Când dispare cash-ul, dispare libertatea: Digitalizarea banilor, ultimul pas spre sclavie

Interzicerea banilor lichizi sub pretextul combaterii evaziunii fiscale este echivalentul modern al „purtării măștii în pandemie” – o stratagemă pseudo-morală, o formă perfidă de control învelită în aparențe de protecție colectivă. Dar adevărul e altul: ceea ce ni se cere nu e transparență, ci obediență. Nu eficiență fiscală, ci supunere totală. Nu siguranță economică, ci cedarea voluntară a ultimului bastion al suveranității individuale – numerarul.

În ultimele luni, în România, guvernul a început oficial „jihadul” împotriva cash-ului. Cu o retorică obosită și reciclată, demnitarii ne promit că eliminarea numerarului va eradica „băieții răi” din economie, va reduce evaziunea, va face tranzacțiile mai sigure. În realitate, ne aflăm în fața unei preluări masive a puterii de către un aparat birocratic și financiar supranațional care nu mai are nevoie de aprobarea poporului pentru nimic. Așa cum în 2020 masca a devenit simbolul supunerii fără întrebări, în 2025 eliminarea banilor fizici va deveni dovada reeducării în cultul tehnocrat.

Numerarul înseamnă libertate. E forma primitivă, dar pură, a unui contract între doi oameni: eu îți dau, tu îmi dai. Fără intermediari. Fără comisioane. Fără priviri din umbră care înregistrează, evaluează, taxează și, în final, pot bloca tranzacția dacă „nu e în interesul general”. În momentul în care această formă de schimb este interzisă, nu doar că dispar libertatea de a cumpăra fără a fi urmărit, dar se deschide poarta către cele mai distopice scenarii posibile – control total asupra finanțelor, scoruri sociale chinezești, portofele digitale programabile care îți permit să cumperi doar ceea ce statul consideră acceptabil: lapte, dar nu carne; bilete de tren, dar nu combustibil; carte de filosofie progresistă, dar nu Biblie.

Toate aceste „inovații” tehnologice vin la pachet cu un limbaj nou, cu termeni de lemn reciclați din manualele marxiste ale secolului XX: „includere financiară”, „reducerea inegalităților”, „tranziție echitabilă”. Realitatea? Excludere, polarizare și un control centralizat nemaiîntâlnit nici în cele mai negre episoade ale comunismului. O întrebare fundamentală: dacă evaziunea fiscală este problema, de ce nu sunt trași la răspundere marii corupți, contractele dubioase ale statului, multinaționalele care optimizează fiscal în paradisuri? Răspunsul e simplu: pentru că războiul nu este cu evaziunea, ci cu individul liber.

Se invocă mereu exemplul Scandinaviei – că acolo cash-ul e aproape inexistent. Dar ce nu se spune e că acolo încrederea socială e o instituție în sine, iar statul funcționează relativ eficient. România nu este Suedia. România este un stat captiv, în care mafia politică și băncile joacă șah cu viața oamenilor. Într-un asemenea sistem, a cere cetățeanului să-și predea complet libertatea financiară în mâna sistemului este o formă de extorcare morală.

Cash-ul, oricât de rudimentar pare, este ultimul teritoriu al omului liber. Poți cumpăra o pâine fără ca nimeni să știe. Poți oferi ajutor unui sărac fără să treacă printr-o aplicație care decide dacă „merită” să primească. Poți pleca într-o călătorie fără ca sistemul să poată trage brusc frâna, blocându-ți cardul pe motiv de „comportament suspect”. Cu banii digitali impuși de stat (euro digital, leul digital, sau oricare altă variantă a monedei programabile) nu mai există posesie, ci doar acces temporar. Accesul ți se poate revoca. Nu ești proprietar, ci chiriaș într-un sistem financiar închiriat, condiționat, și, mai ales, monitorizat.

