și-o să înțelegeți imediat de ce. Într-adevăr, acum ne-ați condamnat pe noi la a fi sub istorie, ați comis și comiteți abuzuri de neimaginat. Există însă o chichiță care se va transforma în coșmarul vostru: realitatea economică. Dacă vom fi lăsați în acea zonă gri, inclusiv din punct de vedere economic TOTUL va trece într-un gri-negru. Deja indicatorii noștri economici sunt la pământ, deja arătăm ca o țară bananieră, iar condițiile se vor înrăutăți. Ceea ce-o să vedeți în scurt timp o să fie un exod al pakistanezilor, nepalezilor și a tuturor amărâților pe care i-ați adus aici ca populație de înlocuire, sperând să aveți o nouă masă electorală, după modelul democraților americani. O să vi se spargă totul în cap și, când veți da fața cu realitatea, fără a mai beneficia de niciun spate extern, vă veți trezi precum iepurașii din coteț atunci când își văd stăpânul venind cu cuțitul spre ei! Voi credeți că scenariul ăsta vă oferă salvarea, dar, de fapt, se va dovedi a fi cel mai negru pentru voi.
Ceea ce nu vreți să înțelegeți, dragi ticăloși, e faptul că lumea se schimbă iremediabil. Oricât ați face-o voi pe tiranii de mucava, oricât v-ați încorda mușchii ăia fleșcăiți, mai bine vă obișnuiți cu ceea ce se întâmplă, recunoscând că lumea voastră a trecut. Știu, nu vreți s-o faceți, dar să nu vă mire nimic atunci când vă veți trezi tremurând, cu spatele la zidul rece. LUMEA VOASTRĂ A MURIT! De scăpat scapă doar cine se adaptează. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. O veți vedea pe pielea voastră!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

Astăzi este a 8-a zi de la ultima postare. Era imediat după anunțul celor doi lideri suveraniști, GS și AG, susținători ai lui CG, că va strânge fiecare semnături pentru candidatură. Am spus că orice candidatură a vreunui lider politic suveranist nu va face decât să legitimeze lovitura de stat, starea de drept în care se află astăzi România.

Alegerile au fost organizate, există un câștigător. Dar „Sistemul” asasin al democrației române a spus: „Nu e bine. Nu suntem de acord cu rezultatele acestor alegeri. Nu trebuia să câștige acest CG. Nu-l recunoaștem. Și nici Bruxelles-ul. Alegerile se anulează și se vor organiza alte două tururi. Până va câștiga un candidat ‘pro-european’, acceptat de parteneri.”

Într-un asemenea climat social, orice candidatură din partea partidelor suveraniste nu înseamnă altceva decât renunțarea la luptă, acceptarea loviturii de stat orchestrată de „Sistemul” criminal român de conivență cu „Sistemul” criminal de la Bruxelles, care a adus UE direct în era postdemocrației, deja: „OK, o să propunem alți candidați care să se înscrie în viitoarea cursă electorală.” ??!! Unde mai e lovitura de stat, dacă vii cu candidați? Nu mai e. A fost o iluzie. Sau o exagerare. Nu asta se înțelege?

Eu n-am propus boicotul celor două tururi ca un act singular. Ci ca un element esențial dintr-un pachet de acțiuni interne și internaționale care să amplifice înzecit ecoul loviturii de stat, până la marginile pământului. Prin trimiterea de scrisori către toate guvernele lumii și organizațiile internaționale din domeniul dreptului internațional, al apărării drepturilor omului și a valorilor democrației.

Prin aceste scrisori, Opoziția va fi avertizat guvernele lumii că viitorul președinte român emanat de alegerile din luna mai 2025 nu este legitim, la fel ca și premierul pe care îl va desemna și guvernul învestit. Este înscăunat printr-o lovitură de stat a unui grup infracțional organizat (GIO) București-Bruxelles.

Prin urmare, documentele semnate și angajamentele luate în numele României ale viitorului președinte vor fi nule de drept, și în viitorul apropiat vor fi denunțate de către adevăratul președinte ales de către poporul român, nu de către rețelele soroșiste neomarxiste.

Pe plan intern, acțiuni de protest continue, organizate și spontane. Orice ieșire publică a viitorului președinte va fi fost însoțită de scandări antiprezidențiale, cu coruri de fluierături și vorbe „de duh”. Peste tot în țară. Și nu numai președintele, ci și premierul și liderii partidelor „pro-europene”, antidemocratice ale arcului guvernamental vor fi avut parte de același tratament. Cream un climat social imposibil de suportat de către acești asasini ai democrației.

Bun, asta am postat acum 8 zile. Mă așteptam să nu înțeleagă mulți. Dar nici chiar atât de puțini. Asta e. I-am înțeles, mi-am văzut de treabă, i-am lăsat să arunce cu acuze în mine acum, că aș avea și eu vreo înțelegere cu „Sistemul”. Am luat o pauză. Nu puteam rezista la argumente puerile. „Aha, să stăm acasă, ca să câștige Nicușor, nu? Să stăm 10 ani cu el?”

În zadar încerci să le spui că dacă „Sistemul” de la București împins de Bruxelles n-a catadicsit să anuleze alegerile, act criminal la adresa democrației moderne, fără precedent, nu va accepta sub nicio formă să ajungă președinte un personaj neagreat. Ce mai înseamnă și o a doua anulare a alegerilor sau folosirea cheiței softului pentru câștigarea lor de către „cine trebuie”? Vorbești în vânt. Nu te ascultă nimeni.

