Articole despre patriotism.

Mulți nu înțeleg esența mișcării istorice la care asistăm. Inclusiv imbecilii care, la noi, s-au legat de scaunele puterii. În scurt timp vor regreta. De altfel, nici acum nu le e foarte bine. În afara Plăvanului care, suferind de nesimțire cronică, efectiv n-are nicio emoție, restul celor de pe eșichierul politic au destule îndoieli, cenzurate însă de prostia care-i caracterizează. Poate credeți că sunt simple considerații personale. Să vedem.

Controversa dintre SUA și puterile renăscute – China și Rusia – a fost în esență una legată de modul de gestionare a lumii. SUA susținea unipolaritatea, în timp ce restul puterilor reactive susțineau că lumea a devenit multipolară, astfel încât absolut totul trebuie negociat. Refuzând perspectiva multipolară, SUA a consumat o grămadă de resurse pe probleme absolut inutile pentru propriul destin. Ultimele și cele mai stringente sunt Ucraina și  Israelul.

Din atitudinea belicoasă a lui Trump, dar și din sloganul „America first”, mulți au înțeles că președintele american ar fi un continuator al politicii unipolare, poate chiar unul mai radical. Așa e? Văzând acțiunile sale în forță mulți ar putea crede asta. Ba cere Canada, ba Groenlanda, ba tună și fulgeră împotriva unora sau a altora. O asemenea proiectare vocală a forței parcă nu s-a mai văzut de multă vreme. Însă, după cum știm bine din popor, câinele care latră nu mușcă.

OK, gata cu intiuițiile, probabil îmi veți cere să vă dau și ceva concret. Ce poate fi mai concred decât o declarație de-a lui Marco Rubio, urmașiul lui Blinken la cârma politicii externe americane. Într-un interviu acordat lui Megyn Kelly, pentru The Megyn Kelly Show, Rubio a spus fără nicio jenă următoarele:

„(…) cred că acest lucru s-a pierdut la sfârșitul Războiului Rece (interesul național n.n.), pentru că eram singura putere din lume, și astfel ne-am asumat această responsabilitate de a deveni, în multe cazuri, guvernul global, încercând să rezolvăm toate problemele. Și se întâmplă lucruri teribile în lume. Există unele care n-ar trebui să ne preocupe, dar și alte lucruri teribile care au un impact direct asupra interesului nostru național, iar noi trebuie să le prioritizăm din nou.  Deci nu este normal ca lumea să aibă pur și simplu o putere unipolară. Asta nu a fost normal, a fost o anomalie. A fost un produs al sfârșitului Războiului Rece, dar, în cele din urmă, se va ajunge înapoi la un punct în care vom avea o lume multipolară, mai multe mari puteri în diferite părți ale planetei. Ne confruntăm cu acest lucru acum, cu China și, într-o oarecare măsură, cu Rusia, iar apoi trebuie să avem de-a face cu state necinstite precum Iranul și Coreea de Nord.”

Sublinierile îmi aparțin, iar pentru interviul complet puteți studia link-ul spre site-ul oficial al administrației americane. După cum simplu puteți remarca, SUA deja își acceptă destinul multipolar, politica lui Trump concentrându-se acum către crearea unei „carapace” care să sprijine SUA în noua perspectivă globală. Când spune că vrea să integreze Canada sau Groenlanda, Trump se gândește la politica strategică a SUA în noua perspectivă. Mandatul dezastruos al lui Biden, în loc să pregătească țara pentru realitate care se vede cu ochiul liber, de fapt nu a făcut altceva decât să adâncească și mai mult gaura, lăsând țara pe o fundație efectiv slăbită.

Dacă vreți, SUA de acum este exact așa cum era URSS-ul lăsat de Cernenko lui Gorbaciov: un stat puternic doar cu numele, având însă ample dezechilibre interne. Dezechilibre care se vor vedea din ce în ce mai ușor. Trump încearcă acum să-și proiecteze puterea cât mai poate, în vederea stabilirii unui teritoriu ceva mai generos, care să-i ofere posibilitatea(și justificarea) începerii restructurării societății americane. Restructurare înseamnă cam ceea ce ați văzut în URSS, adică dărâmarea urmată de reconstrucție de la bază. „Solve et coagula”, dacă vreți.

Într-un sens mai larg, asta înseamnă inclusiv abandonări masive de poziții. Poate n-ați prins informația: Trump a vrut să trimită 10 000 de militari la granița cu Mexicul și s-a trezit că … nu găsește atâția militari în SUA. Soldații americani sunt răspândiți peste tot prin lume, dar acolo unde e nevoie de ei nu sunt. De mai mult timp, Trump a înțeles o chestie cât se poate de limpede: e greu să fii jandarm mondial. Trebuie să asiguri căile comerciale, să te amesteci între toți golanii planetei care se bat între ei, să impui doctrine și, în general, să pierz timp aiurea pe afară, în timp ce  la tine în ogradă penuria se vede din ce în ce mai limpede. Nu e oare mai înțelept modul în care se comportă China? Imperiul Celest nu are treabă cu regimul din vreo țară, pornind de la ideea că fiecare țară are regimul pe care și-l dorește. De aceea, când face legăturile cu acea țară, vorbește doar limbajul afacerilor: ce-ți dăm noi, ce ne dai tu. Atât.

Esta așadar de așteptat ca Trump să se apuce să-și relocheze din bazele militare, în prima fază prin restructurarea prezenței SUA la nivel mondial. Posibil va crea o osatură pe Commonwealth, retrăgându-se de peste tot de unde nu este interesat. Posibil ca întreaga prezență din Orientul Apropiat să se restructureze doar în bazele din Iordania, Kuweit și Arabia Saudită. În Europa, e posibil să retragă tot în fosta RFG sau, într-o perspectivă chiar mai sumbră, în Anglia. Când veți vedea începând asemenea mișcări, să știți că s-a dat startul „misiunii scapă cine poate” sau, diplomatic spus, „nu ești țară dacă nu poți demonstra că poți trăi pe propriile picioare”. Ce vor zice marii lingători de clanțe atunci când vor constata că pe la Kogălniceanu nici câinii nu se mai aciuează? Dar când vor vedea cum bate vântul Olteniei peste Deveselu, la fel de pustiu cum a fost toată istoria?

Avem oameni pregătiți pentru lumea care vine? Avem, cel puțin, strategi care să înțeleagă ce înseamnă zonele de influență și care să constate că iar suntem în zona de confluență a mai multor astfel de centre de putere (n-avem cum altfel!) și că, din nou, a sări în oricare dintre bărcile pe care le vedem înseamnă dezastru? Vede cineva asta? Sau abia ieșiți din sesiunea lingerii labelor băloase ale americanilor, se vor înghesui care spre nemți, care spre turci, care spre ruși? Iar vom vedea spectacole macabre de-ale lingăilor?

Mă opresc aici în ceea ce ne privește, pentru a re-panorama ceea ce deja se vede limpede: SUA intră în lumea multipolară, iar pasul pe care-l face ne spune că de-aici înainte fiecare e „pe barba sa”. Înțelegeți noul joc mondial de putere?

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

crin antonescu

Despre Crin Antonescu, autorul legii „antilegionare”, nu am auzit nicio vorbă de bine de la persoanele pe care le cunosc. Mulți dintre aceștia fiind tulceni. Unul dintre ei mi-a zis cam așa: de ce nu vine Crin Antonescu să candideze la Tulcea?! Să ceară votul de la rude, vecini, colegi?!

Se pare că pușlamaua, de mai multe ori parlamentar, n-a apelat niciodată la concetățenii săi tulceni, care știau bine cu cine au de-a face. Știa și Crin Antonescu că tulcenii știau destule despre el ca să nu-i dea votul lor! Drept care a figurat ca candidat liberal în alte județe, votat de oameni care nu-l cunoșteau decât de la televizor, unde, pezevenghiul, este bun vorbagiu, ca și perechea sa Traian Băsescu. N-am avut timp să verific în ce județe au candidat fiecare. Se pare că amândoi au încercat aceeași stratagemă electorală: s-au ascuns de concetățeni, de foștii colegi, de cei care îi cunoșteau ce le poate pielea!

S-a mai scris în presă pe acest subiect: ce știau tulcenii despre individ, ce suspiciuni planează asupra pramatiei care, câteva luni, s-a aflat și în fruntea Țării! (Ce rușine!) O investigație ziaristică sumară ar fi suficientă pentru a confirma, măcar în parte, gravele acuzații care i s-au adus de-a lungul anilor!

Vin și eu cu una nouă întrebând: cât de reală este calificarea sa de istoric, a cărei precaritate și impostură s-a fost dovedit prin legea care îi poartă numele?! Textul acestei legi denotă în mod evident o cunoaștere după ureche a istoriei noastre naționale! O cunoaștere după urechea bleagă în care încă mai răsună sloganurile kominterniste cu privire la legionari, la marile figuri ale Mișcării Legionare și ale Culturii Naționale! Un Cioran, un Mircea Eliade, un Mircea Vulcănescu, un Radu Gyr, un Țuțea…

Despre ce este vorba?