Fizica ne învață că la orice forță se opune una egală și contrară. Dacă autoritatea lovește cu o măsură abuzivă, societatea va reacționa, inevitabil. Se va naște o contramișcare. Într-o lume fără cash, va renaște moneda paralelă: fie sub forma aurului, fie sub forma criptoactivelor descentralizate, fie – cel mai interesant – sub forma unei noi monede a poporului, fără bancă centrală, fără autoritate, creată și validată doar de încrederea reciprocă dintre oameni. Așa cum în Evul Mediu galbenii circulau din mână în mână fără să existe instituții monetare sofisticate, așa și în viitor, în absența cashului, se va forma o rețea de schimb care scapă ochiului autoritar. E o certitudine istorică și o lege naturală: când sistemul devine absolut, se naște rezistența.

România fierbe. Protestează profesorii, agricultorii, transportatorii. Nemulțumirea mocnește. Sub masca unei „reforme fiscale”, guvernul propune o digitalizare completă a banilor, care include plafonarea plăților cash și, în curând, eliminarea acestora din circulație. Presa „oficială” toarnă lozinci: că doar evazioniștii se opun, că digital înseamnă modern, că cine nu se adaptează este „retard digital”. Nimeni nu discută despre securitatea cibernetică, despre riscurile geopolitice ale dependenței de servere străine, despre abuzurile la care poate fi supus un cetățean „neascultător”. Nimeni nu spune că băncile pot „îngheța” conturile cu un click, fără explicații, iar tu nu vei avea cui să te plângi. E crima perfectă: te deposedează legal de bani, invocând „binele public”.

Aceasta nu este o teorie a conspirației. Este realitate. BCE deja testează euro digital, dar spune că va fi „programabil”. Ce înseamnă asta? Că vor putea seta valabilitatea banilor, destinația, plafonul. Practic, vei avea bani care expiră, bani care nu pot fi folosiți pentru călătorii sau pentru proteste, bani care te forțează să consumi doar local. Bani care nu îți mai aparțin. China deja folosește acest sistem. România, colonie docilă, se pregătește să îl adopte fără opoziție. Sau poate nu?

Când libertatea se stinge într-un domeniu, ea renaște în altul. Adevărata „monedă a oamenilor” va fi încrederea între indivizi, economia paralelă, comunitățile mici care refuză sistemul. Vor apărea alternative: sisteme locale de schimb, rețele de barter, criptomonede autohtone susținute de produse reale, aur, servicii. Vom asista la o reîntoarcere la troc, dar rafinat prin tehnologie. Vor exista „piețe negre” ale libertății. O economie subterană, nu infracțională, ci reacțională, de supraviețuire. Moneda poporului nu va avea sigla BCE, ci va purta amprenta libertății: va fi nestandardizată, netaxată, netraficabilă în bănci. Doar între oameni.

Aceasta este, de fapt, adevărata resetare. Nu cea a Forumului Economic Mondial, ci o resetare organică, de jos în sus. Dacă sistemul impune supravegherea totală, oamenii vor crea zone de autonomie. Dacă interzici cash-ul, omul liber va inventa alternative. Dacă impui o monedă digitală centralizată, inevitabil va apărea una descentralizată. E dialectica lumii. E legea naturii. E legea istoriei. Este, în fond, legea lui Dumnezeu: „Acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”

Și da, poate vom ajunge să fim catalogați drept conspiraționiști, săraci, marginali. Dar istoria este plină de nebuni frumoși care au refuzat jugul și au creat lumi noi. Cei care au spus „nu” când toți spuneau „da” – de la martirii creștini la haiducii codrilor, de la anticomuniștii din închisori la disidenții digitali ai prezentului. Dacă banii fizici sunt interziși, atunci conștiința trebuie să devină noul nostru portofel. Acolo nu are acces nici guvernul, nici banca centrală, nici algoritmul. Acolo este comoara. Și acolo e și izbăvirea.

Refuzul cashului este refuzul demnității. Nu semna. Nu accepta. Nu tăcea. Începe să construiești alternativa. Moneda viitorului va fi între oameni, nu între conturi. Libertatea nu se tranzacționează. Se trăiește. Sau se pierde.

A consemnat pentru dumneavoastră Cezar Ionașcu.