Cu toate astea, nu pot fi de acord nici cu atitudinea adoptată de către suveraniștii susținători ai boicotului care s-au pus pe treabă întru demolarea lui Simion, Gavrilă, Anca Alexandrescu. Ba unii chiar și pe a lui CG:

„De ce tace, domne, CG? De ce ne ține în tensiune, de ce nu spune odată pe care dintre cei doi îl ‘unge’ ca urmaș? Iată dovada că e și el omul Sistemului, i-a lăsat baltă pe suveraniști.”

De parcă CG ar trebui să acționeze după agenda idioților, nu după agenda proprie, să iasă când crede el, că nu e la cheremul analfabeților. Ei nu se întreabă: nu cumva este o strategie de a întârzia anunțul retragerii unuia dintre cei doi candidați chiar înainte de epuizarea perioadei? Poate e vorba de niște calcule făcute de echipele lor.

Nu. Nu-i duce capul să gândească și așa. „Faptul că CG nu iese, nu e dovada clară că nu-l agreează pe niciunul dintre cei doi? E clar, ce să mai…”

Și dacă CG va ieși în final, înainte de începerea campaniei? Cine e dobitocul atunci?

„Da, dar tu ai urmărit ultima declarație publică a lui CG? Ce-a spus? Foarte clar: votați cum vă spune conștiința. Ce vrei mai mult? Nu se înțelege că i-a abandonat?”

Serios? Dar dacă CG a amânat intenționat să se pronunțe spre final, pentru a nu se crea animozități între electoratul lui GS și cel al AG? Să înceapă atacuri de-o parte și de alta? La asta te-ai gândit? A, nu? De ce? Fiindcă gândirea critică presupune efort.

Acum s-a mai descoperit că GS este o creație a rețelei Soros, AG este o „proastă” agramată. S-a săpat până acum 5-10 ani în trecutul lor. Și ce? Ce erau cei doi pe atunci? Dar tu? Aveai vreo treabă cu suveranismul? Domne, că a zis Simion nu știu ce despre CG. Da dar și CG a zis despre GS. Și? Exista vreun proiect comun înainte de turul doi? Nu. Erau toți competitori pe același culoar. Bătălie electorală.

Dar ăsta e românul, dă cu piciorul în găleată și-o varsă. Regăsesc unii friends din listă comentând și aprobând postările unor imbecili care l-au demascat ei acum pe CG că e omul „Sistemului”. Atât vă duce capul?

Știi tu cine/ce e „Sistemul”, mă? Nu cred. Dacă CG, GS și AG sunt susținuți de rezerviști sau chiar lucrători din servicii, patrioți, înseamnă că sunt oamenii Sistemului? Idioții spun că da, fiindcă ei abuzează un cuvânt a cărui semantică n-o cunosc.

În concluzie, toată demența pornită după scoaterea din joc a lui CG face un rău mai mare mișcării suveraniste decât face Sistemul. Toate focurile încrucișate la care asistăm între auriști, pot-iști, șoșocari sau între susținătorii boicotului și cei ai participării la vot contribuie la auto-detonarea mișcării suveraniste.

Boicotul garantează că mișcarea suveranistă nu va da președinte după aceste runde de alegeri. La fel însă și canibalizarea electoratului suveranist este certitudinea că suveranismul nu va da președinte nici de data asta, nici data viitoare, când va fi asta. E mai grav decât boicotul.

„Nu-l voi vota pe Semeon!”, „N-o voi vota pe catastrofa aia de Gavrilă!” Bravo, suveraniști, țineți-o tot așa! Să se aleagă praful. Să dispară orice speranță de viitor.

Acum, poate ajunge asta și la urechile lui GS și AG. Suveranismul nu va rezista decât într-o singură variantă: AUR, POT, SOS (???) și alte formațiuni care vor mai apărea să formeze chiar înainte de alegeri Alianța (Platforma) Suveranistă Națională. Sau sub ce alt nume vor.

Alianță al cărui președinte și ideolog, mentor să fie Călin Georgescu. El e garanția nu numai că mișcarea nu va dispărea, ci va crește în contextul internațional tot mai nebun. Călin Georgescu, ca președinte al Alianței, va fi de facto și șeful campaniei electorale.

În felul acesta, CG va rămâne o persoană activă în spațiul public. Ideile sale ar putea fi transformate în proiecte de lege susținute în parlament de către formațiunile Alianței. Vocea sa ar fi auzită zilnic. Ar crea frisoane partidelor de la putere.

Garantez că în maxim doi ani ar fi erodate până la punctul în care se vor declanșa alegeri anticipate. Câștigate cu brio de Alianță. Sunt însă românii capabili de asemenea solidarități? După cum se comportă pe Fb, iată, nu prea. Terminați, mă, odată cu atacurile! Ați înnebunit? Au intrat dracii în voi? A-o-leooooo…!

O priveliște aproape burlescă s-a desfășurat sub ochii noștri, una demnă de o scenă modernă a absurdului. Pe străzile poleite ale Pieței Victoriei, un cor de voci exaltate a răsunat cu un patos demn de tragediile grecești: „UCRAINA! UCRAINA!” Oare câți dintre acești entuziaști ai marilor cauze, înfășurați în iluzii cu stele aurii, și-au numărat mărunțișul înainte de a urca într-un taxi scump plătit din ultimele economii? Câți dintre acești apostoli ai Europei, care nici măcar nu-și găsesc locul în ea, s-au întrebat ce vor pune mâine pe masă?