Este vorba despre licența chinuită pe care și-a dat-o Crin Antonescu la facultatea de istorie pe care a terminat-o cu chiu, cu vai, repetând de două ori anul, iar în final dându-și licența cu un subiect neașteptat: Dante Alighieri. Neașteptat la un repetent! Neașteptat la unul ca Crin Antonescu acesta!

Poate că la data când Crin și-a dat licența profesorii din comisie se vor fi mirat ei cât se vor fi mirat, dar se vor fi gândit că la un tînăr în formare te poți aștepta la orice, și de bine, și de rău. Numai că odată cu trecerea timpului istoricul Crin Antonescu n-a confirmat în niciun fel interesul său special și „major” pentru marele poet Dante Aleghieri!… Drept care se trezește în mine amintirea unui coleg italienist de la care și despre care, pe la mijlocul anior 80, am aflat că scrie la o teză de licență despre Dante!… A cui teză? Nu m-a interesat atunci! Eram prea dezamăgit de cele aflate!… Mâhnit chiar!… Pe vremea aceea așa ceva se întâmpla foarte rar și era cam de rușine, pentru ambii …actori! Mai țin minte că s-a făcut o precizare: „nu e de la noi”, de la filologie, adică, persoana care urma să beneficieze de găinăria colegului italienist nu era student la Litere! Ce mică-i lumea!… Era numitul Crin?

Să fi fost așadar junele Crin Antonescu nerușinatul beneficiar al falsului comis de amicul meu?! Ne poate pune la dispoziție teza sa? Mi-ar fi deajuns să citesc câteva rânduri ca să-mi dau seama dacă autorul textului / licenței despre Dante este sau nu colegul meu, inconfundabil ca scriitură!

Iar dacă textul tezei se va dovedi că nu este scris de Crin al nostru, ci – forte probabil de amicul meu, atunci e grav de tot pentru domnul Crin, căci s-ar confirma astfel o suspiciune dintre cele mai jenante, mai rușinoase, care circulă la adresa ipochimenului le la Tulcea!

Evident, este vorba în cele de mai sus de lansarea unei suspiciuni: fraudă comisă de Crin Antonescu la examenul de licență! E suspect subiectul abordat în teză! Numai o pasiune excepțională, prea puțin legată de materiile studiate în facultate, poate justifica o asemenea alegere. A avut Crin această pasiune nobilă pentru un poet ca Dante? Și-a mai arătat-o și-n alte împrejurări? Și-a publicat teza sau măcar vreun articol despre Dante? Cine este profesorul care i-a condus licența? Obișnuia acesta să dirijeze asemenea subiecte de licență? A mai fost Dante Alighieri subiect de licență la Facultatea de istorie din București?!

Și mai evident este faptul că am acum un dispreț total pentru individ! Ca unul care am găsit multe motive, extrem de teminice, pentru a scrie și vorbi în apărarea adevărului despre legionari, despre ideile și faptele acestora, sunt de-a dreptul rușinat că în Parlamentul României s-a putut vota o asemenea lege, cum este legea „anti-legionară”, lege care a trecut de promulgare și de Curtea Constituțională fără ca măcar cineva să ridice din sprânceană! Adunătură de neaveniți, de același calibru moral cu numitul Crin Antonescu, mostră de politician veros, șantajabil și deja șantajat, obligat să intre și să iasă din viața politică prin șantaj, după ce a lăsat în urma sa amintirea de haimana, de pușlama!

Măgarul, atâta istorie știa totuși ca să nu bată câmpii cu acuzații la adresa unor oameni precum cei mai sus pomeniți! Toată mascarada cu legea a făcut-o nu din neștiință, din ignoranță, ci dintr-un calcul politic nefericit, în speranța neroadă și tolomacă că prin dezicerea moștenirii legionare le face pe plac „evreilor” și le va obține sprijinul în cursa pentru Cotroceni în care se visa câștigător!

Altă ipoteză: o fi fost șantajat, nefericitul, și obligat astfel să inițieze legea ticăloasă! Căci, în mod evident, șantajul l-a obligat să părăsească ringul vieții politice! Și tot șantajul l-o fi obligat să-i atace pe legionari. Profesoul său R.C. îmi garanta că știe bine ce sentimente avea studentul Crin Antonescu față de legionari, mai ales că-i plăcea să facă pe rebelul, pe neconformistul în plin comunism, ca student! Nici măcar din convingeri anti-legionare nu s-a născut legea propusă de Crin Antonescu! Ci numai din lichelism, din sufletul unei lichele ireversibile!

Adică ticăloșie din toate părțile, oricum ai încerca să vezi ori să-ți exlici apariția rușinoasei legi antilegionare. Legea cea mai aberantă scoasă după 1990. Inițiată de un politician murdar sufletește ca mulți alții…

ION COJA

3 iulie 2017

calin georgescu, ccr, csat

Poate mai țineți minte cum, după ce CCR a dat lovitura de stat, propaganda a început să-l atace pe Georgescu. Iar una dintre temele preferate era cea cu „extratereștrii”. În mod evident, era o mizerie! Georgescu spusese ceva de genul că „globaliștii de la vârf nu sunt oameni”, în sensul în care ideile pe care le propagă sunt atât de strâmbe încât nu se ridică la demnitatea de om. Gândiți-vă doar cât de categoric susține unul ca Harari tembelele opinii ale transumanismului. Între timp lumea a înțeles mizeria, așa că propagandiștii au început să scoată alte chestii din tolba lor. Și, ca totul să pară mai real, se leagă de anumite spuse ale sale care par exagerate. Să vedem.

În primul rând, este celebra chestie cu „benzina la un leu”. Cum să spui așa ceva în țara în care benzina este în ograda Sfântului OMV? A ataca prețul la benzină înseamnă a ataca statutul companiei care a reușit performanța să-și tripleze dimensiunea atunci când, prin presiune, a înghițit Petromul, neplătind, în esență, mai nimic pentru achiziție. Însă ceea ce trebuie să știm este că nu doar OMV-ul este vinovat pentru prețul benzinei, ci, în primul rând, statul nostru, care practică o politică de jefuire a populației. Și, dacă mergem pe fir, observăm că nici statul nu este total vinovat întrucât se supune regulamentelor UE, care statutează acest tip de jaf. De aceea, pentru a înțelege cum e cu prețul carburanților, trebuie să avem imaginea completă și adevărul iese imediat la iveală.

Dacă mâine aș ajunge la putere aș renunța la absolut toate taxele pe carburant pentru cetățenii români. De ce? Pentru că asta înseamnă dezvoltare. Un preț mic al carburanților se traduce într-o creștere a activității industriale și de transport. Desigur, n-aș putea s-o scad pentru toată lumea, ci doar pentru cetățenii români. O asemenea mișcare ar duce instantaneu prețul litrului de benzină la maxim 0.6 $. Asta incluzând și profitul imens al OMV. 0.6 $ ar însemna cam 3 lei, deci de trei ori mai mult decât a spus Georgescu. Însă, vom merge puțin mai adânc. În consumul României, aproximativ o pătrime reprezintă petrolul extras de aici. Acest petrol este luat practic gratis de OMV (plătind doar o redevență minusculă) și obținând pe seama sa un profit imens. Ca să fie treaba treabă, OMV a renunțat la rafinarea petrolului necesar consumului României aici, producând o daună iremediabilă industriei petrochimice autohtone prin închiderea rafinăriei Arpechim de la Pitești. Dacă mai țineți minte, la momentul închiderii s-a spus că se închide deoarece „o rafinărie nu poate rezista dacă nu are ieșire la mare”. Tâmpenie mai mare nici că există. Poate ne spun austriecii ce ieșire la mare are rafinăria lor de la Viena, cea pe lângă care treceți și care, la ora actuală, rafinează inclusiv pentru România. Dar v-am mai spus asta și ne îndepărtăm de subiect.
Așadar, dacă punem în balanță petrolul românesc, pentru care statul ar putea să renunțe la redevențe, dar cu condiția rafinării sale aici și a unui adaos comercial controlat, probabil că prețul benzinei ar ieși pe la 50 de bani litrul. Amestecându-l cu petrolul de import, probabil că am putea să avem benzina pe la 1.8 lei, cu profit pentru OMV.

Ideea e că nu poți sparge piața într-un asemenea hal deoarece ți-ar sări la gât japițele din UE. Astfel încât, pentru a face treaba elegant, ai putea să dai un „ajutor de transport” sub forma unui tichet (sau card) fiecărui posesor de mașină, cetățean român. Cum ar funcționa? Prețurile ar rămâne la fel la pompă, dar pentru posesorii de card, în limita a 40 de litri pe lună, carburantul s-ar putea vinde la 1 leu litrul. De ce 40 litri pe lună? Pentru că înseamnă vreo 600-700 kilometri cu o masină convențională, adică 60-70% din cât se merge în medie cu mașina în România. Iar acei 40 de litri s-ar încadra lejer în petrolul extras din țară.

Poate că vă gândiți că exagerez, doar că tocmai ce-am avut o treabă în Egipt unde, ce să vezi, fără nicio forțare din partea autorităților, benzina de 95 este la pompă… echivalentul a 1,7 lei, iar motorina 1,35. Mixul de petrol al Egiptului este cumva inversat față de noi: are o producție internă de 2/3 și un import de 1/3. De aceea am ales să mă limitez strict la petrolul românesc.

