Cristian Niculescu – SCANDALUL ȘCOALA DE ACASĂ: ȚINTA CU BĂTAIE LUNGĂ E SUBMINAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI ȘI PRELUAREA COPIILOR

homeschooling

Hai că devin clare obiectivele tevaturii cu părinții din Bihor care aveau copiii în homeschooling, amenințați cu dosar penal.

Există 2 ținte, prima la vedere și cealaltă pe termen mediu și lung:

  1. Compromiterea HS care concurează învățământul public, instrument de dresaj social ce formează cetățeni majoritar docili, pentru nevoile sistemului.
  2. Aplicarea în premieră, ca exemplu pentru nesupuși, a Legii 156/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, fosta PLX 145. Mai pe șleau, după aplicarea procedurilor legale părinții bihoreni vor fi siliți să urmeze indicațiile autorităților, iar în caz contrar li se vor lua copiii.

Vă amintiți sinistra Barnervernet care a luat copiii unor români din Norvegia?

Protecția Copilului din Bihor va constata – deja a comis o anchetă socială defavorabilă părinților – că există o situație de vulnerabilitate a copiilor prevăzută la art. 5 al legii, fiindcă nu frecventează cursurile unei forme de învățământ obligatoriu.

Ca să se dea un exemplu negativ, spre înfricoșarea altor părinți care vor să evadeze din sistem, s-a luat în vizor cazul bihorenilor care fac parte dintr-un cult religios și doar unul are studii liceale. Cum ar veni, sunt sectanți slab educați și obscurantiști! Nu știu acești medievali ce e bine pentru copiii lor care, priviți, suferă de retard emoțional și educațional!

https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/270909

Ca urmare, autoritățile vor evalua că acțiunea părinților le afectează grav copiilor dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială. Deci, Protecția Copilului va lua măsuri de remediere, iar cazul va ajunge la Observatorul Copilului. Mai departe, în caz de neconformare a părinților, autoritățile vor sesiza instanțele pentru decăderea din drepturile părintești.

De aceea Ministerul Educației a asmuțit inspectoratele să identifice copiii retrași de la școală și să anunțe organele de cercetare. Ca să saboteze HS, să bage frica în alți părinți rebeli și să pregătească terenul pentru viitoarele „preluări” de copii.

https://stirileprotv.ro/amp/educatie/parintii-care-isi-retrag-elevii-de-la-scoala-si-ii-educa-acssa-verificati-de-inspectorate-ce-spun-expertii.html

Știu că mă antepronunț dar mă tem că o să am dreptate. Citiți cu atenție Legea 156 și veți vedea că sunt toate șansele pentru acest scenariu.

Autoritatea părintească – familia, în general – este unul dintre ultimele obstacole aflate în calea supunerii totale a populației în era digitală. Familia se împletește deseori cu credința și tradiția religioasă – alt obstacol major în fața controlului.

Obediența completă a generațiilor care cresc acum, prin formarea lor într-un sistem septic de submisiune,  este dezideratul suprem al marii resetări davosiene. De aceea e necesar ca părinții să nu mai poată decide pentru copiii lor, iar cine se opune îi va pierde.

Copiii vor fi la cheremul statului-părinte, de fapt la cheremul celor care dețin pârghiile statale, din spatele scenei.

Și pe fundal mai există un scop derivat din situația de confiscare a copiilor. Gândiți-vă că un părinte decăzut din drepturi are șanse spre zero să interogheze autoritățile și să-și găsească copilul dispărut misterios. Știți bine la ce mă refer.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.