Dar nu vă faceți iluzii! Ei nu au fost ai mizeriei. Nu, ei au fost ai confortului, ai cardului contactless, ai rezervărilor făcute cu un click pe aplicație, ai concediilor în Maldive, ai selfie-urilor cu zâmbete strălucitoare. Sclavii de lux (corporatiști) și larvele bugetare deopotrivă și-au compus existența într-un ritual mecanic de indignare, servindu-și cina în restaurante cu prețuri obscene sau, când oboseala protestului a devenit copleșitoare, chemând livratorul, acel nou serv al civilizației. Câți dintre acești manifestanți și-au pus măcar pentru o clipă întrebarea „Cu ce bani voi cumpăra pâinea de mâine?”. Câți dintre ei, acoperiți de etichete la modă și de o voluptate mândră a progresului, trăiesc cu adevărat la limita sărăciei? Sau sunt doar niște turiști ai unei realități pe care nu o cunosc, așa cum majoritatea românilor o trăiește în fiecare zi?

Ei, da, ei sunt eroi ai Pieței Victoriei, cu telefoane scumpe și zâmbete pline de zel pentru cauza unei Ucraine care, evident, va salva România de la mizerie. Se simt mari, vizionari chiar, dar oare câți dintre ei s-au gândit vreodată ce înseamnă să îți înfrunți lipsurile, să îți numeri monedele din buzunar și să te gândești, cu o frică tăcută, dacă vei reuși să ajungi la salariul de la sfârșitul lunii? Nu, nu au simțit niciodată acea umilință de a se întreba dacă vor mai putea pune o bucată de pâine pe masă. Ei sunt prea ocupați să aplaude teoriile mărunte despre viitorul unei Europe perfect utopice, în timp ce mulți dintre cei din jurul lor trăiesc realitatea în care, în fiecare dimineață, pâinea devine o problemă, nu un drept. Apostoli ai consumerismului de duzină, profeți ai noii religii a obedienței față de trenduri. Cu un telefon în mână și un hashtag pe buze, acești maeștri ai papagalismului au predicat lecții de viață despre globalizare și progres, fără să bănuiască ironia profundă a propriei lipse de gândire. Au fost, de asemenea, în avangarda noilor dogme, aceia care au aplaudat cu entuziasm orice inovație a absurdului: părinte 1 și părinte 2, paradele menite să glorifice patologicul, ridicarea nonvalorilor la rang de idolatrie, precum și ovaționarea unui serial (Las Fierbinți), în care personajele au concurat cu succes pentru titlul de cei mai imbecilizați ai ecranului. Ei au știut sigur cine le sunt dușmanii, au știut sigur cine trebuia condamnat, pentru că demult nu mai gândeau – pentru asta există specialiștii în propagandă.

Într-o frenezie obedientă, și-au întins brațul pentru acel ser experimental, de parcă însăși salvarea universului s-ar fi aflat într-o singură înțepătură. Dar, desigur, când războiul va cere carne de tun, ei vor rămâne spectatori. Cum altfel? Când papagalii sistemului au mers în prima linie a frontului? Ei nu au fost făcuți pentru a înfrunta realitatea, ci pentru a imita, pentru a recita docil după partitură. Aceștia sunt ei – o generație zgomotoasă, de marionete ale unei cauze care le-a scăpat complet din înțelegere.

Nu revoluționari cu sângele în vene, ci umbre plimbându-se în ritmul impus de stăpâni, învăluite în mândria propriei conștiințe impotente.

Pretind a fi voci ale schimbării, dar sunt doar ecouri ale unor idealuri mortificate.

O, de s-ar fi trezit măcar o clipă din somnul lor dogmatic, din toropeala unui vis indus! Dar cum să te trezești când luciditatea este o lovitură prea grea pentru mințile lor dresate în conformism?

A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.

calin georgescu, angelo giorgianni

Am spus-o: există o urgență democratică internațională.

Țările lumii sunt considerate guave.

Ele sunt supuse unor experimente sociopolitice menite să neutralizeze suveranitatea populară, să anihileze democrațiile și să acapareze teritorii și resurse.

Acest proiect este funcțional pentru un Guvern Mondial fără control, în care se întrepătrund interesele industriale, militare și financiare ale unei Elite care, pentru a-și asuma puterea și a-și atinge obiectivele, nu ezită să limiteze și/sau să excludă libertățile fundamentale și să-și asume inițiative în detrimentul sănătății și bunăstării comune a cetățenilor lumii.

Noi, cei de la Organizația Mondială pentru Viață, am semnalat-o deja cu ocazia urgenței pandemice de c.d. care a deghizat o urgență libertidică pentru sugrumarea drepturilor politice și civile.

Acum, ceea ce se întâmplă în România nu ne lasă indiferenți. Dacă se poate este și mai grav. Este în joc suveranitatea Poporului. Cei care nu sunt bineveniți la establishment, la Ordinea Mondială, la clica de la Davos riscă să nu mai poată candida.

Împotriva oricui se pot construi dosare hoc și se pot implanta rechizitorii care să împiedice posibilitatea de a fi reprezentanți și de a vă reprezenta.

Anticipăm acest lucru chiar acum!

În curând (și poate deja în curs) cei care vor să îi critice pe cei care vor să cheltuiască 800 de miliarde pe armament și pe cei care nu vor să se supună dictatorilor Franței și Angliei (sau oricărui proiect al elitei dominante) nu numai că vor fi cenzurați și reduși la tăcere, dar vor fi supuși anchetelor din partea serviciilor și acuzării din partea judecătorilor.

Da… întotdeauna după modelul aplicat în România – unde o nouă prevedere permite Serviciului Român de Informații (SRI), armatei și autorităților de securitate cibernetică să întunece conținuturile online, dacă acestea sunt considerate „dezinformare” sau „amenințare la adresa securității naționale” – vom înregistra o discreție necontrolată de a eticheta chiar și pe cele care nu sunt aliniate ca atare la narațiunea oficială.