După ce am finalizat partea cu benzina este timpul să trecem la celălalt capitol, cel cu Huawei și Caspica. În mod evident, propagandiștii au delirat găsind terenul ideal. Cum adică să unești Marea Neagră cu Marea Caspică? Ce tâmpit ar putea crede asta?

Dacă propagandiștii ar fi avut o brumă de cultură, ar fi știut faptul că Marea Caspică A FOST UNITĂ de Marea Neagră, iar legenda lânii de aur se dovedește a-și avea originile acolo. Dacă cele două mări au fost unite, asta înseamnă că pot fi reunite, deoarece am avea îndeplinită condiția unui teren facil.

Ceea ce se și face. Drumul de legătură între Caspică și Marea Neagră este un proiect aflat în plină dezvoltare și denumit CANALUL EURASIA. El merge de-a lungul râului Kuma și, culmea, are nevoie de doar 3 zone cu ecluze pentru funcționare. Singura sa problemă este faptul că trece printr-o zonă aridă și are nevoie de un aport suplimentar de apă dulce, supliment care se poate realiza prin două alimentări suplimentare. Și, desigur, are nevoie de o finanțare destul de mare. Cu alte cuvinte, canalul Marea Neagră-Marea Caspică nu este deloc o fabulație.

Însă problema lui Georgescu a fost alta acolo. El a vrut să rezolve dilema întrebării cu un concept diplomatic pe care l-a explicat prost marelui public care, după cum bine știm, e străin de termenii și practicile diplomației. Este vorba de „tehnica diversiunii”. Cu alte cuvinte, SUA îți interzice să iei echipamente mai ieftine și mai performante din China. OK, ce faci dacă asta e contraproductiv pentru tine? Găsești o gogomănie mai mare, ceva de genul „mă aliez cu rușii ca să construiesc canalul Marea Neagră-Caspica”. O asemenea alianță ar ridica serioase probleme de securitate regională, ceea ce ar impune un efort diplomatic intens din partea SUA pentru a contracara un asemena proiect. Și-atunci la ce s-ar ajunge? La o chestie de genul „lasă-i să-și procure ce vor din China că nu asta e important acum, ci să se termine cu prostia aia”. Pur și simplu despre asta e vorba.

Închei aici întrebându-vă dacă nu e totuși ciudat să fie nevoie de explicații pentru o chestiuni cât se poate de normale, pe care propaganda le transformă în pietre de moară legate de un candidat căruia efectiv nu are ce să-i reproșeze. În condițiile în care ai avut un prost veritabil în persoana lui Ciucă pe care aceeași propagandă îl ridica în slăvi, un alt prost care-a descoperit TikTok, în persoana lui Ciolacu și restul prostovanilor care spun non-stop numai idioțenii, să-l găsești pe Georgescu vinovat de serviciu e o chestie pe care numai și numai propaganda o poate face. Iar cei care-i pică în mreje merg strict în marea strungă a proștilor.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

crin antonescu

Așadar, recomasații PSD, PNL, UDMR îl vor candidat unic pe Crin Antonescu. Recuperarea lui Căcărău din buda istoriei, într-un moment atât de grav, e o surpriză care merită explicată și comentată pe larg. Unii ar putea crede că partidele au cedat după doar zece ani de rugăminți din partea Adinei Vălean: Să îi găsească orice de lucru soțului, pe care s-a săturat să îl afle dormind când se întoarce de la Parlamentul European. Dar ar fi superficial să presupunem așa ceva.

Totuși, Antonescu era ca și uitat, nu apărea în sondaje, nu lansa idei memorabile, nu era rugat pe străzile din Strasbourg să revină în țară ca să candideze. Ce-l face pe cel, a cărui coafură a fost imitată ani de zile de Neti Sandu, să devină omul providențial? În care își pun speranțele de salvare nu doar cele mai mari partide, dar chiar Europa însăși.

Există o singură explicație, potrivită contextului: anume, legea care îi poartă numele, popular cunoscută ca „legea anti-legionară”. Zilele acestea, mai multe ministere se reunesc, chemate de procurorul general, să dea o formă și mai dură a ei, sub imperativul că sunt prea puține condamnări la închisoare pentru delicte de opinie în mai multe județe. Nu se întâlnesc nici să decidă urgent când se mai organizează alegeri libere. Nici să conceapă bugetul, să ia măsuri contra creșterii prețurilor, securității energetice, crizei demografice. Deci pericolul radicalilor naționaliști de pe internet e o prioritate națională și Crin Antonescu, port-drapelul ei.

Ca absolvent de istorie, sigur știe că aceasta are obiceiul straniu să se repete. După ce România pierduse o treime din teritoriu, fără luptă, prin dictatele oculte ale naziștilor și comuniștilor, în ochii publicului se prăbușise total credibilitatea partidelor liberal-conservatoare și chiar a monarhiei. (Care de mai mulți ani renunțase la caracterul constituțional, și devenise un regim de dictatură, care săvârșea asasinate prin intermediul jandarmeriei, aresta abuziv opozanți, cărora le interzicea să candideze și scandaliza prin corupția celebrei camarile, gruparea de oligarhi și amante de diverse etnii.)

Astfel că dictatura regală a cedat de facto puterea totală către un general educat în Vest (altul decât Ciucă), care să demareze pregătirile pentru recuperarea Basarabiei și Bucovinei de la sovieticii conduși de Stalin. Nedorind inițial să transforme guvernarea într-o juntă militară, generalul Ion Antonescu a cooptat la putere singura forță politică dispusă să participe, respectiv Mișcarea Legionară – anterior scoasă în afara legii de dictatura carlistă, dar a cărei popularitate crescuse enorm pe fondul corupției și umilinței pierderilor teritoriale.

A fost o guvernare scurtă, tristă și agitată, de circa patru luni, marcate de cel mai mare cutremur de pământ consemnat până atunci, care a lăsat mulți sinistrați, de lipsurile războiului mondial în desfășurare, de un număr uriaș de refugiați, de continuarea persecuțiilor contra evreilor inițiate în guvernarea lui Octavian Goga, dar și de inaugurarea primului teatru evreiesc de stat din Europa, de către ministerul condus de poetul Radu Gyr.

Fricțiunile între Antonescu și legionarii conduși de Horia Sima au ajuns la conflict deschis în scurt timp. Istoriografia comunistă (de fapt socialistă – n.red.), care în etapa naționalistă a lui Ceaușescu încerca o recuperare a memoriei lui Antonescu, prezenta conflictul sub numele de „rebeliunea legionară”. Ca o tentativă de lovitură de stat, dată de bande înarmate fanatice, care masacrează și civili. Doar că raportul de forțe între armata statului, plus trupele de poliție și jandarmerie, pe de o parte, și legionarii care își procuraseră revolvere, era cu totul altul. Unii istorici au presupus chiar că Antonescu a luat aprobare de la Hitler pentru lichidarea partenerilor de guvernare, așa cum Carol al II-lea ar fi luat un accept similar pentru asasinarea lui Codreanu, trei ani înainte.

Aici ar fi coincidența cea mai mare cu situația pe care o trăim. Atâta doar că acum nu mai există decât legionari imaginari, de bibliotecă, de TikTok, iar televiziunile sunt nevoite să importe legionari străini pentru jurnalele de știri. Deci înainte de a declanșa marele război contra Rusiei sovietice, alături de coaliția vest-europeană condusă de Germania și Italia, Antonescu decidea paradoxal să lichideze tinerii cei mai dispuși să lupte contra rușilor.

Cât de porniți erau legionarii contra rușilor? Îndeajuns încât naziștii să îi țină închiși în lagăre ca Dachau și Buchenwald în lunile cât aveau în vigoare pactul Ribbentrop – Molotov de colaborare cu rușii, înainte ca Hitler să declanșeze operațiunea Barbarossa. Și îndeajuns încât ei să ceară să fie scoși din închisorile din țară, ca să meargă pe front să se bată cu comuniștii sovietici.

Acum, conducători din Vestul Europei, doresc ca România să se alăture marelui război contra Rusiei lui Putin. Inclusiv în sprijinul batalioanelor neo-naziste de tip Azov din Ucraina. Țara a devenit nedemocratică sub pretextul pericolului dictaturii rusești. Iar prioritatea națională e vânătoarea de naționaliști și nostalgici ai figurilor care chiar au luptat contra rușilor, ca Ion Antonescu și legionarii. Straniu, nu?

Și aici e readus în scenă celălalt Antonescu, Crin. În 2000, fostul comunist, educat la Moscova, Ion Iliescu (nume real Marcel Ilici Ivanovici – n.red.), câștiga alegerile prezidențiale pentru a treia oară, susținut și de intelectualii anti-comuniști pro-occidentali, de teama „pericolului extremist” încarnat de Corneliu Vadim Tudor.

În 2002, premierul Adrian Năstase, numit de Ion Iliescu, dădea o ordonanță, care punea capăt deceniului de libertate de exprimare de după Revoluția din 1989. Ordonanța era semnată și de alți miniștri PSD, Ioan Rus, la Interne, Rodica Stănoiu la Justiție și istoricul Răzvan Theodorescu de la Cultură, fostul șef al Televiziunii de stat în timpul mineriadei din iunie 90.

