MOTTO: „Deputatul USR Radu Miruță a anunțat miercuri că a depus un proiect de lege menit să limiteze propagarea conținutului fals pe internet și să elimine conținutul ilegal. Proiectul obligă platformele sociale foarte mari să limiteze conținutul ilegal, instigator la ură sau manipulator pe teme de interes național, cu ajutorul unor algoritmi de inteligență artificială.” (HOT NEWS. Ro, 5 martie 2025)

Într-o frumoasă zi de primăvară a anului 2025, deputatul USR Radu Miruță s-a trezit cu o senzație dureroasă localizată în ultimul segment al intestinului gros… era ceva neobișnuit, căci la USR intestinele groase sunt setate să meargă ceas… Deci, ce să fie, ce să fie? Și-a aruncat ochii prin presa decentă, europeană la maxim, educată, apoi a conspectat din tematica ANTENEI 3 CNN și a ascultat un potpuriu din podcasturile lui Cătălin Striblea, dar n-a sesizat nimic îngrijorător. Toată lumea bună scria și vorbea despre reziliență, sustenabilitate, impactare, implementare, dezvoltare durabilă, climate changes, slava UKR, piste de biciclete, dragostea nu se votează, huo extremiștii, șanse egale, slava Ursula, slava Metsola, jos suveranismul, trăiască înarmarea continuă, etc. Cum vă spuneam, nimic îngrijorător… când însă, aproape răcorit, se uită și pe paginile de pe rețelele sociale, durerea din intestine se manifestă cu și mai multă putere. „Mamă, ce dezordine! Îmi umblă un accelerat prin mațe!” șopti, cu o grimasă, Miruță. Căci pe NET fiecare scria ce-l tăia capul, cu toate că eliminarea igienică a conturilor dușmănoase se realizase aproape satisfăcător… Negru de supărare, deputatul USR Radu Miruță s-a așezat la birou, a deschis laptopul și a pornit să aștearnă pe ecran o inițiativă legislativă care să redea puritatea în gândire pentru toți utilizatorii de rând ai NET-ului – recte vulgul, pleava, mahalaua ineptă, plebimea, știrbii, troglodiții și alți reprezentanți ai categoriilor sociale vădit inferioare.

„Am depus astăzi o inițiativă legislativă care să AERISEASCĂ UN PIC (!!!!, n.n.) ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale, respectând DREPTUL SFÂNT LA LIBERĂ EXPRIMARE (i-auzi!, n.n.)… Libertatea internetului nu înseamnă haos informațional -această inițiativă propune reguli clare pentru a limita răspândirea conținutului periculos, FĂRĂ A CENZURA OPINIILE (?!!!!, n.n.). Scopul este protejarea consumatorilor (sunt convinsă că protejarea consumatorilor nu-l lăsa să doarmă, n.n.) de informație (ce fel de informație?, n.n.) și eliminarea avantajelor financiare ale celor care exploatează dezinformarea”. (Radu Miruță, citat de HOT NEWS. ro, 5 martie 2025)

Zis și făcut. După o bolboroseală de două luni prin viscerele Parlamentului și după alte câteva crampe și scremeri existențiale ale autorului, inițiativa a fost, în sfârșit, expulzată, frumos învelită în țiplă, în olița de noapte, din porțelanul cel mai fin, aflată pe masa Camerei Deputaților, pentru a fi analizată din punct de vedere coprolegislativ, imediat după ce președintele Nicușor a câștigat alegerile.

„Art.1. Prezenta lege reglementează propagarea prin platforme online foarte mari a oricărui CONȚINUT ILEGAL, sau care incită la ură sau care, PE TEME MAJORE DE INTERES NAȚIONAL, manipulează prin utilizarea malițioasă a tehnologiei, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice.”

Că el pentru noi s-a scremut -doar se știe că poporul prost nu poate să discearnă între comunicarea oficială, alcătuită întotdeauna numai din adevărul-adevărat și șopârlele manipulatoare ale celor care nu vor altceva decât să-l smintească, să-l corupă și să-i distrugă sufletul curat.

Și-acum, pentru că habar n-aveți, să vă spun eu, citând din Legea lui Radu Miruță, ce anume înseamnă CONȚINUT ILEGAL și CONȚINUT CU POTENȚIAL PERICULOS:

„d) conținut ilegal – are înțelesul art. 3, litera (h) din Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 octombrie 2022 (adicătelea: „…«conținut ilegal» înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv”).

e) conținut cu potențial periculos -are înțelesul oricărui tip de conținut care instigă la ură și violența, dezinformează periculos, manipulează informații, induce în eroare pe teme majore de interes național.”