Toate acestea însoțite de sancțiuni grele. Adio, așadar, opiniilor diferite.

După cum a atestat distinct, circumstanță uimitoare, Matteo Renzi… „…A împiedica un candidat să participe la alegeri pentru că este rus, așa cum se întâmplă în România, este un scandal total. Un scandal – a adăugat el – care nu are nimic democratic. Dacă un candidat are idei neîmpărțite, nu-l poți da afară din alegeri. Pentru că dacă faci asta, nu mai ești democrat. Tu nu mai ești rus. Este clar? Democrația se apără în urne, nu prin urne”.

În România se merge prea departe. Au tachinat deja, supunându-l unui proces și obscurizându-l pe rețelele de socializare, chiar și pe George Simion, liderul opoziției, care denunțase decizia organismului electoral împotriva candidaturii lui Georgescu ca fiind o „lovitură de stat” și care era indicat ca posibil succesor al lui Călin Georgescu.

Ei bine, dragi prieteni, aceste „lovituri de stat” sunt peste tot după colț. România este o paradigmă a ceea ce se ascunde în spatele aparenței buniste a romanelor de război.

Anularea alegerilor din România și excluderea candidaților indezirabili răspunde unui model european, după cum mărturisește fostul comisar european francez Thierry Breton, care, în esență, anunțase aceeași soluție și în Germania, acolo unde era necesar, evident în cazul victoriei AfD, un partid dezaliniat de elita europeană.

Confirmarea acestui lucru provine din împrejurarea că Comisia Europeană a anunțat deja o masă rotundă privind alegerile din Polonia, după cum clarifică declarațiile vicepreședintelui Comisiei, Henna Virkkunen, care subliniază necesitatea unui control mai mare asupra platformelor digitale, sugerând în același timp UE ca garant al lucrului „corect” Alegerile din Polonia sunt în curs de desfășurare. În Polonia, alegerile vor avea loc la 18 mai și pentru turul al doilea la 1 iunie, cu riscul ca UE să avertizeze asupra unei victorii a adversarilor conservatori, care sunt deja persecutați politic și judiciar, în detrimentul europenistului Tusk. Ce se întâmplă dacă rezultatul nu este acceptabil? Nu va trebui să vă uitați în globul de cristal, va trebui doar să vă uitați la ce se întâmplă în România. Și jocul s-a terminat… la următorul.

Acesta este modul în care în Europa ne îndreptăm rapid către o dictatură mascată de democrație. Scopul este de a servi și de a supune pe oricine unui control totalitar și opresiv. Orice manifestare a disidenței trebuie interzisă și reprimată.

Vă invit să acordați atenție celor declarate de generalul Bertolini, în prezent președinte al Asociației Naționale a Parașutiștilor din Italia, deja la conducerea Comandamentului Operațional Interforce Summit și, anterior, a Comandamentului Interforce pentru Operațiuni ale Forțelor Speciale, a Brigăzii de Parașutiști Folgore și a Regimentului 9 Recursor „Col Moschin”, cu – de asemenea – experiență de teren în multe teatre militare, operând printre acestea Liban, Somalia, Balcani și Afganistan. Generalul a declarat în text… „Să realizăm… Uniunea Europeană a lui Ventotene, a lui Spinelli și a Păcii, nu mai există, dacă a existat vreodată. Ea a murit odată cu sprijinul de război pe care l-a acordat Ucrainei și odată cu războiul împotriva Federației Ruse. Regatul Unit este cel care, după ce a repudiat Europa Unită care se revarsă din ea printr-un referendum, vrea acum să se pună la conducerea țărilor europene rămase pentru a ne aduce pe toți la război pentru a-și atinge obiectivul istoric, acela de a distruge Europa, de a o dezmembra în multe mici state vasale și de a o deporta cu spiritul său colonialist clasic resursele sale imense”.

Trăim într-o lume drogată de mass-media care cenzurează Adevărul și gândurile nealiniate, în timp ce ne bombardează cu știri propagate pentru a ne distrage și a ne distrage atenția, dar care ne fac nemuritori.

Ecco… războinici strălucitori ai Păcii… Să ne apărăm libertățile, începând cu cele fundamentale de reprezentare și opinie, să ne revoltăm civilizat împotriva acestor oligarhi, a acestor măști ale groazei și terorii, a acestor proști. Timpul este Galantuomo și Adevărul este ca Soarele, nu poate fi ascuns și renaște mereu cu toată energia sa, arzând mereu pe neștiutorii care vor să-l ascundă, expunându-se la el în încercarea zadarnică de a-l ecraniza… Și chiar și această lungă noapte pentru democrație va trebui, în mod inevitabil, să facă loc Zorilor și luminii zilei.

Adevăr, dreptate, libertate.

Ticăloșia sistemului Soros – care a acaparat și sufocat România – a ajuns atât de mare încât acum plătesc peste tot pe unde se poate pentru propagandă. De exemplu, cineva mi-a atras atenția asupra unui reportaj cu unii care se întorceau din Coreea de Nord și mulțumeau bălos Europei „pentru că ne-a primit în interiorul ei”, recomandându-le tuturor să „aibă grijă ce votează”. Vomitiv de-a dreptul! Propaganda asta e atât de jegoasă și-o văd în atâtea locuri încât efectiv mi se face lehamite. În paralel, sursele care gândesc independent sunt catalogate pro-ruse și, conform unui ordin de-al covrigarului, în scurt timp vor fi cenzurate. Asta e „libertatea”, ăsta e „pro-europenismul”.