Ordonanța lui Năstase prevedea pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru constituirea de organizații xenofobe, cu mențiunea separată că „tentativa se pedepsește”. Noțiune foarte vagă, în care s-ar putea încadra cu puțină imaginație orice, de la fostul PRM la orice partid suveranist de azi sau ONG, care ar încerca să atragă atenția asupra pericolelor migrației în masă. Sau, de ce nu? chiar trei inși care ar vorbi despre transformarea noastră în colonie de vreo țară străină. Am uitat să vă spun, prin „organizație” se înțelege orice grup de la trei în sus.

Aceeași ordonanță pedepsește cu închisoare de până la 5 ani negarea Holocaustului, fără a preciza care e versiunea oficială, pe care n-ai voie să n-o crezi. Tot după ce Ion Iliescu a câștigat acele faimoase prezidențiale, la Cotroceni se prezentase și o delegație condusă personal de celebrul Ellie Wiesel. (Sau cineva care se recomanda cu acel nume, nu revenim asupra controversei.) În fine, îi cerea șefului statului să condamne participarea României la Holocaust și să înceapă plata unor despăgubiri pentru supraviețuitori și urmași ai victimelor.

Moment în care, a avut loc o scenă bizară. Pentru că Ion Iliescu, fost comunist, trecut prin toate școlile comuniste imaginabile, inclusiv la Moscova, le-a spus interlocutorilor că nu are știință ca România să fie vinovată de așa ceva, întrucât nu fusese stabilit de nicio instanță. Așadar, după legile date chiar în regimul lui, Iliescu era la acea dată un negaționist. Dar, ca să evite neplăcerile cu lobby-ul, în situația economică precară în care se găsea țara, a acceptat ca soluție salvatoare înființarea unei comisii.

Acea comisie, fondată în 2003, e ce e astăzi cunoscut ca Institutul Wiesel, o structură bugetară, parte a guvernului României cu rang de secretariat de stat. Din comisia, care a concluzionat că România e vinovată de Holocaust, au făcut parte inclusiv parlamentari din Israel, universitari din aceeași țară, lideri ai numeroase ONG-uri evreiești și ale romilor, șeful unei loji de tip masonic B’nai Brith („Fiii Legământului”), ziariști, profesori și câțiva istorici români.

Ulterior, institutul s-a implicat tot mai activ în a cere demolarea unor statui, schimbări de nume de străzi și școli date unor personalități ale culturii interbelice, care simpatizaseră Mișcarea Legionară. Institutul e reclamant în procese pentru delicte de opinie și luna trecută a obținut și titlul de „avertizor de încredere” din partea Guvernului, pentru a folosi un soft propriu prin care supraveghează opiniile emise pe internet.

În 2008, Crin Antonescu devenea deputat și decidea că ordonanța dată de Adrian Năstase e prea puțin. Deci avea să conceapă propria lege, mai punitivă, pe care o depune în 2013. Legea lui căuta să repare mai ales o „scăpare” din ordonanța din 2002, anume că Mișcarea Legionară nu era deloc menționată. Lui îi aparține și definirea unei organizații ca „trei sau mai multe persoane” – ceea ce poate fi orice, în era socializării pe internet. Tot în legea lui Crin apărea pentru prima dată și definirea Holocaustului ca acțiune imputabilă statului român în perioada 40-44.

Cu totul remarcabil pentru un lider „liberal”, era nu doar insistența pentru pedepsirea exprimării. Dar și totala absență din lege a oricărei referiri echivalente la dictatura comunistă. Pe Wikipedia și într-o puzderie de articole din ziare găsim informația că legea lui Crin ar fi interzis în 2015 și cultul lui Ceaușescu. (Presupunând că așa ceva exista.) E o informație falsă, lansată diversionist de presă, pentru a ascunde caracterul unilateral al legii. Vă puteți convinge de ea, în linkul de la final, căutând dacă există în ea cuvintele „comunism” sau „Ceaușescu”. Nu există.

De unde s-a născut acea presupunere? Din faptul că legea interzicea „cultul persoanelor condamnate pentru genocid și crime împotriva umanității”. Adică, era o deducție, bazată pe farsa judiciară din ziua de Crăciun a lui 1989, când soția unui politician a fost condamnată împreună cu el de o instanță ad-hoc pentru cei 60.000 de morți de la Timișoara, din știrile false ale vremii.

Așadar, Crin Antonescu mai aducea o inovație în tânăra democrație românească: acceptarea ca valide a sentințelor unor tribunale revoluționare sau ale „tribunalelor poporului”, din perioada stalinistă. (Cum a fost și cel care l-a condamnat la moarte pe Ion Antonescu, după câțiva ani de detenție la Moscova în închisoarea Lubianka, unde a fost anchetat de agenții NKVD.)

Pedepsele lui Crin Antonescu erau, pe alocuri mai blânde, dar tot aspre – 3 ani pentru răspândirea de materiale, dar 5 ani pentru răspândire printr-un sistem informatic. (Deci scăpai mai ieftin dacă rămâneai la manifeste, ca pe vremea lui Pistruiatu.) Era interzisă explicit ridicarea de statui și plăci comemorative – un fel de „damnatio memoriae”, tocmai de la un așa zis istoric.

Legea lui e adoptată de parlament abia în 2015, cu Tăriceanu și Valeriu Zgonea la conducerea camerelor, fiind promulgată de Klaus Iohannis. Dar ascensiunea lui Crin Antonescu fusese fulminantă. În 2009 devine președinte al PNL și începe să fie cultivat de trusturile lui Voiculescu, Vântu, că de Patriciu era oricum, ca posibil președinte.

În 2011, parafează cu Victor Ponta și partidul lui Dan Voiculescu (Antena 3) crearea USL, marea alianță a comasaților, care câștigă în marș alegerile. Iar în 2012, devine președinte interimar al României, după referendumul pe care băsiștii l-au numit o lovitură de stat a mafioților, iar anti-băsiștii o negare a voinței populare prin erata Curții Constituționale, după intervenția directă a Departamentului de Stat al SUA. Crin Antonescu e susținut în campanie nu doar de moguli, dar și de vedete ale viitoarei campanii #rezist, ca Tudor Chirilă sau de ziariști ca Cristian Tudor Popescu. Liberalul a depus proiectul la parlament tocmai în momentul când spera să aibă susținere pentru a deveni președinte.

În 2015, legea lui Crin Antonescu a fost atât de controversată, încât a stârnit rumoare inclusiv de la intelectuali pro-occidentali, care se revendicau de la Constantin Noica, Petre Țuțea, Mircea Eliade și alte personalități abia recuperate de un deceniu în cultura română. El ne liniștea astfel: „Nimeni nu o să-i interzică lui Andrei Pleșu să îl citească pe Cioran. Să stea liniștit.”

Tot atunci, Antonescu nega că ar fi vizați luptătorii anti-comuniști, declarându-se „un admirator al lui Ion Gavrilă Ogoranu”. (Președintele fundației memoriale a celebrului luptător din munții Făgăraș tocmai a fost chemat la poliție săptămâna trecută pentru simpatiile sale.) Deci ce spunea atunci chiar creatorul legii, te poate băga în arest un deceniu mai târziu.

Ziaristul Ion Spânu a mers și mai departe, pentru a afla motivația din spatele inițiativei lui Crin, așa cum apare în expunerea de motive a legii. Halucinant, nu e vorba de o cercetare istorică, de surse științifice sau statistici privind fenomene sociale. Motivele invocate sunt două mari și late, ambele penibile. Primul e legea existentă a „siguranței naționale”. (Deci justifici că dai o lege, pentru că există altă lege deja.) Cu acest pretext, poți justifica orice, inclusiv anularea alegerilor, că te îngrijorează cine a ieșit pe primul loc. E „siguranță națională”, nu?

Al doilea motiv e și mai și: o sentință dată de Înalta Curte în 2012 în defavoarea unui fost deținut politic și veteran de război (dat doar cu inițiale). Judecătorii de atunci au decis că omul respectiv nu merită să fie reabilitat ca victimă a comunismului, pentru că a avut simpatii legionare și asculta (probabil) Europa liberă. Sună halucinant, nu? Iată citatul:

„S-a reținut în legătură cu reclamantul că în 1945, când s-a întors de pe front, și-a reluat legăturile cu legionarii cunoscuți în lagărul de la Târgu Jiu, informându-se reciproc de știrile internaționale, comentând dușmănos deciziile luate de regimul democrat popular, elogiind totodată elemente legionare”.

Judecătorii de la Înalta Curte din 2012, care îi negau omului statutul de deținut politic, completau pasajul din condamnarea lui de pe timpul când comuniștii își defineau regimul ca „democrație populară”, cu următoarea frază. Ceea ce urmează e chiar fraza reținută de Crin Antonescu și pusă citat în motivarea necesității legii lui:

„Or, mișcarea legionară a fost în esență o organizație de tip paramilitar, terorist, de orientare naționalist-fascistă, cu caracter mistic-religios, violent anticomunist, dar printre altele și antisemit.”

