George Scarlat: Republica Moldova – Momentul adevărului pentru România
E oficial! UE nu se extinde spre Est! Cancelarul german Friedrich Merz a spus că aderarea Ucrainei la 1 ianuarie 2027 nu este posibilă, ceea ce înseamnă că nu va fi posibilă nici aderarea Republicii Moldova la UE în 2028, după cum promiteau Maia Sandu și partidul PAS în campania electorală pentru alegerile din 28 septembrie 2025. Cele două state ex-sovietice sunt tratate la pachet de UE.
În condițiile războiului, Ucraina cerea „aderare accelerată”, într-un an, sărind peste îndeplinirea condițiilor de aderare, care ar fi urmat să fie îndeplinite ulterior. Se presupunea că același lucru va fi valabil și pentru Republica Moldova.
Așadar, Republica Moldova ar trebui să aștepte în medie circa 8 ani de acum încolo. Cam atât a durat procesul de aderare în cazul statelor foste comuniste printre care și România, din momentul invitării și până în momentul semnări tratatului de aderare.
În cazul Republicii Moldova ar trebui numărați 8 ani de acum încolo, nu din 2022, de când a fost invitată să adere, pentru că nici până în prezent UE nu a deschis capitolele de negocieri pentru aderare. De exemplu România a fost invitată în decembrie 1999 și deja până în 2004 încheiase toate capitolele de negocieri cu UE.
Numai că opt ani ar putea însemna de fapt niciodată. Nu mai suntem în vremurile optimiste dintre anii 2004, când au aderat Cehia, Polonia, Ungaria și 2012, când a aderat ultimul stat, Croația. Atunci se puteau face lucrurile pe îndelete pe drumul spre „cetatea luminoasă de pe deal”, însă acum timpul nu mai are răbdare cu Spațiul Estic.
De aceea Maia Sandu a început să vorbească despre reunirea cu România ca alternativă viabilă, sperând să forțeze mâna UE. Însă ceea ce și-a propus ea și anume ca Republica Moldova să fie tratată separat de Ucraina nu va fi posibil. Se vor opune în primul rând cei care acum par mari susținători ai Republicii Moldova și anume Polonia și Țările Baltice, care se vor teme că un asemenea semnal ar însemna abandonarea Ucrainei. Ca să nu mai zic de ceilalți din UE, care nu au avut niciodată Republica Moldova pe agendă.
Așa a pățit Slovenia cu aderarea la NATO. La summitul NATO din 1997 de la Madrid Administrația Clinton a respins aderarea României alături de Polonia, Cehia și Ungaria. Deși nimic nu contravenea aderării Sloveniei, la summitul de la Madrid a fost respinsă și aderarea acestei țări, doar pentru a se da asigurări României că nu este abandonată și va mai urma un val de aderare.
Pentru că un necaz nu vine niciodată singur, UE a mai fixat o „țintă mișcătoare”: Republicii Moldova, o condiție care nu exista în momentul lansării invitației de aderare și anume să reglementeze mai întâi problema transnistreană. Așa ceva nu se știe când și cum se va realiza, în primul rând pentru că nu depinde doar de Republica Moldova, ci și de Rusia, pe care UE o reintroduce perfid în procesul de aderare a Republicii Moldova.
De fapt nu a fost niciodată vorba cu adevărat despre aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Când s-a înființat în anul 2010 defunctul Parteneriat Estic de Vecinătate al UE, spulberat de agresiunea rusă din 2014 în Ucraina, era clar stabilit că acesta nu este anticamera UE și acordurile de asociere și liber schimb semnate de UE în cadrul acestui parteneriat nu reprezintă un pas spre aderare.
În anul 2022 odată cu dezlănțuirea agresiunii ruse în Ucraina UE s-a văzut neputincioasă. Ca să arate totuși că „face ceva”, dar și ca să motiveze Ucraina să continue lupta, UE a hotărât să lanseze Ucrainei invitația de aderare. S-a văzut ulterior invitația de aderare a fost doar o declarație politică, din moment ce nici după 4 ani nu au fost deschis vreun capitol de negocieri pentru aderare.
Totodată, UE a lansat atunci invitația de aderare și Republicii Moldova, aflată ca o enclavă între România, adică UE și „viitorul membru UE”, adică Ucraina.
Faptul a stârnit nemulțumirea ucrainenilor, care ar fi vrut să fie „copilul unic” sau puiul de cuc din cuib. Au spus că Republica Moldova este un vagon atașat de trenul ucrainean. Este ironia sorții. În 2022 Ucraina voia să scape de Republica Moldova și în 2026 Republica Moldova vrea să scape de Ucraina, pe drumul spre UE.
Nori negri se adună asupra Reoublicii Moldova. Din mai multe cauze, Republica Moldova nu este în prezent un subiect popular în România, însă statele trebuie să facă și lucruri nepopulare.
Poate discutăm cu altă ocazie de ce Basarabia este vitală pentru România.
Acum este momentul adevărului pentru decidenții din România. Nu mai merge să paseze subiectul repetând ca o mantră yoghină „susținem necondiționat integrarea europeană a Republicii Moldova” și să fie ca violoniștii din filmul „Titanic”, care cântau pe puntea navei în timp ce aceasta se scufunda.
A consemnat pentru dumneavoastră George Scarlat.




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!