Dacă disecăm mai bine, înțelegem deplin care-i treaba. Societățile totalitare cu aparență democratică – așa cum e Europa – se bazează pe un sistem propagandistic uniform. În aparență sunt o multitudine de opinii. Însă toate converg în aceeași direcție. Totuși, vă întrebați de ce merg în aceeași direcție și nu o mai ia câte unul „pe laterală”. E simplu: dacă o iei pe laterală îți pierzi finanțarea. Și, dacă o continui tot așa, ori ajungi la mititica, ori ți se închide gura prin măsuri soft.

Există un caz-școală, cel al jurnalistului german Udo Ulfkotte. Cât a stat „în sistem”, nici măcar nu era nevoie să-și scrie articolele! Acestea îi erau erau servite de CIA, iar el își punea doar semnătura. Tot Agenția se îngrijea ca Udo Ulfkotte să fie angajat la instituții de presă de primă mână, astfel încât vocea lui să conteze. O astfel de rețea de influenceri de primă mână este esențială pentru a putea să fie definit ceea ce numim mainstream-ul. Practic, prin intermediul rețelei de bază se creează curentul principal, astfel încât țuțerii să știe încotro trebuie să fluiere.

Nivelul al doilea este format din viermi, adică cei care mestecă informațiile mainstream, personalizându-le, dându-le „parfum specific”. Ei răspândesc mesajul în diverse segmente ale populației și sunt finanțați prin diverse burse, premii, granturi s.a.m.d. Scopul e simplu: fiecare agață câte un segment de populație pe care-l spală pe creier.

Apoi vin așa-zișii artiști, cei din zona divertismentului, scriitorii, umoriștii etc. În funcție de segmentul pe care îl agață, și ei devin beneficiari de diverse stipendii. Și uite-așa, ajungi dependent de sistem.

Totuși, de ce sunt toți atât de legați de un asemenea sistem și de ce n-o mai iau câte unii pe lateral? E extrem de simplu de înțeles. Modul parazitar în care trăiesc ei e unul facil și, chiar dacă nu le asigură bunăstarea, nu-i lasă să moară de foame. În cazul în care calci strâmb, încep să-ți scadă finanțările și, dacă nu te întorci pe calea cea bună, te ocolesc definitiv. Poți trăi din publicul tău? În general nu, deoarece omul e obișnuit să obțină circul pe gratis, doar asta îi asigură din plin sistemul. De ce să-l plătească pe unul care urlă împotrivă? Mai sunt și alții care urlă împotrivă, dar pe gratis. Cu unica diferență că acei aparent opozanți, de fapt tot în direcția mainstream trag, dar sunt meniți a-i agăța pe fraierii care trag să scape de propagandă.

În general, dacă te rupi de sistem și începi să scrii pe invers ți se limitează veniturile, se fac mișcări pentru a-ți contracta audiența ș.a.m.d. Dacă faci parte dintre grangurii importanți care trădează, atunci ai parte destinul lui Udo Ulfkotte.

După cum lesne observați, statele totalitare aparent democratice se bazează pe o structură propagandistică impresionantă, flexibilă și deosebit de activă. Propagandiștii sistemului se comportă natural deoarece știu că mergând împreună cu valul își asigură pâinea.

În dictaturile autoritare – gen Coreea de Nord – sistemul e mult mai rigid. Ca să ajungi în zona de propagandă trebuie să demonstrezi loialitate, să ai anumite calități și să urmezi niște șabloane prestabilite. Un sistem monolitic de acest tip, dincolo de faptul că e deosebit de greoi, mai consumă și-o groază de resurse de la buget și, în plus, are nevoie de un sistem coercitiv activ, care să-i suplinească hibele.

Ca să înțelegeți, aici e vorba de două modele de lume, pe care vi le-am tot prezentat: „Minunata lume nouă”, în cazul „democrației” occidentale vs „1984” în cazul „democrațiilor populare” mai mult sau mai puțin similare celei din Coreea de Nord. Marea noastră problemă este că ne tot menținem în dilema legată de alegerea unuia dintre cele două sisteme. Aici e capcana șobolanului în care cădem cu grație.

De fapt, pentru orice om normal care înțelege situația reală, răspunsul este NU! Nu, n-ai de ce să faci o falsă alegere întrucât, în realitate, te afli în același punct. Și una și cealaltă sunt tiranii, doar mascate de ideologii diferite. Și una și cealaltă au „argumente” împotriva adversarului, dar niciuna nu duce raționamentul până la capăt întrucât, dacă ar face-o, s-ar ajunge la răspunsul firesc, anume NU.

Ambele sisteme se bazează pe propagandă și coerciție, ambele sisteme maschează adevărata structură de putere și ambele sisteme distorsionează teribil viața omului. Diferența e că, în timp ce unul duce chinul la paroxism, celălalt duce confortul la același paroxism. Omul normal ar trebui să înțeleagă că niciuna dintre situații nu e bună întrucât niciuna nu lasă viața să se dezvolte liber. Mai mult, cetățenii fiecăruia dintre cele două sisteme ar trebui să conștientizeze că imensul sistem de propagandă și coerciție se face cu ajutorul banilor lor. Astfel, viața ajunge să le fie influențată negativ prin propriile lor forțe. În ambele sisteme omul e asemenea boului care trage să fugă, dar dacă se îndepărtează prea mult, funia de care e legat îl sugrumă. Diferența e că în cazul unora funia e mătase, frumos colorată și vândută ca accesoriu obligatoriu și la modă, în timp ce în cazul celorlalți nu e funie, ci lanț.