Dacă e să vedem în termeni reali care-au fost câștigătorii Revoluției, constatăm cu mai mult sau mai puțină  stupoare că aceștia au fost securiștii. Acum e simplu de afirmat întrucât evenimentele s-au sedimentat și negura s-a risipit, astfel încât putem avea o imagine clară: cei care l-au trădat pe Ceaușescu au fost și cei care și-au însușit tot. Privatizări frauduloase, furturi nesimțite din bunul – pe vremea aceea – public, încălcări ale legislației și, în general un dezmăț fără limite. Trădaseră și țara era a lor. Un modus operandi perpetuat până în zilele noastre, într-o tragedie absolută pentru noi.

Primul set de furturi a fost cel brutal și pe față (pentru cunoscători): sustragerea fondurilor statului român, aflate în conturi numerice din Elveția. Aici principalii artizani au fost autorizații pe acele conturi(adică deținătorii parolelor) și manipulatorii din spate. Dispărând Partidul Comunist, Securitatea nu mai avea nicio opreliște în a fura întrucât dispăruse „factorul de cenzură” a acțiunilor sale. Asemeni unei vulpi scăpate în crescătoria de găini, Securitatea nu avea aproape nicio limită în acele vremuri care, pentru fraierii din țară, erau „romantice”.

De fapt a existat un ghimpe, anume conducerea politică a țării. Iliescu era gorbaciovist, adică un lider care ar fi vrut să modernizeze comunismul existent, târându-ne în cel mai comunist model capitalist, cel suedez(mă rog, acum suntem în cel mai comunist model neocomunist, dar asta-i altă mâncare de pește). Conform doctrinei lui Iliescu, Securitatea trebuia să se subordoneze statului, iar asta era de neacceptat pentru securiști. Doar că sceptrul era în mâna președintelui! Prima acțiune ostilă a lui nea Nelu a fost trecerea Securității în subordonarea armatei. Chipurile, pentru a o proteja, dar sistemul subteran s-a cutremurat. Uite-așa au apărut dezordinile din ianuarie 1990. Și tot la fel au apărut manifestațiile partidelor istorice împotriva FSN-ului. De fapt ce se întâmplase? Prin venirea lui Soros la București, securiștii de nivel înalt au înțeles că pot continua jaful jucând „cartea americană a lui Soros” (pe care la Revoluție o jucaseră inconștient). Alegerile, care pentru FSN au fost un succes absolut, au venit la pachet cu tensiuni crescânde între cele două aripi ale moștenitorului de facto al PCR. Așa se distanțează din ce în ce mai vizibil aripa politică grupată în jurul lui Iliescu și aripa securistă în umbra lui Petre Roman. FDSN și FSN. Între timp, pentru a mai calma presiunile, nea Nelu înființează SRI, sperând în subordonarea serviciului secret. Aici apar pentru prima dată cele două Securități: cea oficială, dar subordonată politic și cea rămasă în tranșee sau infiltrată, care-și apăra munții de bani furați. Aceasta  poza în „modernizatoarea țării” sub doctrina de dreapta.

1996 avea să consfințească reunirea celor două Securități, sub forma celei de stat, care a ajuns să protejeze așa-zișii „modernizatori”. Apar și primele cârlige în interiorul sistemului juridic, prin intermediul acțiunilor demolatoare ale celui mai toxic și ticălos om politic al perioadei postrevoluționare, Valeriu Stoica. Atunci se deschid larg baierele statului, se fac privatizările pe un leu și se fură efectiv la drumul mare. Perioada dezastruoasă și absolut grețoasă readuce în 2000 PSD-ul lui Iliescu la frâiele puterii și pe el în vârful statului. Neo-Securitatea pare pusă cu botul pe labe, dar era deja prea târziu întrucât avea ramificații în toate instituțiile statului. Atunci, pentru prima dată, autoritățile politice se confruntă cu „neputința”, în ciuda mâinii de fier cu care conducea Năstase. Astfel apar „zone necontrolabile” în mass media, care sunt finanțate de la stat. Pentru a împăca și capra și varza, Năstase ia decizii absolut aberante: taie datoriile PRO-TV și ale Editurii Humanitas, iar pe modelul „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”, cei pe care Năstase îi salvase, l-au sufocat „cu perna” la prezidențiale.