Adică, dragii moșului, ORICE înseamnă chiar ORICE… și, dacă ați călcat pe bec și ați comis ORICE, nu contează ce anume, vine inteligența artificială, dublată de ipocrizia naturală a parlamentarilor care vor aproba cu însuflețire această lege și o să vă tragă două articole după ceafă:

„Art. 3. Pentru conturile utilizatorilor cu activitate sau locație declarate in România, furnizorii de rețele sociale au obligația să își adapteze algoritmii de propagare a conținutului astfel încât conținutul prevăzut de art. 2, lit. e) SĂ NU FIE TRANSMIS prin intermediul platformei online către un număr mai mare de 150 DE UTILIZATORI.”

…și:

„Art. 5 Pentru conturile utilizatorilor cu activitate sau locație declarate in România, furnizorii de rețele sociale au obligația sa își adapteze algoritmii de propagare a conținutului astfel încât conținutul prevăzut la art. 2, lit. d) SĂ FIE ELIMINAT DUPĂ 15 MINUTE de la publicare, interval de carantină în care algoritmii platformei în cauză analizează si clasifică tipul de conținut.”

Ei, acum ați înțeles, da? Vă e clar ce înseamnă, în accepția lui Radu Miruță, „dreptul sfânt la liberă exprimare”? Păi, înseamnă dreptul vostru neîngrădit de a spune „Da, stăpâne, am înțeles, să trăiți!” și „Promit că n-o să mai fac!”
……………………………………………………………………………
P.S.: Cred că pentru nea jurnalistul Alexandru Bogdan Stan, din opera mass-mediatică a căruia face parte captura de mai jos, s-a făcut legea asta…

Pentru noua rețea națională de „trafic de adevăr”, totul pare a fi personal, nu „doar business”. Altfel, s-ar fi ținut cont că suntem o trupă apolitică, ce a adus valoare reală în orice context — fie underground, fie mainstream. Și am făcut-o pe cont propriu, fără subvenții, fără compromisuri. Dar, nu a fost niciodată vorba despre artă, nu-i așa? Ci despre altceva. Mai presus. Sau, în acest caz, josnic.

Timp de 3 luni, s-a încercat desființarea noastră — atât fizic, cât și artistic. Nu pentru prima oară. Metodele? Relevante manualelor bolșevice, reluate azi cu entuziasm de edituri „umaniste” contemporane.

Recapitulare publică:

° Linșaj mediatic la nivel național

° 15 evenimente anulate, cu organizatori amenințați și intimidați

° Piese eliminate din playlisturile radiourilor private și naționale

° Două interviuri de promovare, scoase din grila unei televiziuni culturale publice

° Atacuri asupra conturilor oficiale, parțial reușite

° Interzicerea pe TikTok (doar în România) a unei piese FiRMA cu impact viral, exact până în ziua de după alegeri

° Amenințări și calomnii publice nesăbuite lansate de aripa stângace a Partidului Unic

° Wikipedia batjocorită sistematic, în ciuda eforturilor de corectare

Toate acestea pentru că nu am închis ochii în fața unor abuzuri evidente asupra drepturilor unui Om — un român care promovează pacea.

Le mulțumim din sufletele noastre tuturor celor care ne sunt alături. Rămânem aici, la fel ca întotdeauna: neafiliați politic, iubitori de artă și credincioși în ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit — ceva ce nimeni nu ne poate lua.

Mai săraci în iluzii, dar mai puternici în credință.

Cu gândul la Democrație,
Trupa FiRMA

Pentru că în campaniile electorale primarii se laudă cu atragerea de fonduri europene, iar partidele mari se laudă cu direcția „pro-europeană” și cum se va revărsa cornul abundenței peste noi, dacă mergem pe acest parcurs, în loc de a concepe local o strategie bazată pe resursele naturale ale fiecărei țări, să vedem cât este mit și cât este realitate.