Nu știu dacă realizați. Deci trebuie să ne imaginăm că Crin Antonescu a scotocit printre sentințele tribunalelor (staliniste de atunci, în nici un caz ale tribunalelor românești reale – n.red.), până a găsit exact fraza de mai sus și a decis că e necesar să scrie o lege în acord cu ea. Da, o frază, în care un om e acuzat că a făcut parte dintr-o organizație anti-comunistă și că uneltea contra comunismului ajutat de presa occidentală. Sau, în tot cazul, că statutul de persecutat politic îi e anulat de presupusul antisemitism al altora, nici măcar al lui personal.

La 13 ani de la o revoluție anticomunistă, Crin Antonescu lua ca reper o halucinantă eroare de judecată contra unui luptător anticomunist, veteran de război contra rușilor, condamnat la uitare, doar cu inițialele numelui. Ca detaliu: știți că într-un lagăr, cum a fost cel de la Târgu Jiu, au fost deținuți și Mircea Eliade și Nae Ionescu, între alții? Deci, o instanță ar putea decide și că Petru Culianu e vinovat că a luat legătura cu cineva întors din respectiva detenție. Cum și Liiceanu a avut legături cu Noica, deținut legionar.

Cum, după unele estimări, chiar trei sferturi din deținuții politici din comunism au fost simpatizanți legionari sau studenți și elevi de liceu din „frățiile de cruce”, rezultă că majoritatea victimelor comunismului sunt anulate prin aplicarea principiului că afinitatea pentru extrema dreaptă îți șterge suferințele produse de extrema stângă. E însăși ideea care i-a declanșat lui Crin (sau cui i-o fi dat proiectul scris gata) ideea acelei legi.

Procurorul general din 2024 a constatat că legea lui Crin e totuși deficitară. Și vrea să fie „îmbunătățită”, astfel încât să poată băga la pușcărie și pe cei care pomenesc personalități ce n-au fost condamnate pentru crime de război și genocid, nici măcar de instanțele comuniste. A propus ca să fie considerați din oficiu ca și cum ar fi fost condamnați, deci vinovați, orice conducători ai Mișcării Legionare.

Mergând pe acest tip de condamnare en gros, putem să ne gândim la alt eveniment istoric. În 1907, guvernul liberal a reprimat cu armata răscoala țăranilor de la Flămânzi. Cum răscoala a pornit de pe domeniile unor latifundiari ca Mochi Fisher, s-a spus că a avut și un caracter antisemit. Presa vremii spunea că guvernul a mobilizat 140.000 de soldați ca să reprime mișcarea, ce se aprindea de la un sat la altul în Moldova, și ar fi ucis 11.000 de persoane. Adică de zece ori mai mulți morți decât la Revoluție. Alții contestă aceste cifre ca exagerate, în lipsa unei legi care să pedepsească negarea crimelor liberale.

Deci, dacă îi considerăm pe țărani antisemiți, deducem că e interzis să fie comemorați. Dar dacă aplicăm principiul legii lui Crin, Partidul Național Liberal devine o organizație vinovată de crime în masă. Iar apartenența și simpatia la o astfel de organizație, ar duce după gratii.

Via SolidNews.

datorie

Să vă spun despre un element de care nimeni nu ține cont, dar care este elefantul din magazinul de porțelanuri: sunt peste 7 trilioane de dolari stocate în cash sau instrumente de cont curent. Sunt așa-numiții „smart money”, cei care-au umflat piața, știind cum să iasă atunci când exuberanța a scăpat de sub control. Întâmplător ne aflăm prin zona maximelor istorice absolute de pe burse și lumea e în continuare încrezătoare. Așa a fost mereu. Dar, totuși, știți care e semnificația celor 7 trilioane? Dacă veți studia perioada pre-recesiune de după 1990, veți înțelege ceva mai bine. Spun de după 1990 întrucât cam până atunci am analizat fenomenul. Când „banii inteligenți” ajung la concluzia că cea mai sigură investiție e în cash, atunci e clar că urmează o prăbușire serioasă a piețelor.

Orice manager serios de fonduri știe un lucru fundamental: a-ți ține banii în cash înseamnă a-i pierde. Banul de azi e datorie, datoria e dobândă, iar dobânda produce inflație pentru a echilibra „caritasul financiar” al lumii, întrucât sistemul financiar al lumii e o imensă schemă Ponzi aflată în administrarea unei găști mafiote. Așadar, lupta unui manager de fond e aceea de a încerca să multiplice fondurile pe care le are, ducându-le la randamente peste rata inflației. Atunci când ajunge la concluzia că e mai bine în cash decât în active care aduc un anumit randament, înseamnă că ceva e putred în piețe, mai precis se așteaptă ca picajul pieței să fie mare și ireversibil.

Mai e ceva care agravează știrea: inflația reală e imensă, instituțiile bancare sunt nesigure, iar o posibilă prăbușire e o capcană inclusiv pentru banii lichizi. Care bani, fiind stocați electronic, în conturile băncilor, se pot volatiliza extrem de repede în caz de prăbușire a sistemului. Ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare în ceea ce privește imensa cantitate de bani lichizi. De fapt constatarea e chiar mai crâncenă decât cea inițială: cu orice risc, chiar și cel de a rămâne fără bani, administratorii care stau în spatele celor mai mari plasamente preferă banii lichizi. Asta este, pentru orice om normal la cap, un indiciu clar că urmează ceva infernal.

De altfel nu-ți trebuie multă școală ca să înțelegi fenomenul. Se vede cu ochiul liber că absolut totul este supraestimat. Și nu vorbesc doar de ceea ce vedem pe piețele financiare, dar și bunurile de care ne servim zi de zi. Un amic a cărui activitate se desfășoară în zona de fashion îmi spunea că acolo e cel mai mare leverage al plasticului. Dacă bagi plasticul în bunuri diverse, gen carcase pentru echipamente, materiale de construcție, caroserii/elemente de bord în zona auto sau tot ceea ce vă trece prin cap din utilizarea de zi cu zi, e extrem de aproape față de costurile sale de producție. În schimb, plasticul transformat pentru zona fashion, are o marjă infinit mai mare. Un plastic pe care-l transformi în pantofi sau haine aduce un profit amețitor. S-a ajuns la nebunia în care hainele de plastic să se vândă mai scump decât cele din materiale naturale. Despre încălțăminte nici nu mai vorbesc deoarece e suficient să ieși pe stradă și să vezi cum „pantofii de buni” ai oamenilor au ajuns adidașii, acea infectă combinație de plastic pe care, în alte vremuri, o vedeai doar la sapă. Mă rog, să nu ne îndepărtăm de subiect.

Ce se întâmplă când ajungem într-o asemenea situație? Toată lumea știe deznodământul însă, cu cât nebunia e mai mare, cu atât credința că n-o să se întâmple devine din ce în ce mai tabu. De ce v-am spus toate acestea? Pentru că trebuie să înțelegem contextul internațional pentru a putea să vedem cât de violent vom fi loviți.

Probabil ați auzit despre „Ordonanța Trenulețul”. Numai despre asta se vorbește pentru a se acoperi gravele probleme de constituționalitate. De ce caută să dea guvernul această ordonanță? Pe scurt pentru că e în rahat. Am văzut un text de-al unui propagandist economic de-al PSD care ne transmitea cât de bine stăm noi față de dezastrul pe care l-a găsit PSD-ul atunci când a preluat guvernarea. De fapt situația de acum este de-a dreptul dezastruoasă atunci când e pusă în contextul internațional de azi. PSD-ul a cheltuit banii precum nebunii care câștigă la loterie. Doar că PSD-ul n-a câștigat la loterie, ci a împins deficitul bugetar pe „noi culmi de progres”. Acel deficit trebuie finanțat și asta se vede în accelerarea datoriei externe. Între 2019 – anul în care Plăvanul a fost reinvestit de cretinii României alături de grupul infracțional „Ambasadele” – și prezent, datoria României a crescut de la 35% din PIB la 53% din PIB. În termeni procentuali nu pare mult, dar în termeni reali este devastator: de la aprox. 373 mld. lei la peste 1 trilion de lei. E o nebunie! Nimeni nu poate spune ce s-a făcut cu cei peste 600 mld. de lei în 5 ani! Asta e întrebarea care ține unită așa-numita „Coaliție a partidelor pro-europene”. Ce ați făcut, tovarăși cu 120 mld. EUR? Unde sunt banii???

Problema e că datoria are o tendință clară de accelerare. Accelerare înseamnă că guvernul are nevoie de din ce în ce mai mulți bani într-o unitate din ce în ce mai mică de timp. Mafioții internaționali sesizează chestiunea și măresc dobânzile. Ceea ce face ca serviciul datoriei să devină din ce în ce mai activ în PIB-ul României, fiind o componentă care se va adăuga din ce în ce mai clar, an de an, deficitului bugetar și, automat, datoriei totale. Nu greșim dacă spunem că România deja se află pe panta căderii în capcana datoriei. De altfel nu eu spun asta, ci, culmea, agențiile de rating care văd sărind datoria externă a României la peste 70% din PIB în doar 2 ani. Înțelegeți în ce rahat ne aflăm? Să punem acum treburile cap la cap.

