Zoe Dantes: Pedeapsa să fie capitală pentru cele peste șase milioane de români!

Cândva am scris că există un om care construiește poduri între suflete. Unii dintre noi se mai ocupă și azi cu asta. Rari! Dar, sunt! Alții, ne spun sectanți. Unii îi spun Mesia, în batjocoră, alții strigă că este Președintele pe care ei l-au ales.

Mesia este Unul singur! Hristos Mântuitorul, pe care omul batjocorit de un întreg sistem demonic, la nivel de ratata uie, l-a adus în discursul public, sistem care se chinuie de vreme îndelungată să-L anuleze. Pe Mântuitor și pe oricine Îl slujește! Să fie șters din istorie și dacă se poate din inimile oamenilor. Fiul Omului care a împărțit istoria nescrisă a umanității, în două, străbătând veacurile. Fiul Omului, care ne-a spus: „Să vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit eu pe voi!”. Sistemul demonic nu a înțeles nici azi că iubirea de aproape nu o poți șterge cu legile strâmbe ale oamenilor schilodiți sufletește. Sunt demni de toată mila. Milă, care de obicei, în cazul lor e întotdeauna la pachet cu disprețul. A lua numele Domnului în deșert, e unul dintre păcatele capitale. Cel puțin în ortodoxie.

Credință! Cuvântul îi arde ca focul! De ce nu-l scoateți și pe ăsta din Dex? Ar trebui să o faceți. Atât vă duce capul!

Faptul că omul numit Georgescu a vorbit despre credință, iubire de neam și țară, de pace, de demnitate și de Adevăr, a ars. Ca un foc care a pârjolit legiunile de demoni, care-și spun proeuropeni. Și-au găsit un sinonim la demon. „Curat murdar, coane Fănică!”. Așa cred ei că vor speria milioanele de români care strigă în piețe pentru Adevăr.

Asta doare cel mai tare. Asta înfricoșează sistemul demonic profund. Frica le-a intrat în oase, probabil îi simt și gustul. Amar! Îi gâtuie imaginația. Că într-o zi, o masă critică va fi atinsă și se va declanșa potopul. Pentru ei! Oricum, mai devreme sau mai târziu va veni și clipa aceea. Indiferent dacă o vor anulată. Precum alegerile din noiembrie 2024. Și-au jucat toate cărțile, ne-au arătat de ce sunt în stare să facă, până unde pot să ajungă. Până la capăt! Cu orice preț și orice ar însemna victime colaterale. O țară! Un Neam!

Asemenea indivizi sunt în stare de orice.

Pentru că valul vine și ei știu asta. Mult mai bine decât unii dintre noi. Demantelarea statului, niște retarzi așezați în funcții publice slujind stăpâni din afara hotarelor, atacul din nou pe față la Biserica Ortodoxă și mai ales la Credință, sărăcirea populației, dihonia azvârlită de propagandă, nu mai pot opri acest val, care crește zilnic exponențial. Îi va îneca pe toți. Valul creat de ei înșiși. Cu mânuța lor! Cu care au furat tot! De la Constituția încalcată în formă continuată, până la democrația zdrobită sub copitele demonilor progresiști. Ăștia sunt cei despre care scrie istoria în al doilea război mondial. Cuvântul atunci începea cu N. Știm toți despre ce este vorba. Acum trăim reeditarea acelor zile. Nici mai mult, nici mai puțin. Pentru că omenirea se pare că nu a învățat nimic. Din istoria reală, nu cea scrisă de „cuceritori”. Căci dacă va spuneau adevărul, ați fi știut că litera P nu exista în limba arabă originală, nu ceea ce s-a inventat ulterior. După cum știți există un stat numit Palestina. Din vechime! Dacă litera P nu exista în alfabetul original arab, cum s-a putut chema astfel?! Și cine sunt oamenii de acolo? Căutați și veti avea surprize majore!
Doar motive! Da, astea există! Inventate! De unii care în general vor „binele” omenirii. Ce fel de bine? Îl vedem azi toți! Dacă vrem sau dacă alegem să vrem!

De ani de zile planul demoniac merge mai departe. Cine nu e cu ei, este împotriva lor. Așa își închipuie demonii îmbrăcați în costume de mii de euro, cu privilegii pe măsură. Nu au înțeles niciodată că a accede într-o demnitate, indiferent care ar fi te obligă să fii responsabil, nu privilegiat. Ei au ales privilegiile. Nu știu ce înseamnă să fii responsabil pentru un om sau pentru un neam. Le este străină responsabilitatea, cum la fel de străină le este iubirea de aproape. Nu-și iubesc familiile, mulți dintre ei, darămite neamul!

Sentimentele de iubire necondiționata și responsabilitate îi terifiază. Nu știu să gestioneze la nivel de societate așa ceva, cum nu știu să-și gestioneze propriile sentimente. În afară de ură! La adresa celor care încă mai simt creștinește. Din acest prag, aruncă cu pietre în tot ce nu pricep. În jurul lor este doar întuneric.

În speță, în cele peste șase milioane de români, care și-au ales un Președinte. Pe care sistemul demonic îl vrea uitat. Din memoria „sectei suveraniste”! Așa cum le place lor să ne numească. Astfel de uitare nu există! Ea se numește Iubire de aproape, de dreptate și de Adevăr. Trăiește în sufletele românilor și ei, „secta”, răspândesc dragostea. Aceea necondiționată. Nici dacă ar vrea să vă facă rău, vouă, „tinerilor frumoși și liberi” nu ar putea. De ce? Pentru că dragostea pentru neam și aproape este mult mai mare decât ura voastră. Asta nu ați înțeles nici până azi. Cu cât o doriți mai mică, cu atât ea crește mai puternic. Așa ceva este o stare de spirit. Nu se poate aresta, nu se poate băga în nici o dubă, nu poate fi închisă în niciun fel de lagar de exterminare. De nimeni pe acest pământ numit planetă. În orice colț de lume s-ar afla.

Este liantul care construiește poduri între suflete. Acelea care dăinuie în veacuri. Indiferent de cine ar săpa la picioarele podurilor. Și pentru că nu au suficiente instrumente să o facă, inventează pedepse. Nu poți destrăma ceva ce nu-ți aparține. Niciodată! Sufletele sunt ale Domnului! Pedepsele sunt ale omului. Mic, frustrat, vanitos, plin de ură și răzbunare. Atributele demonilor. Doar că până și demonii știu cine le este Stăpân. Voi ați uitat!

Singura voastră scăpare este pedeapsa capitală pentru cele peste șase milioane de români. Încercați! Poate vă iese!

Și de dincolo, ne vom întoarce! Înapoi!
Ca să vă arătăm că Iubirea nu moare niciodată!
Ea străbate eternitatea, timpul și spațiul.
Și în general, rupe ușile iadului!
De câte ori este nevoie!
Acum, mai mult ca oricând!

Domnul să vă miluiască!

A consemnat pentru dumneavoastră Zoe Dantes.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.