Mass-media a implantat la nivelul mentalului colectiv ideea că ne dezvoltăm prin fonduri europene. A făcut acest lucru aruncând informația în timp ce nu erați atent la subiect, ci la ceva diferit: cât erați atent la știri, la TV, radio, vi s-au prezentat reportaje pe această temă, cu așa-zise „povești de succes”, dar fără rezultate concrete consistente și fără prezentarea tuturor detaliilor și a dedesubturilor. S-au prezentat nu știu ce „modernizări” făcute de vreun primar care a renovat un oraș sau un primar din mediul rural care a făcut canalizare în sat. Am înnebunit? Asta făceau și comuniștii pe vremea lui Dej. Adică voi prezentați ca poveste de succes cu fonduri UE ceea ce făceau primarii acum 80 de ani cu taxele colectate de stat?

Prin repetare a rămas ideea întipărită în minte, la fel ca atunci când auzi șoapte în mulțime și reții mesajul.

Puține sunt cazurile în care s-au folosit fonduri europene pentru dezvoltare economică reală, serioasă. Ele sunt, mai degrabă, excepția și nu regula! Cunosc și cazuri de făbricuțe făcute cu astfel de fonduri, în regim de cofinanțare. Însă patronii care au reușit cu chiu cu vai acest lucru au venit cu o parte din bani de acasă și de la alți investitori privați, pe lângă experiența vastă în antreprenoriat serios (alte fabrici) avută dinainte.

Menționez că am avut tangență cu obținerea de fonduri și am văzut cum se obțin și cum se utilizează. Nu vorbesc doar dându-mi cu părerea, după o scurtă lecturare online.

De ce dezvoltarea prin fonduri europene este o iluzie?

✅ 1. În primul rând, aceste fonduri nu provin din vreo Peșteră a lui Aladin din subsolurile UE, plină cu comori, ci sunt bani colectați tot de la statele membre, dar redistribuiți conform politicilor UE. Deci, tot banii voștri, dar trecuți prin alt mecanism și mai birocratic! De regulă, aceste fonduri se acordă în regim de cofinanțare, adică doar un anumit procent din valoarea proiectului. Procentul variază în funcție de tipul proiectului, axa de finanțare etc.

✅ 2. Fondurile se dau pe diverse axe de dezvoltare sau implementare. Nu se dau pe ce are țara X nevoie stringentă, ci se dau pe niște politici generale gândite pentru toate țările Uniunii, însă pe baza experienței (limitate) de viață a funcționarilor care le stabilesc. Doar cu titlu de exemplu de diferență culturală: Funcționarii vestici au trăit în societăți urbanizate și nu pot înțelege idei precum o gospodărie auto-sustenabilă din mediul rural. Pentru ei mâncarea vine la raft. Habar n-au de ciclul de producție. Așadar este foarte improbabil ca politicile stabilite de aceștia să acopere nevoile specifice unui mod de viață diferit de ceea ce au experimentat domniile lor.

Societățile vestice au alt grad de dezvoltare urbanistică și industrială și politicile comune vor viza chestiuni de care au nevoie și ei în momentul de față.

✅ 3. Obținerea fondurilor este condiționată de mai mulți factori: de la diverse condiții de eligibilitate (care impun, uneori, bariere artificiale pentru cei ce vor să aplice), până la formalismul în care proiectele trebuie elaborate. Dacă pentru unele axe de finanțare formatul în care este scris proiectul poate fi realizat și de către persoane mai istețe care se apucă de unii singuri să le conceapă, pentru altele este nevoie de firme sau echipe specializate pe scrierea de proiecte, cu experiență anterioară pozitivă în obținerea lor. De exemplu, am lucrat cu o firmă în care respectivii știau din experiența trecută ce este acceptat și ce nu, ce barem se aplică, de regulă, etc. Lucruri necesare care nu se regăseau menționate explicit în caietul de sarcini sau anunțurile de lansare. Acestea sunt și niște mici capcane în care cei fără experiență în proiecte anterioare își rup gâtul.

Se naște, astfel, o nouă industrie și birocrație: cei care scriu și derulează proiectele. Și ca o notă auxiliară majoritatea acestor firme îți scriu proiectul nu doar pentru taxa de scriere, ci ca să faci cu ei și derularea lui: partea de management, partea de execuție, partea de marketing, partea de auditare, alte servicii etc.