Covrigarul a ticluit „Ordonanța Trenuleț” pentru a-și asigura o finanțare facilă. Acesta este singurul scop, acela de a spune către creditori „da, suntem în rahat, dar uite că am luat decizii de echilibrare”. Care sunt acele decizii? Cele clasice, despre care se știe că provoacă dezechilibre inutile și scădere economică: înghețări de pensii, scăderi de salarii s.a.m.d. Dar pe covrigar nu asta îl interesează, ci să salveze manetele puterii pentru a ascunde și a continua jaful Bugetului. De fapt asta e ceea „ce-i mână în luptă” pe așa-zișii europeni. În condițiile în care ar ajunge altcineva la butoane și ar fi suficient de onest, ar putea trimite la pușcărie întreaga clasă politică începând cu băsescu, deoarece împrumutul de la FMI e prima cea mai sforăitoare faptă de abuz comisă la adresa finanțelor țării. Ca să înțelegeți disperarea imensă în care se află „Coaliția Prădătoare” ar trebui să înțelegeți tâlcul ultimelor mișcări efectuate.

Victor Ponta nu a ajuns la Trump pentru că și-ar dori să candideze la președinție, ci pentru că a fost transmis de Ciolacu acolo pentru a transmite „loialitatea sistemului românesc față de noul încoronat din ianuarie”. În paralel, Ciolacu a acceptat toate cerințele lui Viktor Orban, tot ca pe un semn de slugărnicie față de noua putere din SUA. Așa au ajuns Finanțele și Dezvoltarea la miniștrii unguri și așa a ajuns Ungaria în CSAT. Mișcările disperate ale covrigarului sunt, în realitate, mișcările disperate ale întregii clase politice corupte din România. Jigodiile acestea sunt capabile să semneze capitularea țării doar pentru a nu se observa potlogăriile pe care le-au făcut. De aceea avem acum inflația de „pentru prima dată în istorie”: prima dată când se anulează alegerile, când președintele își prelungește mandatul cu de la sine putere, când ungurii intră în CSAT, când ordinea constituțională e răsturnată brutal ș.a.m.d.

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar covrigarul și acoliții săi penali au făcut tot efortul absolut de pomană. Venirea la putere a lui Trump va veni cu o serie de cataclisme, abil pregătite de democrați. Bomba îndatorării, economia americană disfuncțională, picajul militar și contextul internațional sunt bule extrem de fragile care stau gata să se spargă. Totul va conduce la spargerea mega-bulei în care trăim, cu consecințe devastatoare pentru întreaga lume. Și, ca în cazul unei explozii nucleare, extrem de interesante sunt momentele de după explozie întrucât, în funcție de ceea ce se constată după putem vedea cum va evolua lumea. Care-s acele prime momente?

În primul rând o imposibilitate a continuării funcționării piețelor internaționale pe fondul, prăbușirii întregului framework. Asta, tradus, înseamnă „scapă cine poate și cum poate”. Cu alte cuvinte înseamnă că nu ne putem salva decât prin ceea ce avem și ceea ce facem. Iar aici e jale mare: România nu mai are rezerve strategice, nu mai are facilități, nu mai are soluții. Abia atunci covrigarii politici ai țării vor constata că toate strategemele lor sunt falimentare. Este mai mult decât probabil să se constate nulitatea absolută a prelungirii artificiale a mandatului Plăvanului. Asta înseamnă nulitatea absolută a Guvernului numit de Plăvan și a tuturor actelor sale, deci inclusiv a „Ordonanței trenuleț”. Și asta va conduce la o acutizare a crizei întrucât finanțatorii, și-așa puțini, nu vor mai putea finanța România din cauza instabilității și a lipsei sale de credibilitate. Și uite-așa, o gașcă de idioți, în frunte cu cretinul de la Cotroceni, au parafat o cădere a țării într-un teribil haos. Te și întrebi cum anume vor plăti toți acești infractori? Ce anume să le faci pentru a te asigura că vor simți cât rău au făcut țării?

Sper din tot sufletul ca situația să se tranșeze mai repede și să-i măture de la butoane pe uzurpatori. Dacă nu se va întâmpla asta va fi vai și amar de noi. De ce? Pentru că, în ipoteza în care se organizează alegeri intrăm într-un setup și mai ciudat. Chiar dacă Georgescu va fi ales președinte, alegerea sa e ilegală deoarece este ca urmare a unui proces inițiat de un guvern numit ilegal, astfel încât, pentru a repune în legalitate situația, ar trebui să se reia turul 2 anulat absolut neconstituțional de către CCR.

V-am înșirat logic întreaga situație pentru a înțelege consecințele groaznice rezultate din jocul absolut halucinant de imbecil pe care-l joacă niște ageamii cățărați pe posturi cheie în statul român. De-aceea repet ceea ce spun în titlu: în lumea asta care se duce vedem cum în țara noastră a fost suspendat totul, inclusiv legea.

A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.

moderatori de televiziune

Ce a arătat Călin Georgescu și de ce este isteria aceasta în televiziunile de știri, de ai crede că au intrat toți dracii în ei?

E o chestie mult mai cinică și mai măruntă decât lupta „suveraniști versus globaliști”.

Campania lui Călin Georgescu a arătat, indirect dar foarte clar, că sunt boi ăia care mai bagă bani să cumpere jurnaliști din presa mainstream să le facă campanie.

Practic zecile de milioane de euro luate de la buget de PSD, PNL și alte partide mainstream, apoi folosite să cumpere presă, au fost ….arse aiurea.

O televiziune de știri este mulțumită dacă are 150-200 de mii de telespectatori la o emisiune.

Când Gâdea ajunge la 300 de mii de oameni, este încântat.

Emisiunea lui se face cu tehnologie de ultimă generație, în studio profesionist, cu vreo 10-15 angajați profesioniști și vreo 10-20 de invitați, fiecare cu potențial de influencer.

Makaveli, noul rival al lui Gâdea, singur, cu un iphone sau o cameră video, fără ingineri de lumini, reporteri în teren, breaking news-uri și alte alea, are clipuri pe TikTok cu 1 sau 1,5 milioane de vizionări.

Media clipurilor sale este la 500- 600 de mii de vizionări – adică triplu față de media vizionărilor pentru emisiunile lui Gâdea.

Am dat exemplele cu cei doi, pentru că văd că ei sunt în centrul atenției acum.

Dar e valabil pentru toate televiziunile de știri din România.

Practic, bordelurile media ale regimului postcomunist sunt pline acum doar de curve bătrâne și care nu mai sunt atractive….

Nu trebuie să le înjuri, ca să le bagi în faliment. Trebuie doar să le ignori.

A consemnat pentru dumneavoastră Bogdan Alexandru Luca

complexul militar industrial

Mark Rutte a făcut apel ca NATO să revină, până în 2030, la nivelul de cheltuieli militare din timpul Războiului Rece. Ce ar însemna asta? Pînă în 1991, țările europene din NATO aveau un buget pentru apărare de circa 3,8% din PIB, în vreme ce SUA aveau un budget care varia între 7 și 10% din PIB.

„În timpul războiului rece, europenii cheltuiau mai mult de 3% pentru apărare”, a declarat Rutte, șeful NATO perfect pentru Complexul Militar Industrial.

Comparația este însă eronată. URSS era un competitor direct pentru SUA în timpul războiului rece, având trupe și tancuri la porțile Europei Occidentale. Economia sovietică nu s-a putut compara niciodată cu cea americană, însă ajunsese la jumătate din PNB-ul SUA în 1984. Sovieticii cheltuiau însă mult mai mult pentru apărare. Un raport CIA din 1982 estima că URSS depășea cu puțin cheltuielile militare ale SUA.

În 1980, URSS avea o armată de 4,3 milioane de oameni – de două ori mai mult decât SUA. În 1990, populația URSS era de 288 de milioane de locuitori, în vreme ce populația SUA era de 255 de milioane. Prin urmare, URSS era un adversar comparabil, dacă nu chiar mai mare.

Acum, această comparație nu mai este relevantă. Rusia nu mai este un competitor egal la nivel economic, militar-convențional, demografic pentru SUA sau NATO. Singura excepție este arsenalul nuclear al Rusiei.

PIB-ul Rusiei este de 24,5 ori mai mic decât PIB-ul combinat al membrilor NATO și de 11,5 ori mai mic decât PIB-ul SUA. Populația Rusiei este de șapte ori mai mică decât populația totală a NATO și de 2,5 ori mai mică decât populația SUA. Un obuz produs în Rusia costă 1.000 de dolari, în vreme ce un obuz produs în Occident costă cel puțin 4.000 de dolari.

Armata rusă înseamnă 45% din armatele statelor NATO. Într-un război de uzură cu NATO, pe care Rusia a căutat mereu să-l evite, Moscova nu ar avea nici resursa economică, nici umană pentru a câștiga.

De asta am tot postat că Rusia nu va ataca niciodată NATO, este doar propaganda Complexului Militar Industrial, pe care o cred doar cretinii. Cretini, dar mulți! Însă Rusia nu va ezita să răspundă chiar cu arme nucleare atunci când NATO atentează la existența sa statală.