Iată așadar adevărul gol goluț: când vă sperie unii că puteți ajunge precum Coreea de Nord, gândiți-vă că tirania pe care-o trăim cu UE este similară, dar doar mai frumos marketată. În mod normal trebuie spus un NU hotărât ambelor sisteme. Și ce pui în loc? – vor întreba unii isteți. E simplu: un sistem fără propagandă, fără coerciție pentru opinii și care să pedepsească exemplar orice tentativă tiranică. Este posibil așa ceva? Evident că da, dar într-un asemenea sistem nu e simplu, întrucât omul trebuie să devină autonom. Paraziții trebuie lăsați să moară, nu să fie promovați ca „formatori de opinie”. Ce opinie poate forma un neica nimeni care n-a făcut nimic altceva pe lumea asta în afara mâncatului de rahat?

Rețineți însă că, înainte de orice altă discuție, trebuie făcut pasul decisiv, iar acest pas înseamnă a spune NU atât sistemului vestic, dar și celui estic. E esențial și, mai mult, posibil acum când toți gâfâie. În mod evident nu trebuie să mulțumesc Europei că mă parazitează, dar nici să invit pe altcineva să mă paraziteze. Drumul drept e cel pe care ni-l croim singuri. Asta trebuie înțeles!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

alex krainer

Se întâmplă lucruri bizare în geopolitică, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelenski a încercat să joace la două capete, dar a fost prins între ciocan și nicovală. Să începem cu afacerea mincinoasă propusă de britanici și cum Trump i-a prins cu mâța-n sac.

donald trump

Afacerea mincinoasă a britanicilor: Cum au încercat să-l păcălească pe Trump

Britanicii, avizi de resurse, au orchestrat un plan ingenios (sau mai degrabă disperat). Pe 16 ianuarie, cu doar patru zile înainte de inaugurarea lui Trump, premierul britanic Keir Starmer s-a dus la Kiev și a semnat un „acord de parteneriat pe 100 de ani” cu Ucraina. Sună impresionant, nu? Dar partea amuzantă e că în contractul oficial, public pe site-ul guvernului britanic, lipsește partea esențială: un „appendix” secret care conține adevărata afacere.

Ce promitea acest acord?

Toate resursele strategice ale Ucrainei – porturi, gaze naturale, depozite, conducte, titan, pământuri rare – trec sub control britanic imediat ce războiul se termină.

Marea Britanie oferă „sprijin nelimitat” Ucrainei – dar numai 3 miliarde de lire sterline pe an (un bacșiș în comparație cu valoarea resurselor).

Practic, Ucraina devine o colonie britanică modernă, iar Kievul doar un post de administrare pentru interesele Londrei.

trump, starmer

Trump intră în scenă și dă cu tablele de pământ

Problema? Trump află totul și, evident, nu e încântat că britanicii i-au furat oportunitatea. Așa că decide să joace tare:

Îi pune presiune lui Zelenski cu un contract de 500 de miliarde de dolari pentru mineralele rare, știind că acesta nu poate accepta.

Când Zelenski îl refuză, Trump îl face de râs public, zicând că e un „dictator” cu doar 4% susținere în Ucraina.

Britanicii intră în criză de panică, iar Boris Johnson zboară în grabă la Kiev să îi spună lui Zelenski: „Băi, semnează orice cu americanii, dar trage de timp!”

Rezultatul? Un „contract” fantomă între SUA și Ucraina, care nu are valoare legală și nu spune nimic concret. Un fel de „hai să semnăm o foaie ca să-i păcălim pe americani că încă suntem prieteni”.

uk, ue

Britanicii și europenii – panicați și disperați

Între timp, Londra și Bruxelles-ul au ajuns în pragul infarctului. Dacă Trump refuză să le sprijine schemele, UE și Marea Britanie sunt la un pas de colaps economic. Fără acces la resursele ucrainene, planul lor de refacere economică prin exploatarea țării cade în aer.

Indiciile panicii lor?

Starmer și Macron fac vizite de urgență la Trump, sperând să-l îmbuneze.

Regele Charles însuși îi trimite o invitație lui Trump la un dineu regal, crezând că îl poate impresiona cu fastul monarhiei britanice.

Trump îi ignoră, îi ia peste picior și refuză să le dea ce vor.

trump, starmer

De ce Trump nu are încredere în britanici?

Simplu: britanicii l-au sabotat ani de zile. Ei au orchestrat scandalul „Russiagate”, cu dosarul fabricat de spionul britanic Christopher Steele și cu implicarea MI6. Trump știe asta și acum e momentul răzbunării.

Iar Londra știe că fără sprijinul SUA, UE și Marea Britanie se prăbușesc economic. De ce?

UE plănuia să folosească banii confiscați de la Rusia (260 miliarde dolari) ca garanții bancare pentru proiecte de reconstrucție în Ucraina. Dar dacă SUA iese din schemă, totul se destramă.
Britanicii plănuiau să folosească resursele ucrainene ca să-și salveze băncile falimentare. Fără ele, criza economică lovește în plin Londra.

rusia, china

Rusia și China: Marii câștigători

În tot acest haos, cine stă liniștit și se bucură? Rusia și China.

Rusia: A câștigat războiul și acum își negociază condițiile de pace. Putin oferă o alternativă mai bună pentru SUA – acces la mineralele Rusiei, unde sunt zeci de ori mai multe resurse decât în Ucraina.

China: Se poziționează ca mediator și garant al unui nou echilibru de putere.

Trump: Profită de situație și negociază la sânge.

Ce urmează?

Următoarele 9-12 luni vor fi esențiale. Dar se conturează o schimbare majoră:

– Sfârșitul „ordinii mondiale bazate pe reguli” – SUA nu mai vrea să fie „polițistul lumii” în slujba Londrei și UE.
– O alianță surpriză între SUA și Rusia – un posibil acord istoric între Trump și Putin pentru reducerea armamentului nuclear și cheltuielilor militare.
– UE și Marea Britanie – tot mai slăbite – cu economii instabile și fără un plan clar de supraviețuire.
– O nouă eră geopolitică – în care puterile regionale (Rusia, China, India, Turcia) își stabilesc propriile reguli.