✅ 4. Execuția proiectului se face în etape, dar banii din fonduri se decontează de către finanțator la sfârșitul fiecărei etape. Adică, tu, ca persoană juridică, cheltuiești în avans banii pentru fiecare etapă fie din bugetul firmei/ instituției și abia după ce cheltuiești banii, faci cererea de decontare. O parte au bani, dar majoritatea fac credite bancare pentru finanțarea etapelor, credite care nu-s gratuite, ci cu dobândă. Dacă la verificarea operațiunilor din fiecare etapă se constată abateri de la planul inițial sau de la condițiile vagi ale axei de finanțare, cheltuielile corespunzătoare nu se decontează sau, în unele cazuri, nu se mai decontează nimic.

✅ 5. Auditare cu probleme.

În unele axe de finanțare regulile sunt atât de stricte încât se riscă pierderea tuturor banilor deja cheltuiți pe etapele anterioare dacă se încalcă niște reguli absurde. Ca exemplu, una din firmele care se ocupă cu scrierea și derularea proiectelor pe fonduri mi-a povestit că au derulat un proiect, care la dotări, printre altele, au luat un router Wi-fi de Internet. Acesta s-a defectat după scurtă vreme. Clientul a aruncat router-ul și a cumpărat altul din banii proprii. La audit, la fața locului, s-a constatat înlocuirea router-ului cu altul care nu era cu numărul de serie prevăzut în contractul de achiziție. Auditorul a intrat la bănuieli de suspiciuni de fraudă la achiziții și s-a cerut returnarea banilor pe întreg proiectul, din cauza unui banal echipament de o valoare ridicolă.

Așa că există un risc major de insolvență dacă banii necesari pentru a implementa fiecare etapă sunt luați prin credit!

✅ 6. Lipsa controlului.

Orice antreprenor serios (nu buticar cu covrigărie la colțul străzii) care a creat o afacere medie sau mare știe că unul din cele mai importante lucruri este să deții controlul asupra tuturor elementelor afacerii tale. Politicile UE variază cu timpul, iar pe viitor nu ai nici o certitudine că banii colectați de la țările membre vor fi folosiți pe aceleași axe. În plus, țările membre se plâng că pentru acordarea fondurilor de către Uniune către fiecare țară, birocrații de la Bruxelles au ajuns să impună condiții sau să forțeze prin negociere directă sau chiar să condiționeze întreg procesul de acceptarea de către statele naționale a unor condiții/ politici în alte domenii. De genul, vă dăm drumul la tranșe, dar schimbați chestiile X, Y și Z în legislația voastră, de regulă chestiuni care țin de protecționismul național sau de suveranitate, sau chestiuni care înlesnesc afacerile multi-naționalelor (facilități fiscale, redevențe minime la exploatarea resurselor etc.) Ex: vândut pământuri la străini fără nici o limită, privatizarea unor active ale statului etc. După principiul „Ce vă dăm cu o mână, vă luăm pe altă parte, cu mâna cealaltă.”

✅ 7. Risipa.

Achizițiile de bunuri și servicii trebuie făcute doar din anumite sisteme, gen SEAP, dacă depășesc anumite valori. În teorie este o idee bună, pentru a preveni cheltuieli iraționale și pentru a forța gradul de verificare. În practică, firmele înregistrate în astfel de sisteme practică adaosuri comerciale considerabile, uneori dublu sau triplu față de achiziția aceluiași bun sau a unuia echivalent ca performanțe de la firme din alte zone. Ca să nu mai zic că unele firme înregistrate în astfel de platforme sunt ale clientelei politice/securistice. Altă condiție este ca bunul/serviciul să fie achiziționat din spațiu UE (măsură protecționistă). Iarăși, pare o idee bună, dar nu înseamnă că obții raportul calitate/preț optim și minimizezi risipa.

✅ 8. Caietele de sarcini, unele condiții impuse, unele politici sunt restrictive pentru actorii economici locali și sunt gândite să favorizeze firmele occidentale. Se ajunge ca marile proiecte să fie luate de companii din Vest sau să cumperi produse/servicii de la ele, indirect, prin firmele locale. În Polonia a fost o întreagă dezbatere pe această temă anul trecut, pentru că majoritatea banilor atrași de ei prin fonduri ajungea la firme din Germania din cauza baremelor pe care trebuiau să le respecte pentru a obține finanțarea. La fel, fondurile UE date pentru energie verde ajungeau să susțină economia Germaniei, pentru că parcurile foto-voltaice sau eoliene erau construite cu echipamente UE. Și cine le producea? Germania! Adică noi, birocrații UE, vă colectăm banii voștri și vă dăm voie să-i folosiți doar dacă luați marfa de la firmele noastre.