Venirea lui băsescu la putere reprezintă triumful Securității. Doar că aici încep să se împartă apele ca efect a trădării liberalilor de către bețiv. Cadrele active din Securitate încep să se grupeze într-o zonă care preia retorica mai degrabă naționalistă a PSD și care reușesc menținerea Guvernului Tăriceanu până la alegerile parlamentare. 2008 și 2009 reprezintă o perioadă complicată pentru băsescu, confruntat cu pierderea iremediabilă a puterii. Doar că la prezidențialele din 2009 aripa revoltată este umilită după ce Geoană a fost făcut harcea-parcea cu „agenta Melania”.

În paralel însă, în afara celor două grupări rivale din Securitatea de stat, mai apare și-un factor perturbator: Elena Udrea. Pentru a înțelege de ce a înfundat Lenuța pușcăria într-un dosar cusut cu ață albă, trebuie să înțelegeți contextul. Din funcția sa de consilier prezidențial – dar și ancoră a grupării Cocoș care-și propunea să crească economic pe fondul câștigării alegerilor – Udrea începe să miroasă că băsescu este dezinformat de către Securitate. Și, în mod incredibil, își face propriul serviciu de informații, eminamente privat și ultra-eficient. Și uite-așa încep să curgă spre băsescu informații privind modul în care Maior, Coldea și gașca luptă împotriva sa. Mă rog, Maior e băgat cam, aiurea aici întrucât el era doar un alcoolic ținut acolo pe post de lacheu și arestat în totalitate de Coldea. Uite-așa, cele două grupări rivale din Securitate primesc lovituri năucitoare via Udrea. E momentul în care grupările respective se unesc pentru a anihila amenințarea, producând intoxicări pe bandă în rețeaua rivală. Astfel, inclusiv Udrea ajunge să dea din greșeală informații eronate lui băsescu. Iar gruparea „de stat” reușește îndepărtarea Elenei Udrea de la Cotroceni. Însă nu reușește distrugerea relației cu băsescu. După cum bine se știe, Udrea a continuat să-i livreze informații, iar sistemului informațional „personal” al lui băsescu i s-a alăturat și alt jucător „privat”, anume Marian Vanghelie.

Doar că, ceea ce nu au luat în considerare nici Udrea și nici Vanghelie, a fost ticăloșia lui băsescu. Acesta se informa din trei surse, jucând abil cu fiecare dintre ele. Iar apogeul luptei a fost în momentul fotografierii Elenei Udrea cu Alina Bica la Paris. Mișcarea a avut OK-ul Cotroceniului, în ciuda „surprinderii” lui băsescu. Practic de-atunci trebuia înțeles că Udrea a fost sacrificată. De ce? băsescu știa că i se termină mandatul și că este extrem de vulnerabil. De aceea și-a vândut inclusiv familia și prietenii cei mai apropiați pentru a-i fi lui bine.

Uite-așa ajungem la momentul plecării lui băsescu. Impunerea lui Iohannis – mișcare securisto-franco-germană – declanșează „noaptea cuțitelor lungi” în servicii. Gruparea naționalistă este trecută pe linie moartă și se ia decizia eradicării sale totale. Doar că fuga lui Guiță le strică planurile. Acesta dispare în Serbia, unde avea atât investiții, cât și un întreg aparat fidel, cu ramificații până la cabinetul președintelui. Cei din țară se răzbună pe gruparea Udrea-Cocoș, decapitând rețeaua prin presiunile pe care le fac asupra lui Dorin Cocoș(știți doar mizeiile prin care a trecut). La rândul ei, Kovesi îi instrumentează lui Udrea dosarul care, ulterior, o va băga în pușcărie. Și uite-așa, părea că cele două Securități s-au transformat într-una singură, cea de stat, controlată de Coldea și subordonată „trilateralei SUA-FRANȚA-GERMANIA”.