Concluzie: Britanicii au crezut că sunt șmecheri. Trump i-a lăsat cu buza umflată.

Marea Britanie a încercat să fure Ucraina înainte să vină Trump la putere. Planul a fost stricat, iar acum Londra și UE sunt într-o cursă disperată pentru supraviețuire.

Între timp, Trump joacă tare, Rusia își consolidează victoria, iar viitorul Europei e tot mai nesigur. Un singur lucru e clar: lumea nu va mai fi niciodată la fel.

Traducere și adaptare dupa alexkrainer.substack.com.

E revoluție. Trump și Musk spun că guvernul american este „prea mare”.

Departamentul de Stat (DS) al Statelor Unite se pregătește să închidă o serie de consulate, în special în Europa de Vest, în lunile următoare și încearcă să își reducă forța de muncă la nivel global. DS analizează, de asemenea, fuzionarea unor birouri din Washington, în contextul eforturilor lui Trump de a reduce cheltuielile guvernului SUA.

De aceste măsuri sunt afectate o mulțime de birouri de experți care lucrează în domenii precum drepturile omului, refugiații, justiția penală globală, problemele femeilor, minoritățile sexuale etc.

Misiunile SUA din întreaga lume au fost sfătuite să reducă cu cel puțin 10 % personalul american și local, în contextul în care Donald Trump și miliardarul Elon Musk, consilierul său, au declanșat un efort fără precedent de reducere a costurilor în cadrul forței de muncă federale americane.

Președintele republican dorește să se asigure că birocrația este în deplină concordanță cu agenda sa „America pe primul loc”. Luna trecută, el a emis un ordin executiv de reorganizare a serviciului extern al SUA pentru a asigura punerea în aplicare „fidelă și eficientă” a agendei sale de politică externă.

În timpul campaniei sale electorale, el s-a angajat în mod repetat să „curețe” Deep State prin concedierea birocraților pe care îi consideră atât prea mulți cât și neloiali.

Trump și Musk spun că guvernul american este PREA MARE și că bugetul finanțat de contribuabilii americani a fost cheltuit în mod inutil, iresponsabil și fraudulos.

Leipzig, Hamburg și Dusseldorf din Germania, Bordeaux și Strasbourg din Franța și Florența din Italia se numără pe lista consulatelor pe care Departamentul de Stat intenționează să le închidă.

„Departamentul de Stat continuă să evalueze poziția noastră globală pentru a se asigura că suntem cel mai bine poziționați pentru a face față provocărilor moderne în numele poporului american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Departamentul operează în peste 270 de misiuni diplomatice din întreaga lume, cu o forță de muncă totală de aproape 70 000 de persoane.

Link către articol: https://www.theguardian.com/…/us-european-consulates…

E revoluție ce face Trump acolo. Resetarea întregului stat american.

Domnule Ciolacu, dumneavoastră citiți știrile astea? Să învățați cum se face restructurarea și eficientizarea unui stat supradimensionat, obez, calibrarea lui în raport cu cerințele reale pentru dezvoltarea societății?

Statul nu trebuie să fie o povară pe care o poartă în spate contribuabilii, ci cureaua de transmisie care cuplează diferitele motoare ale dezvoltării societății.

La Trump „restructurarea statului” nu este doar un slogan de campanie. Cum a fost la democrați sau cum este la noi. Restructurăm dar nu schimbăm nimic. Îi rotim între ei.

A consemnat pentru dumneavoastră Angelo Davidescu.

Giorgia Meloni

Giorgia Meloni tocmai a aruncat o bombă asupra cartelului de război european, demontând singura cea mai recentă schemă a acestora de a escalada conflictul din Ucraina într-un război european în plin. Franța și Marea Britanie se încurcă acum, sunt expuse și umilite, în timp ce Italia refuză să-și sacrifice soldații pentru elita înfometată de putere care trage sforile din spatele așa-numitei „coaliții a celor dispuși”.

Nu vă înșelați – nu este vorba despre apărarea Ucrainei. Este vorba despre împingerea Europei într-o confruntare catastrofală menită să beneficieze elita globalistă, complexul militar-industrial și paraziții financiari care profită de un război nesfârșit. Meloni a văzut prin minciuni și a oprit întreaga operațiune înainte ca Italia să poată fi târâtă în abis.

macron, starmer

Planurile secrete de război: ceea ce Macron și Starmer nu vor să știți

Planificatorii de război din Paris și Londra au crezut că ar putea forța Italia să se supună. Așa-numita misiune de „menținere a păcii” nu este altceva decât o modalitate înșelătoare de a staționa trupele europene în Ucraina, de a provoca o escaladare a Rusiei și de a justifica intervenția militară completă a NATO.

Macron și Starmer urmăreau un scenariu dictat de Deep State – împinge Europa într-un război pe care nu-l poate câștiga, transformă miliarde în contracte de arme și ține mașina militară în funcțiune. Obiectivul lor real? Destabilizarea totală a Europei , forțând națiunile UE în economii permanente de război, distrugerea suveranității naționale și consolidarea controlului centralizat sub instituții globaliste nealese.

Acesta nu a fost niciodată despre protejarea Ucrainei sau apărarea democrației. Dacă acest lucru ar fi fost adevărat, ei nu ar fi înarmat și finanțat cele mai corupte elemente din guvernul ucrainean, nu ar fi permis biolaboratoarelor să funcționeze necontrolat și nu ar fi orchestrat o întrerupere a mass-media asupra operațiunilor secrete ale NATO în regiune.