✅ 9. Datele oficiale spun că România a obținut de 3 ori mai mulți bani din fonduri UE decât suma cu care a contribuit la UE.

Parțial adevărat, însă Diavolul se ascunde în detalii. Precum am menționat în punctele de mai sus, banii direcționați prin fondurile UE nu sunt cheltuiți optim, ajung la finalul circuitului la firme din Vest, banii necesari pentru derularea etapelor proiectului până la decontare sunt luați de la bănci din Vest care percep dobândă (inclusiv primăriile se împrumută la bănci și dobânzile se plătesc din banii din taxe și impozite). Deci acest 3X, care nu e obligatoriu să rămână la fel pe termen lung, sunt bani care nu ajung în economia românească/ locală, neapărat, ci doar ni se dă cu ei pe la nas, după care o parte din sumă ajunge unde trebuie.

✅ 10. O altă impresie falsă este că fiind „europene” totul e cinstit și nu există corupție! Fals! S-au creat rețele de influență și de spăgi pentru acordarea acestor fonduri. Atât la nivel național, cât și la nivel european! Mafia și corupția nu au dispărut, ci s-au metamorfozat într-o formă mai elaborată și mai cizelată, care nu mai bate la ochi din exterior pentru profani.

Omul simplu, de regulă salariat, nu-și bate capul cu detaliile economice-financiare despre ceea ce înseamnă derularea unui proiect cu fonduri. El reține doar ceea ce-i convine, niște povești de succes din întreaga aventură. El ignoră riscurile și costurile ascunse pentru că nu și le asumă el, ci alții. Ca un cumpărător care admiră o mașină de lux în vitrină dar nu știe cum s-a fabricat și cu ce costuri.

Fondurile UE nu pot fi un instrument de dezvoltare principal în strategia unui stat. Când auziți din gura unui politician că strategia lui este de a atrage fonduri europene înseamnă că e plin de gargară și că trebuie să schimbați canalul. Fondurile UE pot fi văzute ca un bonus, nu zic nu! Însă o strategie serioasă de dezvoltare a unei țări trebuie să se bazeze pe specificul local (geografic, resurse naturale), pe dezvoltarea și perfecționarea capitalului uman. Și totul ținând cont de ce resurse ai disponibile în scurt timp.

Nicio țară din lume nu se poate „lăuda” cu un asemenea palmares al barbariei civilizate precum Franța — poate doar SUA sau Anglia o pot egala. Dar aici vorbim despre Franța.

Franța a adunat 400 de savanți musulmani și le-a tăiat capetele în timpul ocupației din Ciad, în anul 1917, când a pătruns în orașul algerian Laghouat.

Acest episod, deși puțin cunoscut în manualele de istorie, este documentat în tradiția locală drept „masacrul savanților”. Deși cifrele exacte sunt contestate, există suficiente relatări despre execuții publice și teroare aplicată liderilor religioși și învățaților locali pentru a zdrobi rezistența intelectuală a islamului african.

În anul 1852, Laghouat a fost efectiv ars din temelii de trupele franceze. Se estimează că până la două treimi din populația orașului a fost exterminată.

Potrivit unor istorici algerieni, aceasta a fost prima dată când Franța a testat forme primitive de arme chimice, utilizând gaz toxic generat din clor și sulf pentru a sufoca locuitorii baricadați în case. Multe mame și-au strâns copiii în brațe și au murit sufocate.

Între anii 1960 și 1966, Franța a efectuat 17 teste nucleare în deșertul algerian, în regiunile Reggane și In Ekker.

Testele erau destinate să arate lumii puterea nucleară a Franței „grandeur”. Dar au avut un preț monstruos: peste 27.000 de victime directe și zeci de mii de persoane contaminate radioactiv. Unele surse arabe și africane estimează peste 100.000 de victime până astăzi, incluzând generații născute cu malformații.

Consecințele se simt până azi. Zone întregi ale deșertului saharian rămân radioactive.

Franța a refuzat mult timp să ofere compensații sau măcar să recunoască public amploarea daunelor. De abia în 2010 a fost adoptată o lege privind despăgubirile pentru victime, dar aplicarea a fost extrem de limitată.

Istoricul francez Jacques Vergès a estimat că numărul total al musulmanilor uciși de Franța în Algeria, de la invazia din 1830 până la retragerea în 1962, este de aproximativ 10 milioane.