Doar că treburile nu s-au oprit aici. Gruparea revoltată a reușit eliminarea vectorului Kovesi-Koldea din Justiție, respectiv SRI și, odată cu ei, a întregii șerpării coordonate de înghițitoarea Anaconda și Dumbravă. Apar cutremure în Justiție, iar gruparea rebelilor pare a avea un oarecare câștig. Doar că din nou apele se întorc: e instrumentat cazul Colectiv (Plăvanul chiar îi are pe conștiință pe amărâții ăia!), Ponta e zburat și, din nou, aripa rebelă e înlăturată. Dragnea merge doar în virtutea inerției, bazându-se când pe unii, când pe alții și neavând habar în realitate de ceea ce se petrece la spatele său. Așa ajunge în pușcărie.

Care-i situația acum? Aripa revoltată a jucat cartea „Călin Georgescu” în decembrie, dând un șah aproape de mat. Disperarea care a cuprins serviciile e vizibilă la nivelul întregii mass media care a ieșit din tranșee, tunând și fulgerând isteric împotriva „pericolului Georgescu”. În paralel însă s-au purtat negocieri serioase în urma cărora s-a convenit „împăcarea istorică” și impunerea retardatului în fruntea țării. Prețul? Îl vedeți acum: biruri mai mari astfel încât resurse mai mari să fie împărțite cu îndestulare între băieți.

Avem de-a face de-acum înainte cu o singură Securitate? Aiurea, sunt tot două, care trag acum împreună deoarece, probabil, încă funcționează „algoritmul” negociat la Belgrad. Dar, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță va exploda din nou conflictul. Elementul cheie este numirea șefilor serviciilor. După acest eveniment vom înțelege dacă negocierea a fost respectată sau, din contră, dacă reizbucnește scandalul.

Ceea ce trebuie să înțelegem este natura „diferențelor ideologice”: în timp ce securiștii clasici protejează firmele lor acoperite, căutând să nu deranjeze exteriorul pentru a-și menține posturile, gașca rebelă luptă pentru interesele pur private și naționalismul lor provine doar din dorința de a se înfrupta cu o halcă mai mare din avutul țării, în detrimentul hoților internaționali. Nimic mai mult: doar lupta funcții vs afaceri private autohtone. În niciuna nu e vorba de români!

P.S.: Având în vedere natura informațiilor din acest material, nesusținute de nicio hârtie oficială, ci doar de „intuiții” și „zvonuri”, vă rog să considerați întregul articol, ca și întregul blog, o parodie. Nu mai e mult până când vom declara întreaga țară o parodie!

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

Îi aparține turnătorului la securitate Petrov, alias Băsescu. A făcut-o în mai 2010, când ne spunea ce bine e să taie din indemnizațiile pentru creșterea copiilor, ca să meargă planurile de austeritate moșmondite cu FMI și CE, de la care luase 20 de miliarde împrumut ca să salveze băncile falimentare.

A impus Petrov, atunci, și alte măsuri fasciste, cum ar fi tăieri de salarii ale bugetarilor de 25% și majorarea tva la 24%. Dar cea mai cinică a fost cea contra „mămicuțelor și bebelușilor”.

A urmat o lungă perioadă de falimente personale ale celor mulți (inclusiv simpatizanți băsiști și neo-liberali) și de acumulare de averi de către cei puțini și mufați la robinetul de stat. Dar cel mai grav efect a fost că lumea a perceput că nu se mai pot construi planuri de familie bazându-te pe statul român, „democratic și social”, și copiii au început să vină pe lume tot mai rar. Am intrat în regres demografic accelerat.

E, și iată că, după 15 ani, timp în care lumea l-a iertat pe Băsescu, iar CCR i-a dat înapoi privilegiile de ex-președinte, chit că a rămas tot Petrov, vine un alt supărat, desemnat premier de un „onest”, și readuce pe masa sacrificiilor inutile și injuste, alături de seniorii țării, mămicile, tăticii, bebelușii și stabilitatea demografică a României.

