Mădălin Augustin Ionescu: Europa a fost pusă la masă (ca fel principal) de Ursula

Iată ceva ce nu veți vedea și auzi la televizor. Nici în presa românească. Pentru că ieri, în Scoția, la clubul de golf al unui bărbat portocaliu (extrem de puternic) cu frizură de păpușă Barbie, Europa a fost pusă la masă. La masă… ca fel principal.

Până acum, exportatorii europeni se mai strecurau printre taxele impuse de Trump ca pe vremea Războiului Rece: cu frică și diplomație. Dar acum, pentru liniște comercială și o poză cu Donald pe green-ul de golf, UE acceptă un tarif fix de 15% pentru o gamă largă de produse. Se zice că era ori 15%, ori 30%. Ca și cum ai fi obligat să alegi între a-ți vinde rinichiul stâng sau ambii plămâni.

Ce înseamnă asta pentru noi, europenii cu buzunare stoarse de taxe, de inflație și de valuri de imigrație care n-au niciodată final? Simplu: vom plăti mai mult pentru orice produs american, dar și pentru cele „Made in Europe” care trebuie să ajungă peste Atlantic cu o taxă în plus, ca și cum fiecare brânză franțuzească ar avea viză specială de intrare în Texas.

Se estimează că Europa va cumpăra de peste 750 miliarde dolari în gaze și petrol lichefiat din SUA în următorii ani. O sumă care putea fi investită în energie regenerabilă europeană, în infrastructură sau — hai să visăm! — în spitale fără igrasie și școli fără sobă. Dar nu. Am preferat să devenim clienții fideli ai benzinăriei americane, în numele „independenței energetice” de Rusia. Poate ați uitat, dar când se scumpește energia, NU o face doar factura de curent. Se scumpește și pâinea. Și laptele. Și tot ce se produce, transportă sau respiră.

Ursula a semnat și promisiunea ca UE să investească în economia americană peste 600 miliarde de dolari. Însemnând: echipamente militare, infrastructură digitală, colaborări industriale. Tradus: bani europeni către companiile americane, pentru produse făcute de americani, cu profituri rulate în dolari. Frumos. Europa ca ONG-ul geopolitic al Americii.

Deși aproape toată lumea aplaudă „marea înțelegere”, cele mai importante sectoare grele rămân sancționate. Industria de oțel și aluminiu european încă plătește un tribut de 50% dacă vrea să treacă oceanul. Cum se numea acel fenomen când lupul îți ia jumătate din turmă, dar îți lasă câțiva miei și tu îi mulțumești? Ah, da: „relație transatlantică echilibrată”. Să fim sinceri: n-a fost o negociere, ci o predare condiționată. Trump a venit cu ciomagul de 30%, Ursula cu dosarul de investiții și o dorință disperată de „stabilitate”. Ce a obținut? Niște concesii fragile. Ce a pierdut? Demnitate economică, echilibru comercial și sprijinul unor lideri UE tot mai vocali împotriva ei.

Orbán o ironizează: „Trump a mâncat-o la micul dejun”. Franța urlă că Europa a fost „cumpărată la kilogram”. Marea Britanie, în afara UE, a obținut o taxă de doar 10%. Ursula — 15%.

Teoria conspirației circulă și ea: cică Madame von der Leyen ar fi avut dosare penale suspendate, că ar fi fost „constrânsă”. Dar adevărul e poate mai banal și mai cinic: a negociat în logica politicienilor de azi – a acceptat termenii pentru a putea spune că „a evitat o criză”, chiar dacă a vândut o generație.

Europa devine o casă cu pereți subțiri, în care se face frig, dar proprietara cumpără cu banii de lemne niște parfumuri scumpe pentru vecini.

A fost un „deal” istoric? Da. Poate ca Tratatul de la Trianon sau Pactul Ribbentrop-Molotov. Noi am semnat. Ei au dictat. Iar când vor apărea scumpirile, să nu ne mirăm că nu mai avem „suveranitate economică”. Ne-am lăsat conduși de o „femeie de fier”… care s-a topit sub soarele de golf al lui Donald Trump. Sau știe ea ceva ce noi nu știm și ne-a scos pe bune din rahat, pardon… mocirlă?

A consemnat pentru dumneavoastră Mădălin Augustin Ionescu.