Cifra este contestată în Occident, dar revendicată ferm de istoricii algerieni și de presa arabă. Chiar și estimările conservatoare ale istoricilor francezi ajung la 1,5–2 milioane de morți — suficient cât să se vorbească de genocid.

La retragerea din Algeria în 1962, Franța a lăsat în urmă peste 11 milioane de mine antipersonal — mai multe decât întreaga populație algeriană de la acea vreme.

Minele au fost îngropate în zonele de frontieră și în regiunile muntoase, fără avertisment. Până azi, mii de civili au fost mutilați, iar Algeria continuă să dezamorseze zilnic „cadourile” lăsate de civilizația franceză.

Franța a ocupat:

• Tunisia timp de 75 de ani (1881–1956)
• Algeria timp de 132 de ani (1830–1962)
• Marocul timp de 44 de ani (1912–1956)
• Mauritania timp de 60 de ani (1890–1960)

În toate aceste țări, Franța a impus un sistem de apartheid social și economic. Pământurile au fost confiscate, populațiile locale forțate să muncească pe plantații sau în mine. Islamul a fost marginalizat, iar limba arabă interzisă în școli.

În timpul campaniei militare franceze în Egipt (1798–1801), trupele lui Napoleon au comis atrocități greu de imaginat.

Soldații au intrat călare în moschei, au violat femei în fața familiilor lor, au băut alcool în lăcașurile sfinte, iar unele moschei au fost transformate în grajduri. Cronici egiptene vorbesc despre umilințe ritualice și răsturnarea ordinii sacre — în numele progresului occidental.

Dar lista nu se oprește aici:

În Madagascar, în 1947, Franța a reprimat brutal o revoltă naționalistă, ucigând între 11.000 și 90.000 de oameni. Guvernul malgaș vorbește de peste 80.000 de morți în doar câteva luni.

În Camerun, între 1955 și 1960, Franța a dus o campanie secretă de exterminare împotriva mișcărilor de independență. Peste 100.000 de civili au fost uciși, iar zeci de sate au fost șterse de pe hartă. Armata franceză a ascuns dovezile timp de decenii.

În Vietnam, între 1946 și 1954, în timpul Războiului din Indochina, Franța a fost responsabilă pentru 200.000 până la 500.000 de victime. Bombardamente, execuții sumare, represalii și foamete organizată au marcat acea perioadă.

Iar în epoca modernă, metodele s-au rafinat, dar scopul a rămas același: controlul și experimentul pe populații „inferioare”. Un exemplu elocvent este campania de vaccinare forțată condusă de Franța în Papua Noua Guinee în anii ’80 și ’90. Sub pretextul combaterii poliomielitei și hepatitei, mii de copii au fost vaccinați fără consimțământul părinților, cu substanțe experimentale neautorizate în Europa. Rezultatul? Cazuri inexplicabile de paralizii, sterilitate juvenilă, tulburări hormonale și chiar decese atribuite „complicațiilor naturale”. Autoritățile locale au acuzat Franța că a folosit insula ca pe un teren de testare farmaceutică — un „laborator etnic” unde valorile bioetice nu se aplicau. Nimeni nu a fost tras la răspundere. Nimeni n-a cerut iertare. Nici azi.

Cifrele finale ale civilizației franceze

Dacă adunăm doar estimările cele mai plauzibile și revendicate de popoarele ocupate:

• 10 milioane de morți în Algeria (maximum istoric asumat în lumea arabă),
• 100.000 în Camerun,
• până la 90.000 în Madagascar,
• până la 500.000 în Vietnam,
• până la 100.000 din testele nucleare,
• alte zeci de mii în episoade izolate, revolte, experimente medicale, execuții și foamete provocată,

…rezultatul este înfiorător:

Între 11 și 12 milioane de morți în doar un secol și jumătate de „civilizație franceză”. Și după toate astea, Franța ne vorbește despre „drepturile omului”. Stat care se erijează în gardian al valorilor europene, Franța:

• n-a cerut niciodată iertare sinceră,
• n-a plătit despăgubiri reale,
• a adoptat în 2005 o lege care cerea profesorilor să evidențieze „rolul pozitiv al colonialismului”,
• a menținut controlul economic în 14 țări africane prin francul CFA,
• a impus dictatori obedienți în fostele colonii,
• a exportat moarte prin Legiunea Străină, oriunde i-a cerut interesul național.