Guvernul Bolojan va elimina scutirea de cass a părinților aflați în perioada pentru îngrijirea copiilor mici, scutire care azi se regăsește în Legea nr. 96/2005 privind reforma în domeniul sănătății*. Pentru a beneficia de asigurare medicală, cei în cauză vor fi obligați să achite cass de cca 2600 de lei pe an.

Notă extrem de importantă pentru cei vizați: regula în domeniu este că primești asigurare medicală (clinică, spital, medicamente) dacă aduci dovezi că ai plătit cass timp de un an, anterior. Deci, posibil ca cei vizați de „austeritatea” bolojaniană să aibă drept la asigurare de acum într-un an… Până atunci, se descurcă singuri, pe cont propriu…

Mizeria asta seamănă cu moda din plandemie, când influencerii pro-vaccin și naziștii arahatofili cereau imperativ ca cei ce refuză vaccinarea să nu mai primească asigurarea medicală (deși, în cazul meu, e vorba de 31 de ani de când plătesc asigurare medicală, deseori nedatorat). Nu s-a pus în practică atunci, se pune în pratică acum, sub talpa bocancului pro-european: părinții care au plătit și vor plăti zeci de ani cass, pensionarii care au plătit zeci de ani cass, vor fi privați de asigurări medicale dacă nu contribuie la sistem.

Halal valori europene, halal cinste, halal respect pentru rule of law.

Ca să realizăm împreună cinismul acestei măsuri de „austeritate”, egalat de impunerea unui cass de 10% pe sumele din pensii „mari”, care depășesc 3000 de lei: la ora actuală se plătește CASS pe aproape tot ce mișcă (cu excepția pensiilor speciale de magistrați), dar sistemul medical românesc e mereu în colaps, în timp ce corporațiile pharma și marii distribuitori de medicamebte fac cifre ce afaceri de zeci de miliarde anual și nu plătesc impozite, întrucât fac “optimizare fiscală”.

Notă: Am contribuit atunci, în 2005, la elaborarea acestor dispoziții cruciale pentru sănătatea demografică și morală a acestui popor, solidaritatea de acest gen fiind un principiu fundamental al unei comunități închegate și reziliente în timp – africanii, mult mai înțelepți decât neo-liberalii cu tendințe fasciste, spun că „e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil”.

A consemnat pentru dumneavoastră av. Gheorghe Piperea.

Așa cum mă așteptam, Sistemul a reacționat cu toată duritatea de care putea da dovadă, trimițându-l în judecată pe Călin Georgescu pentru fapte de acum 5 ani (prescrise!), din dosare însăilate pornite pentru alte persoane, dovedind încă o dată că inovația și imaginația infractorilor din Justiție nu au limite atunci când primesc ordin să inventeze acuzații.

rechizitoriu_calin_georgescu curat

Această acțiune aberantă a golanilor din Justiție distruge și ultimele rămășițe de credibilitate a unui Sistem care sub o formă sau alta, VA DISPĂREA cât de curând.

Prezența a peste o mie de români la primul termen de judecată al dosarului penal înscenat lui Călin Georgescu spune multe despre ceea ce crede despre acest dosar un segment important al societății românești.

Interesant este faptul că procesul lui Călin Georgescu și-a pornit parcursul în instanță odată cu cel al generalului Coldea, „omul negru” al corupției instituționalizate, cel ce patrona un imens sistem de trafic de influență și șantaj cu ramificații inclusiv la nivelul instanțelor de judecată.

Rămâne de văzut cum va mânui Justiția Română acești „cartofi fierbinți”, în condițiile în care încrederea românilor în instituțiile Statului Român se prăbușește vertiginos din decembrie 2024 încoace.

Ca avocat și om al Dreptului, care înțelege un adevăr fundamental și anume că STATUL există și are putere doar atâta vreme cât proprii cetățeni acceptă să delege această putere și existență consimțind să gireze existența acestei ficțiuni juridice numită „Stat de Drept”, atrag atenția decidenților (dacă or mai exista!) că ne îndreptăm vertiginos spre DISPARIȚIA încrederii cetățenilor în Stat și DISPARIȚIA  STATULUI ROMÂN.