Rusia nu vede decât cum o alianță militară amenințătoare devine tot mai mare. Acum, NATO este pentru Rusia ceea ce URSS era pentru Europa de Vest în urmă cu 40 de ani. Rusia nu duce un război în Ucraina pentru că ar vrea să invadeze apoi NATO; duce acest război pentru a împiedica NATO să se apropie și mai mult de frontierele sale.

CONCLUZIA: Lumea este condusă acum, prin USA și NATO, de Complexul Militar Industrial. Resursele umanității în loc să fie utilizate pentru eradicarea sărăciei, a analfabetismului, mortalității infantile etc. sunt drenate spre creșterea abominabilă și imorală a arsenalelor militare. Aici a condus specia umană progresul științifico-tehnic.

Iată de ce lideri precum Trump, Orban, Fico și Georgescu care vorbesc despre pace trebuie împiedicați să ajungă la pârghiile puterii. Cine cere pace e putinist.

A consemnat pentru dumneavoastră Angelo Davidescu.

democratie controlata, dictatura, clase sociale

Cred că ne este tuturor limpede că lovitura de stat organizată de elitele la putere pentru a evita alegerea domnului Călin Georgescu marchează sfârșitul iluziei democratice în România și oficializează instaurarea noii epoci de democrație controlată. Controlate de la Bruxelles, desigur, elitele locale fiind doar mandatarii unei puteri ce emană din centrul imperiului european.

Teritoriile românești au trecut în cursul istoriei prin mai multe astfel de episoade, de la lecțiile de istorie ne amintim faptul că domnitorii Valahiei și ai Moldovei primeau firmanul emis la Constatinopole, ne amintim apoi de începutul terorii comuniste, atunci când centrul de putere aflat la Moscova decidea structura conducerii PCR și, implicit, și asupra conducerii României. Cum vedem mai sus, oficializarea controlului centrului asupra unei provincii, nu este o situație inedită în istoria noastră, studiind istoria vom înțelege mai bine prezentul și viitorul imediat.

Democrația controlată mai înseamnă și altceva: un fals consens asupra valorilor fundamentale, asupra valorilor impuse de elite, lipsa de toleranță față de propuneri alternative. Cum descoperim în aceste zile, elitelor li se pare de neacceptat să fim pur și simplu filoruși, deși nu suntem oficial în război cu Rusia. Este de neacceptat să denunțăm apartenența la Uniunea Europeană sau la așa zisele valori europene. La fel de inacceptabil este să contestăm modul în care ne organizăm economia. De ce oare ar trebui să trăim pe datorie? Dar de ce este oare inacceptabil să nu ne dorim să aderăm la euro? Da, democrația controlată ne permite să alegem între domnii Ciucă sau Ciolacu, ne lasă să o alegem chiar și pe madam Lasconi. Dar este inacceptabil să spunem că nu ne dorim imigrație afro-asiatică, că ne dorim ca vecinii noștri să fie de-ai locului, că nu ne dorim o țară ca afară, ci o țară în care un trai decent, confortabil este posibil. Elitelor protejate de licențe ocupaționale li se pare nefiresc că ne dorim să ne trăim viața fără a fi în competiție cu oameni importați din Africa sau Asia dispuși să muncească pe mai nimic în România. Da, democrația controlată înseamnă că nu avem voie să spunem cu voce tare că DEI (diversitate/echitate/incluziune) ni se pare o abominațiune la fel ca orice a izvorât din creierele strâmbe ale lui Marx, Rawls sau al degeneraților din Frankfurt. La fel, democrația controlată înseamnă că nu ne este permis să ne afirmăm credința creștină sau poate credința în libertate.

Dar cum am ajuns aici? Este ușor să dăm vina pe Soros, pasagerul primului avion care a aterizat în România, imediat după revoluția din decembrie ’89. Da, Soros are o mare parte din vină dar, la rândul său, Soros nu este cauza, ci un simptom al unor evoluții economice și politice mai largi. Am să le prezint pe scurt mai jos.

Chestiunile economice sunt cu toate o consecință a modului în care emitem monedă, anume a sistemului de rezerve fracționare, al monedei fiduciare. Rezervele fracționare, banii emiși discreționar au creat o întreagă suprastructură economică parazitară, în divorț cu realitatea economică. Structura economiilor occidentale s-a inversat, sectoarele productive precum agricultura și industria nu mai reprezintă baza piramidei economiilor occidentale, serviciile – inclusiv serviciile financiare – sunt sectorul cel mai important al oricărei economii vestice. Structura de proprietate a marilor corporații occidentale s-a concentrat în entități monopoliste precum Vanguard/Blackrock și/sau a migrat înspre structuri de capital gestionate administrativ, precum fondurile suverane de pensii. Ca urmare, marile corporații au încetat să fie conduse de antreprenori, conducerea acestora este asigurată de administratori (în jargonul tefeleilor numiți manageri). Știm de la Ludwig von Mises că sistemul capitalist este unul antreprenorial, nu este în niciun caz un sistem administrativ. Sistemul comunist sau cel fascist sunt ambele sisteme administrative. Ca urmare, capitalismul a încetat să producă bunăstare pentru marea masă a populației, sistemul capitalist s-a sclerozat, a evoluat către un sistem fascist în care corporații inerent neproductive s-au conectat la resursele statului pe care-l parazitează în conivență cu o întreagă clasă propagandistică formată din politicieni, elite culturale, ziariști transformați în propagandiști etc având ca bază socială angajatul în corporație, precum și fauna nihilistă subiacentă (minorități neproductive de tot soiul, manufacturieri ai așa numite arte corporatiste etc.). Calculul economic – condiția sine qua non a eficienței economice – a devenit imposibil nu doar pentru diversele structuri guvernamentale, ci și pentru marile corporații, insule din ce în ce mai largi de iraționalitate economică metastazând în interiorul economiilor occidentale. Practic, așa după cum economiile comuniste din est erau lipsite de busolă economică și economiile vestice au rămas fără busolă economică încetând să producă prosperitate, funcționând în pagubă doar pentru a transfera avuție dinspre membrii potențial productivi ai societății către structurile parazitare ale acesteia.

Acest autor a arătat în detaliu cauzele și mecanismele care distorsionează economiile occidentale într-un alt text, prezentarea în detaliu a mecanismelor economice fiind dincolo de scopul acestui text. Elitele au creat în beneficiu propriu o pompă de bunăstare având ca mecanism principal producția de monedă fiduciară. Elitele de tot soiul care gestionează sistemul au acces la credite cu dobândă negativă cu care cumpără active reale (pământ, imobiliare etc.) beneficiind de efectul Cantillon, transferul de proprietate făcându-se sistematic, inexorabil în defavoarea majorității populației. Elita cantillonară este incredibil de prosperă, deși nu a muncit niciodată, prăpastia socială între cantillonari și omul de rând devenind de netrecut. Observăm cu ușurință că, în contextul de mai sus, domnul Soroș este doar un membru mai vocal al clasei parazitare, o satană minoră.

Dispariția prosperității produse de sistemul capitalist nu avea cum să nu aibă consecințe sociale și politice. A apărut o nouă clasă socială, oameni care sunt de partea proastă a pompei de bunăstare, cei care nu participă la jaf alături de elitele cantillonare, anume deplorabilii, cei care se agață de religie, știrbii, proștii frustrați etc. Aceștia tind să voteze politicieni de îndată denunțați de membrii elitei cantilonare a fi populiști, extremiști de dreapta sau agenți ai Rusiei.

Practic societățile postmoderne occidentale sunt separate de o falie reprezentată de efectul cantillon, societatea se împarte între cei care mulți, care pierd de pe urma acestuia, și aceia puțini care câștigă de pe urma emiterii de monedă fiduciară (includem aici și aparatul de propagandă, gâzii, mîndruții, cetepopeștii, glăvanii șamd dar și angajatul mediocru din corporație care știe în sinea lui că în afara corporației creierul formatat în format MS Excel nu are valoare de piață, mai precis tefeleii famelici cu trotinetă și pantaloni strânși pe pulpă pe care-i vedem alegând la 9:00 spre slujbă sau femelele sterpe care au ieșit de la office pentru a alerga patetic în jurul Herăstrăului). Deși este la rândul său un cantillonar de frunte, dl. Trump a fost printre primii care a recunoscut noua falie, este poate primul politician care a exploatat-o cu succes.

Dl. Trump a plătit cu sânge succesul electoral, sistemul a încercat de nenumărate ori să-l elimine prin intermediul legii penale sau, mai brutal, organizând diverse tentative de asasinat. Dar cum americanul de rând are arme, dl. Trump s-a impus, mai precis a fost impus de marea masă înarmată a votanților americani.

Cum știm deja, Potomacul nu e Dâmbovița, dl. Trump nu este dl. Georgescu și – poate singura chestiune importantă – spre deosebire de votanții domnului Trump, votanții domnului Georgescu nu sunt înarmați. Deși-mi pare destul de confuz în idei, marele merit al domnului Georgescu este legat de viziunea economică – adeseori mai clară și mai radicală decât cea a domnului Trump. Căci dacă dl. Trump crede că poate porni economia tipărind și mai multă monedă calpă, dl. Georgescu știe că nu avem capitalism, dorește – pe cât am înțeles din discursul prolix și adeseori contradictoriu – reinventarea unei piețe libere populată de mici producători – un soi de distributism – adică un mare pas înainte față de economia fascistă dominată de corporațiile ineficiente care parazitează în prezent economia românească.