Dar Meloni a refuzat să joace împreună. Ea a văzut ce s-a întâmplat în Libia, Siria și Irak. Ea știe cum funcționează acești globaliști. Ei fabrică o criză, produc consimțământ prin propagandă necruțătoare, apoi aruncă națiuni întregi în război în timp ce stau în siguranță în palatele lor protejate, urmărind cum distrugerea se desfășoară.

macron, starmer

Macron și Starmer: marionetele mașinii de război

Macron a fost una dintre cele mai agresive voci în împingerea pentru cizme europene pe terenul din Ucraina. De ce? Pentru că stăpânii lui o cer.

Aceleași elite financiare care susțin guvernul său – aceleași cabale bancare care orchestrează războaie pentru a-și alimenta averea – își cer favoarea. Declarațiile recente ale lui Macron despre „pregătirea pentru război” nu sunt doar posturi politice; ei fac ordine de la însăși forțele care au creat această criză globală.

Și Starmer? O marionetă slabă care a moștenit Regatul Unit în colaps, disperată să se dovedească în fața stăpânilor globaliști care l-au instalat. Împingerea lui bruscă pentru o forță militară europeană în Ucraina nu este ideea lui – i-a fost dictată de aceiași planificatori de război care au orchestrat Irakul, Afganistanul și Libia.

Ei trebuie să mențină acest conflict în viață, deoarece Ucraina este operațiunea lor de spălare a banilor. Miliardele canalizate în acest război nu sunt folosite pentru „apărarea democrației” – ei acoperă buzunarele contractorilor din domeniul apărării, politicienilor corupți și programele de informații cu buget negru despre care publicul nu va auzi niciodată.

Giorgia Meloni, zelensky

Italia dezvăluie planul de joc al statului adânc

Meloni le-a stricat totul, refuzând să trimită trupe italiene în acest abator. Ea a dezvăluit adevărata natură a acestei operațiuni – un război condus de elită, menit să însângereze națiunile, să transfere puterea în mâinile birocraților nealeși și să distrugă orice rămășițe de suveranitate națională.

Și nu doar a respins-o, i-a umilit pe Macron și Starmer pe scena mondială.

Rapoartele scurse de la summitul de la Londra confirmă că Meloni le-a respins definitiv propunerea, considerând-o imposibilă și nesăbuită. Ea a mers și mai departe, avertizând că orice divizare între națiunile occidentale asupra Ucrainei ar fi „fatală” – nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Europa însăși.

Acesta a fost un atac direct asupra întregii agende de război a stângii europene. Meloni a spus clar că Italia nu va fi manipulată într-un război sinucigaș care să beneficieze doar elita globalistă.

nato, ue, zelenski

NATO, Stânga Europeană și Lovitura de stat tăcută împotriva Occidentului

Refuzul Italiei de a juca împreună expune, de asemenea, o operațiune mai amplă în desfășurare – una care amenință să schimbe definitiv Europa.

Stânga europeană lucrează activ pentru a marginaliza structura tradițională a NATO în favoarea unei noi alianțe militare controlată în întregime de elitele nealese ale UE. Planul, împins de Macron și Starmer, este de a înlocui armatele naționale cu o forță controlată de UE care nu răspunde nici unui guvern suveran, ci doar Bruxelles-ului și finanțatorii săi ascunși.

Acesta este motivul pentru care sunt atât de disperați să împingă Europa în Ucraina. Ei vor să creeze „nevoia” unei noi armate europene, să treacă peste politicile naționale de apărare și să oblige fiecare națiune să contribuie cu trupe la o entitate pe care nici un guvern ales nu o controlează.

Odată ce se întâmplă asta, suveranitatea națională este moartă.

Este vorba despre mai mult decât despre Ucraina. Este vorba despre restructurarea Europei sub conducerea militară totalitare, eliminarea guvernelor independente și concentrarea puterii în mâinile aceluiași cartel globalist care profită de pe urma războiului, datoriilor și haosului.

Giorgia Meloni

Propaganda mașinii de război eșuează — Oamenii sunt alături de Meloni

În ciuda eforturilor mass-media de stânga de a o ataca, aprobarea lui Meloni în Italia continuă să crească. Italienii văd ce se întâmplă. Ei știu că țara lor este vizată de aceleași forțe care au distrus Grecia cu servitute financiare, au spulberat Germania cu politici de migrație în masă și acum vor să transforme toată Europa într-o zonă de război.

Mașina de război globalistă și marionetele sale europene sunt furioase că Italia a îndrăznit să spună „Nu”.

Dar e prea târziu. Oamenii au văzut în spatele cortinei. Propaganda de război eșuează, iar Meloni a apărut ca unul dintre singurii lideri dispuși să opună impulsului globalist pentru război total.

Lovitura finală adusă cartelului de război

Acum, întrebarea este: ce vor face Franța și Marea Britanie în continuare?

Au fost expuși. Planurile lor de război se prăbușesc. Credibilitatea lor este spulberată. Ei nu mai pot pretinde că este vorba despre „apărarea Ucrainei”, când Italia a dovedit că întreaga operațiune este un impuls calculat pentru război, conceput pentru a servi interesele elitei în detrimentul poporului.

Meloni a tras linie. Italia nu va fi un pion în mașina de război globalistă.

Și elitele? Ei intră în panică.

Pentru că dacă o națiune se ridică, vor urma și altele.

Și când se întâmplă asta, întreaga operațiune de război Deep State se prăbușește.

Traducere și adaptare după gazetteller.com.