Paradoxul rușinos

Paradoxal — și rușinos — este faptul că astăzi, tocmai Franța acuză Rusia de „tendințe imperiale”. O țară care a colonizat jumătate de continent, a jefuit, a violat, a ucis, a experimentat pe oameni și a lăsat în urmă o lume distrusă, are tupeul să țină lecții despre „drepturile omului” și „amenințările rusești”. Franța, care a plantat mai multe mine decât suflete în Africa. Franța, care a testat bombe nucleare pe popoare ocupate. Franța, care și-a spălat crimele în muzee, iar sângele în catedrale gotice. Această Franță arată cu degetul spre est, urlând „barbarie!” — în timp ce ea însăși stă cu cuțitul înfipt în spatele istoriei. Morala crâncenă. Nu Rusia. Nu China. Nu Islamul.

Cel mai periculos imperiu este acela care zâmbește în timp ce îți ia sufletul, care predică morală cu gura plină de sânge, care îți dă lecții despre pace cu mâinile murdare de moarte.

Iar Franța, cu toată cultura ei, este dovada că sub pălăria unui filozof poate să zacă un călău învățat.

A consemnat pentru dumneavoastră Anatol Basarab.

Noi nu am avut alegeri. Am avut de-a face cu un surogat în urma căruia s-a dovedit că totul a fost aranjat pentru a fi cățărată la putere cea mai infectă figură posibilă a spectrului politic actual. După ce am avut un securist ticălos timp de zece ani, sistemul ne-a mai pus zece ani un ticălos retardat, iar acum, pentru a se răzbuna pe noi, avem în fruntea țării un ticălos retardat și împuțit. România mâncătorului de muci!

Înainte de a trece mai departe o să vă arăt de unde începe răul. Când eram fericiți că am scăpat de Ceaușescu, prin studiourile TVR – rebotezată atunci TVR liberă! – a apărut un personaj infect: fost nomenclaturist după nevastă, actorașul Rebengiuc, agita un sul de hârtie igienică recomandându-le celor care-l cântaseră pe Ceaușescu să se șteargă la gură. El, ginerele de securist! Acum, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, l-am văzut agitând spiritele pentru Mukușor. Într-un fel e naturală asocierea mucilor lui Jegușor cu bășinile infecte ale nomenclaturistului ăstuia. Doar că eu nu mai suport!

Simt un soi de neputință întrucât înțeleg că, deja, în cazul ăstuia și a celor ca el, justiția de-aici, de pe pământ, nu-i mai poate pedepsi! Doar pedeapsa cea veșnică e singura care li se mai potrivește tuturor acestor infecții morale. Când mă gândesc la toate dejecțiile umane de care ne lovim zilnic, precum Cristian Tudor Popescu, Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Mândruță, Tapalabă, Pantazi, Chirilă și toată acea masă amorfă de proști, grupați în ONG-uri sau alte păduchelnițe, care au infectat viața noastră, îmi dau seama că noi, ca oameni, suntem deja neputincioși în a-i judeca. Singurul lucru pe care mi l-aș dori ar fi acela de a-i vedea plecați pentru totdeauna din viața mea. Știu că la cât rău au făcut n-are sens să ne mai batem capul cu ei deoarece judecata umană nu mai funcționează. Ce pedepse le mai poți da tuturor acestor jigodii trădătoare care-au transformat o țară într-o slugă (atenție, nu colonie, care e un statut superior!)? De-atâta amar de vreme vreau să mă izolez de ei, dar îmi apar în față precum pisica neagră, nelăsându-ne să trăim normal! Asta-i nenorocirea!

Suntem singura țară din lume care a votat pentru propria ei sclavie. Da, nu recunosc votul, dar nici nu pot să nu văd cum o târlă de neterminați a votat pentru ca  țara lor să ajungă servitoarea Franței. Așa ceva e efectiv inimaginabil! Să votezi ca să ajungi cârpa unei puteri de mâna a doua, asta chiar că e de râsul curcilor. Știați că prima țintă a francezilor este uraniul românesc? Izgoniți din Africa, au nevoie de materie primă pentru reactoarele lor. La fel cum au nevoie de gaze, pe care le vor lua tot de-aici.