Dar, mai presus de toate, marele merit al domnului Georgescu este acela că a devoalat natura statului, ne-a arătat cu precizie cine ne sunt dușmanii, ne-a arătat că democrația este o iluzie, că realitatea românească înseamnă democrație controlată. Dl. Georgescu are meritul de a ne fi arătat că nu suntem liberi, nu mai putem să avem – fie din lașitate, fie din comoditate – iluzia libertății.

Unul dintre părinții fondatori ai SUA, Thomas Jefferson spunea că „Arborele libertății trebuie din când udat cu sângele patrioților și al tiranilor”. Cum vedem, Thomas Jefferson era interesat de libertate, știa că arborele libertății și nu cel al democrației merită a fi stropit cu sânge. Și de aceea cred că noi toți, susținători sau nu ai domnului Georgescu, trebuie să ne reevaluăm situația, să înțelegem dacă mai suntem oameni liberi sau dacă, mai ales după recenta lovitură de stat, dl. Iohannis are supuși.

A consemnat pentru dumneavoastră Ovidiu Tânjală.

calin georgescu, ccr, csat

Disclaimer: Analiza juridică a Hotărârii nr. 32 din 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale, în 10 puncte, nu are conotații politice, ci este expresia unei analize exclusiv de natură juridică (apropo, la cabinet nu facem politică, dar facem politici prin activitatea noastră juridică, civică și socială).

Pe scurt și punctual, Hotărârea nr.32/06.12.2024 a CCR privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024 este netemeinică, ilegală, abuzivă și neconstituțională, având în vedere următoarele considerente:

1. Judecătorii s-au situat „mai presus de lege”, încălcând art.16 alin.2, precum și art. 1 alin.5 din Constituție, care prevede că: „În România, respectarea Constituției, a supremație sale și a legilor este obligatorie”.
2. Starea de fapt este impregnată de sintagme vagi, generale și nedovedite, precum: „corectitudine” (în detrimentul legalității); „egalitate de șanse” (?); „tratament preferențial”; „distorsionarea caracterului corect al votului”.
3. Judecătorii au hotărât pe baza unor „SUSPICIUNI”, nu pe bază de FAPTE probate. Cităm din punctul 21 al Hotărârii: „… precum și înlăturarea oricăror suspiciuni de natura celor constatate în prezenta cauză”.
4. Hotărârea nu cuprinde temeiul de drept specific pentru situația de fapt reținută, astfel cum trebuie să fie toate hotărârile jurisdicționale (cu excepția prevederii constituționale generale, care este preluată în partea introductivă a Legii nr.307/2004, fără NICIUN alt articol de lege).
5. Lipsește actul de investire (contestația sau sesizarea unui titular, potrivit legii), fiind un fel de „auto-sesizare”, neprevăzută de lege.
6. Ședința de judecată s-a desfășurat în lipsa procurorului, deși legea prevede obligativitatea participării acestuia.
7. CCR a încălcat autoritatea de lucru judecat a propriei hotărâri pronunțată la data de 2 decembrie 2024 (Hotărârea nr.31/2.12.2024 prin care a confirmat și validat rezultatele alegerilor dini primul tur de scrutin).
8. Judecătorii CCR și-au extins atribuțiile în mod nelegal, suprapunându-se cu atribuțiile exclusive stabilite de lege pentru alte instituții: (i) Birourile electorale (de circumscripție, județene și BEC) – pentru eventuale nereguli de campanie electorală și (ii) Autoritatea Electorală Permanentă – pentru eventuale nereguli în ceea ce privește finanțarea campaniei.
9. Utra petita: judecătorii CCR s-au pronunțat mai mult decât era cazul (punctul 22 din Hotărâre), pronunțându-se asupra prelungirii mandatului Președintelui României, făcând trimitere doar la alin. 2 al art. 83 din Constituție, ignorând alin. 1 și 3 (unde se prevede durata maximă a mandatului; situațiile în care se poate prelungi; prelungirea poate avea doar prin lege organică, adoptată de Parlament, în caz de război sau de catastrofă. Punct!).
10. Bonus: Amploarea motivării. Deși este o hotărâre istorică, redactarea s-a „întins” în mod artificial, ca să se atingă măcar 9,5 pagini, sens în care s-au folosit caractere mari și spațierea este la 1,5 rânduri (când, de fapt, toate hotărârile CCR sunt scrise cu litere mici, rânduri la un rând, tocmai pentru că hotărârile CCR sunt, de regulă, foarte elaborate).

Punctele de mai sus pot fi susținute și dezvoltate juridic pe 100 de pagini (fără nicio aluzie politică, deși este evident că în spatele unei astfel de hotărâri nu poate fi altceva decât ingerință politică – pentru că de neprofesionalism nu poate fi vorba la onorabilii judecători de la CCR).

Deși este o hotărâre definitivă și obligatorie, este regretabil că o astfel de hotărâre va fi în analele judiciare din România pentru studenții la Drept constituțional la categoria: AȘA NU.

Extrase dintr-un interviu dat de domnul Augustin Zegrean, fost judecător și președinte la CCR (TVR INFO, dimineața zilei de vineri, 6 decembrie 2024, înaintea ședinței CCR):

a. „când este vorba despre legi, nu mai este loc pentru opinii”.
b. „pe suspiciuni nu se poate judeca”, „trebuie să ai probe clare, certe, indubitabile”.
c. „am auzit că ei vor să facă ședință azi, nu știu, sper că nu este adevărată”.
d. „acum când turul 1 a fost validat, ce mai pot să facă?”.
e. „păi cum să-l anuleze (primul tur, n.n.) dacă l-au validat deja?”.
f. REPORTER: „în acele sesizări există niște informații…” ZEGREAN: „care trebuie dovedite”.

În loc de concluzii

Desigur, se invocă apărarea democrației; dar s-o apărăm prin mijloace nedemocratice? Și asta chiar de către Curtea Constituțională a României?

A consemnat pentru dumneavoastră av. Ștefan Moțec.

iulian capsali

CCR, în loc să fie instituția care garantează controlul constituțional al legilor și soluționarea crizelor de natură constituțională, a dus România, prin anularea dreptului cetățenilor de a alege și de a fi aleși, în zona dictaturilor din statele bananiere din Africa și America Latină a anilor ’60 – ’70.

În cazul României, am revenit la primele alegeri „democratice” din 1946, când comuniștii, cu tancurile sovietice în țară, au mutilat total procesul electiv.

Astăzi, nemaiputând fura și schimba complet voturile ca în perioada bolșevică, Statul Paralel, care este sub control total „Soros” (bolșevismul albastru, globalist), a pus presiune asupra CCR ca să anuleze alegerile. Motivele absurde, conținute în ridicola motivație a Curții, probabil vor deveni material de studiu pentru generațiile viitoare de juriști ai României.

Un avocat important care a trecut prin malaxorul Statului Paralel, mi-a transmis următorul mesaj în legătură cu anularea alegerilor:

„Nu pot privi acest subiect doar ca votant, cu simpatii sau antipatii politice față de candidați. Încerc să privesc ca avocat și jurist: decizia este aberantă juridic, fără precedent și fără de temei.

CCR creează o jurisprudență prin care viitorii conducători/lideri politici pot îndepărta contracandidați, omorând legea și, implicit, democrația.

Autosesizarea nu a avut temei legal; au judecat ca o instanța de drept comun deși nu au dreptul acesta și au folosit «probe» de la SRI, deși tot ei au lichidat protocoalele acum câțiva ani.
«Probele» de fapt nu există, «probele» nu au putut fi dezbătute, au aneantizat 5 milioane de voturi exprimate pentru ambii candidați și vreo 9 milioane care ar fi venit în turul doi.

Rezultatul: au subminat total încrederea cetățenilor în justiție și statul de drept, au împins din spate un curent extremist căruia i-au dat aripi, pentru că lumea înjură printre dinți. Iar asta va avea consecințe politice.

Te rog să privești prin această perspectivă.

Mie nu îmi era teamă de C.G. tocmai pentru că erau resorturi constituționale ca să fie pus la punct.

Ce se întâmplă însă acum nu mai e firesc pentru un stat de drept.”

Pe scurt, NE GĂSIM DE CÂTEVA ZILE ÎNTR-O DICTATURĂ. Și avem dreptul să facem tot ce ne este cu putință; să luptăm pentru democrație și libertate.

Cu toții suntem gârboviți cu trupul, dar mai ales cu sufletul. Chiar dacă stăm cu ochii în pământ, nădejdea sufletului să ne fie sus, la Domnul, cel care face minuni.

Să ne rugăm ca Domnul Hristos să pună mâinile pe România și să spună că se cuvenea ca această țară, pe care a legat-o satana timp de optsprezece ani, să fie dezlegată și ea de această neputință.

A consemnat pentru dumneavoastră Iulian Capsali.