Cristina Isabela Lăpădătoni: Gândind la rece

Am observat pe TikTok mai multe clipuri cu cetățeni care locuiesc în Israel – inclusiv români – surprinși, ofensați, chiar revoltați că „noi, ceilalți” nu empatizăm cu durerea lor, cu frica lor, cu atacurile recente. Că nu plângem în același ritm.

Ce mă miră nu este lipsa de empatie a publicului. Mă miră mirarea lor.

Pentru că, oricât ne-am preface că trăim într-o lume în care fiecare lacrimă valorează la fel, realitatea e că nu poți cere compasiune nelimitată din partea unei lumi pe care ai agresat-o ani la rând. Nu poți cere empatie universală, după ce ai justificat bombardamente cu placa „ne apărăm”, în timp ce lăsai în urmă zeci de mii de civili morți – copii, femei, familii întregi.

Empatia nu e o roată de rezervă. E un reflex uman. Și ca orice reflex… se poate bloca. Se poate îngheța. Mai ales când e tratat cu cinism.

Poate că în loc să vă mirați de lipsa empatiei, ar fi mai util să vă întrebați unde s-a pierdut. Pentru că într-o lume atât de rănită, oamenii nu mai dau lacrimi oricui. Le dau celor care, atunci când au avut putere, au ales să vindece, nu să distrugă.

Și poate că tocmai aici începe dreptatea divină: când nu mai poți cere nimic din ce nu ai oferit.

A consemnat pentru dumneavoastră Cristina Isabela Lăpădătoni.