În momentul în care o largă majoritate a cetățenilor nu se mai simt reprezentați de deciziile politice, economice sau juridice ale reprezentanților Puterii Publice, Statul se prăbușește prin refuzul pasiv al cetățenilor de a-i mai recunoaște autoritatea. Iar semnele deja se văd, la nivel economic.

Singura salvare pentru supraviețuirea Statului Român este o schimbare fundamentală de paradigmă, deoarece momentul reformelor firave, de formă fără fond a trecut și nimeni nu mai crede în capacitatea lor de a mai repara ceva.

Prevăd că va veni momentul în care actualii trădători de Neam și Țară vor veni ÎN GENUNCHI la Călin Georgescu pentru a-l ruga să preia puterea și să salveze ce mai poate fi salvat.

@rapceamihai24 iulie 2025 – Călin Georgescu a fost trimis în judecată!

♬ sunet original – Mihai Rapcea

A consemnat pentru dumneavoastră av. Mihai Rapcea.

Jihadul dezlănțuit de Guvernul Bolojan împotriva bugetarilor, noii „chiaburi” ai zilelor noastre, aidoma celor din anii ‘50, adică „dușmani de clasă și exploatatori”, ia forme aberante.

▶️ Guvernanții s-au gândit ei să facă cumva pentru a tăia și din majorările salariale ale bugetarilor cuvenite pentru lucrul la proiecte finanțate din fonduri europene.

▶️ Ideea în sine este ineptă, pentru că pe de o parte programul lui Bolojan scris de ChatGPT spune că vor reduce deficitul bugetar excesiv prin atragerea suplimentară de finanțări europeane, iar pe de altă parte vor să îi descurajeze și să îi lipsească de motivație exact pe funcționarii care se ocupă de realizarea proiectelor finanțate din bani europeni.

Dacă o persoană nu poate face legătura între două lucruri diferite, înseamnă că are o inteligență sub pragul mediocrității, la nivelul oligofreniei sau cretinismului, fapt stabilit de orice psiholog prin teste.

▶️ Ministerul Dezvoltării Regionale a pus în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care modifică condițiile de acordare a majorărilor salariale pentru lucrul la proiecte finanțate din fonduri europene.

Scopul proiectului de HG nu este eficientizarea activității celor implicați, ci găsirea de noduri în papură pentru a diminua veniturile celor care se ocupă de realizarea protestelor.

Ponderea salariilor într-un proiect este destul de mică față de valoarea totală a proiectului, față de banii atrași de la UE, așa că prin tăierea din banii salariaților guvernanții periclitează atragerea de finanțări mult mai mari, dar se vede că nu le-a trecut prin cap că sunt scumpi la tărâțe și ieftini la făină.

▶️ Iată cum funcționează sistemul. Funcționarii își desfășoară activitatea curentă în instituții conform fișei postului și dacă suplimentar primesc sarcina să lucreze și la proiecte finanțate din fonduri europene au o majorare salarială de cel mult 50%, dar care nu se plătește oricum, automat, ci în funcție de orele lucrate și de raportul de activitate.

Proiectele din diferite fonduri europene au inclusă și plata funcționarilor, care sunt plătiți astfel din banii veniți de la UE. Însă pentru proiectele finanțate cu bani europeni în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu sunt prevăzuți bani pentru majorările cuvenite celor care lucrează la proiecte, așa că aceștia sunt plătiți din bugetele instituțiilor.

În cazul proiectelor care nu sunt din PNRR instituția de stat beneficiară a finanțării întâi plătește ea cheltuielile pentru proiect, inclusiv cu cheltuielile cu majorările salariale, după care din 3 în 3 luni depune cereri de rambursare și dacă totul este în regulă, li se decontează cheltuielile respective din bani europeni.

▶️ De la nivelul Guvernului care trebuie până în octombrie să iasă la raport la Ursula cu tăierile de la buget, astăzi 2 iulie 2025 treaba se vede așa:

Eu guvern plătesc de la bugetul statului majorările salariale ale celor care lucrează la proiecte din PNRR. Tot eu, guvern, plătesc din buget și majorările celor care lucrează la proiectele unde UE suportă majorările, dar îmi iau banii de la UE pentru salariile lor abia peste 3 luni, odată cu acceptarea la plată a cererilor de rambursare.