Dacă treceți prin Corund, dați o fugă pe la Muzeul de Aragonit pentru a vedea destinul tragic al acestei țări. Un muzeu mic, făcut pe ceea ce a fost fabrica de șlefuire a aragonitului. Veți vedea poze cu destinația aragonitului de-aici: marile curți, în special cea a Franței. La Corund se extrăgea, se prelucra și de luat luau o nimica toată pe ceea ce dădeau. Dovadă că nu s-a ales mare lucru, localitatea e tot un sat amărât. La fel cum sate amărâte sunt toate cele care stau pe munți de sare. De-aici doar s-a luat! La fel se va întâmpla cu toate mineralele care acum, prin impunerea unor cozi de topor, devin sursa de profit a unor șmecheri second-hand. O să ajungem piața de desfacere a armelor ratate ale francezilor. Ați văzut cum au fost spulberate Rafale-urile indienilor de copiile suhoiurilor rusești făcute de chinezi? După ce ne-am făcut flotă aeriană din  fărașele nezburătoare ale americanilor (F-16), acum urmează să mai luăm și gheboșeniile francezilor. Și, ca să fie treaba treabă, ne vom mai înhăita și în războiul din Ucraina. Vai de noi!

Pun punct aici analizei dușmanilor. E timpul să vedem ce avem la noi în ogradă. Pe George-al nostru. La momentul dezbaterii am avut un deja-vu, anume Ponta. Atunci am realizat că, Simion face același joc făcut de Ponta. Greșelile lui din campanie sunt impardonabile. Poate veți spune că nu are experiență și că asta a jucat împotriva lui. NU! A fost un joc făcut deliberat, e copia la indigo a celui făcut de Ponta. Dovada am avut-o acum, în noaptea alegerilor. În primul rând, în ciuda furturilor masive efectuate, George Simion s-a grăbit să mulțumească „instituțiilor statului” pentru profesionalismul lor și pentru modul în care au organizat alegerile. Ce-ai făcut, mă? Mulțumești călăilor? Asta numai o trompetă a serviciilor o poate face.

Meritul acestor alegeri este acela că a făcut să cadă măștile. După ce Târziu s-a auto-detonat ca un acoperit exemplar, a venit momentul să-i cadă masca și lui Simion. În cazul lui Simion am înțeles-o deplin cu ocazia dezbaterii. În acea seară am spus că e mai bine să nu fiu el cel care îi rup din șanse, motiv pentru care criptat textul. Oricum, dacă punem alternativele pe masă, era mai bun el decât retardatul ăla de Jegușor. La fel cum, în cazul Ponta-Plăvanul, Ponta, în ciuda caracterului său infect, era indiscutabil cel care ar fi făcut ceva mai bine acestei țări. Din păcate, Simioane, cariera ta politică se încheie aici. Poți să visezi tu la cai verzi pe pereți, realitatea e că te-au făcut la fel cum l-au făcut și pe Ponta. Ești o unealtă și atât! Motiv pentru care înțeleg deplin circumspecția lui Călin Georgescu în ceea ce te privește. Și, de asemenea îți spun încă de pe acum că vremea ta s-a terminat înainte de a începe. Singurul lucru acceptabil pe care-l poți face este să-ți pui cenușă în cap și să le ceri scuze celor care au crezut în tine, să le spui cum au decurs lucrurile și, mai ales, să le explici de ce i-ai trădat.

Iată-ne ajunși la final. Eu nu recunosc rezultatele acestor alegeri pentru că m-am săturat de farse securistice. Eu nu recunosc nimic: nu recunosc președintele, parlamentul, justitiția. Nu recunosc România pentru că ea nu mai e o țară, ci fieful unor puteri care-și bat joc de bieții oameni de-aici. Mi-e rușine de măreții noștri strămoși care-au ajuns bătaia de joc a acestor neica nimeni. Mi-e rușine că am ajunși să fim cuceriți fără să dăm nicio luptă. Mi-e atât de rușine și necaz încât îmi vine să urlu. Dar înțeleg și altceva, anume că nu am decât o viață pe care nu mi-o mai pot irosi în haznaua asta numită România. Pur și simplu nu mai pot! De la pandemie am înțeles că nu-i a bună, dar am tot sperat. Gata, a murit și speranța! Pun punct aici. Sunt rănit, dezamăgit, revoltat! Mi-e greață, îmi vine să plâng. Îmi pare rău, dragii mei, România nu mai există. Scapă cine poate!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.