Așadar, eu mă prezint la Ursula cu deficit bugetar făcut și de unii și de alții, chiar dacă pentru ultimii voi recupera ulterior banii de la UE.

Așa că ce îmi pasă că acești funcționari vor atrage în final zeci de miliarde de euro în țară, asta se va întâmpla pe parcursul câtorva ani, însă eu guvern, am gândire de om al străzii și mă gândesc doar cum voi supraviețui până mâine, adică până în octombrie, când trebuie să mă prezint la Ursula cu cifrele coafate. După aia văd eu ce fac, Dumnezeu cu mila!

▶️ Din proiectul de HG rezultă că în loc de majorarea salariilor cu maxim 50% ca până acum, se va acorda de la 5% la 50%. Autorii proiectului, evident cu probleme cognitive, nu au realizat că unii dintre functionarii implicați primesc spor de complexitate a muncii, care conform unei decizii inepte a ÎCCJ a devenit incompatibil cu majorarea salarială din munca pentru proiectele europene. Așadar, un funcționar beneficiar de spor de complexitate de 15% se trezește că deoarece a primit majorarea salarială pentru lucrul la proiecte, de numai 5%, va pierde în schimb sporul de complexitate de 15%. Deci va munci mai mult, fiind “stimulat” de guvern cu tăierea a 10% din salariu. Logică, nene!

▶️ O altă prevedere lipsit de noimă din proiectul de HG, adică ineptă, aberantă, este aceea că de acum încolo funcționarii vor fi plătiți nu doar în funcție de numărul de ore lucrate, ci și în funcție de valoarea proiectului la care lucrează.

Asta înseamnă că eu, funcționar la o primărie de comună am un proiect pe măsură, o școală de 15 milioane pe care o fac într-un an. Un funcționar de la o primărie de oraș lucrează la un proiect mare, de 60 milioane, un stadion pe care îl face în 4 ani, deci absoarbe tot 15 milioane pe an ca mine, dar eu voi fi plătit mult mai puțin, deși fac aceeași muncă.

▶️ Ca să mai bag puțin bățul prin gardul coaliției, aș spune că prevederea de mai sus va lovi preponderent în primăriile PSD, pentru că ei au mai mulți primari la țară și ei implementează proiecte de valoare mai mică.

Dragi pesediști, v-au dresat ăștia și din „ciuma roșie” v-au făcut „ciuma roz” sau chiar „ciuma curcubeu”. N-ați putea să fiți voi ce-ați fost odată, voinici cu fruntea lată, cum spune balada lui Radu Anghel și să treceți de partea poporului?

▶️ Să-i lăsăm pe bieții pesediști cu gândurile lor triste și contradictorii și să ne întoarcem la proiectul de HG.

Proiectul prevede și alte inepții, nu îl mai iau acum la puricat.

De reținut sunt următoarele:
1. În goana după cosmetizarea cifrelor deficitului bugetar, guvernul care pretinde că vrea să crească gradul de absorbție al fondurilor europene vrea să taie din banii celor care lucrează la proiecte.
Nu le pasă că vor îngreuna absorbția a zeci de miliarde euro, ei vor doar să arate bine la Ursula în octombrie, deși “economiile” făcute astfel ar fi derizorii la scara imensului deficit bugetar pe care tot ei l-au creat.
2. Guvernul nu realizează că dacă sporurile pentru lucrul la PNRR sunt plătite de el, sporurile din alte programe operaționale etc sunt plătite din banii UE. Deci din disperarea de a supraviețui până mâine, ca un om al străzii, sau de a cosmetiza cifrele până în octombrie, pe guvernanții i-a tăiat capul să facă economii din banii Ursulei pe seama funcționarilor români.

▶️ Care ar fi soluția cu deficitul bugetar? Păi să nu mai fure, să impoziteze profitul scos din țară de multinaționale și altele de acest gen, pe care deja le știe toată lumea.

A consemnat pentru dumneavoastră George Scarlat.