Am ajuns din nou ca-n vremea colectivismului. Există un Minister al Adevărului, un organ de cenzură care taie și spânzură tot ce mișcă „nealiniat la ideologie”, o miliție plină de Marinici care tăvălesc oamenii nevinovați în proceduri abuzive, o lume a cărei principală lege este fărădelegea. Totul e întors pe dos, totul e prezentat absolut invers în lumea în care minciuna e principalul vector al politicii.
„Să-ți explic acum cum afli adevărul” – mi-a spus tatăl meu atunci când m-a considerat suficient de matur. „Iei Scânteia. E important să iei Scânteia pentru că doar de acolo afli adevărul!”. Am rămas puțin în cumpănă. Cum e posibil să spui că acolo se află adevărul în condițiile în care tot el îmi spusese că ziarele comuniste scriu numai minciuni, în timp ce cele capitaliste doar neadevăruri? Văzându-mă încurcat, l-a pufnit râsul: „Eu nu ți-am spus că acolo citești adevărul, ci că de acolo afli adevărul! E o nuanță. Doar proștii citesc ziarele crezând că acolo se scrie vreun adevăr. Dar știind lucrul ăsta, poți citi totul invers, astfel încât chiar să afli adevărul. Scrie la Scînteia că regimul capitalist se află pe marginea prăpastiei? Asta înseamnă că ălora le merge teribil de bine! Scrie că Dumnezeu nu există? Crede-mă, nu ai altă dovadă mai bună că există! Dacă ei critică ceva, atunci înseamnă că acel ceva îi deranjează teribil. Dacă laudă ceva, atunci să fugi mâncând pământul de acel ceva pentru că înseamnă că e nasol. Și acum, dacă știi, învață să-ți ții gura! Sunt trei categorii de oameni în societatea socialistă asta a noastră: idioții – adică ăia care înghit tot ce le spune regimul – și cei conștienți care, la fel ca noi, știu care-i adevărul. Însă, între cei din ultima categorii mulți sunt ticăloși întrucât, deși știu care-i adevărul, îi vânează pe ceilalți care înțeleg situația și-i vând regimului. Nu băga în seamă idioții, ferește-te de ticăloși și caută să te însoțești cu cei ca tine. Cel mai greu pe lumea asta e să identifici ticăloșii, dar odată ce înveți asta, vei avea parte doar de prieteni adevărați!”.
De ceva vreme mă tot bântuie vorbele tatălui meu. Cam de când am început să văd cum se schimbă lumea, tot constat câtă dreptate avea. Prin anii 2007-2008, atunci când eram cu blogul pe la început, încă erau dezbateri. Însă, după marea criză din 2008 și, treptat, începând cu minciunile revoluțiilor colorate sau a „primăverilor” fabricate, traseul a devenit clar. Pandemia a transformat însă minciuna într-un monopol. Iar de la conflictul din Ucraina, modul de a citi Scînteia deja se aplică 100% întregii prese europene. Totul are un pronunțat iz de societate totalitară, apărând inclusiv în peisaj obsesia împotriva „dușmanilor poporului”.
Pe vremea când Baconsky (tatăl) scria „și chiaburii se arat-a fi/elemente tot mai dușmănoase”, identificarea „dușmanilor poporului” atinsese paroxismul. Și-așa se trezea cu tinicheaua de coadă un țăran amărât care avusese tupeul să dosească ceva grâu sau porumb, muncit din greu de el, pe pământul său, dar nedeclarat statului din cauză că altfel el și familia ar fi murit de foame. Ăla era „chiaburul tot mai dușmănos” incriminat de jigodia Baconsky. Și uite-așa, „chiaburul” nu mai murea de foame, ci la Canal, iar jigodia Baconsky era recompensată cu „Ordinul muncii”, având parte de toate privilegiile specifice nomenclaturii.
Cam așa e și-acum. Jigodiile sistemului sunt ăia care aruncă lături spre cei care se încăpățânează să spună adevărul. Jigodiile sistemului se îndestulează de la Bugetul la care contribuim noi, ăștia mai proști. Jigodiile și proștii sunt majoritatea, iar dictatura ilegitimă e liantul care-i ține. E nevoie de dictatură pentru că altfel minciuna nu poate fi instituționalizată. Cum altfel poate să creadă cineva aberațiile pe care le emite procurorul „Elodia” sau cele susținute de așa-zisele „documente desecretizate ale SRI”. Compunerea unui copil de clasa a patra e infinit mai argumentată și cursivă decât aberațiile susținute în ședința CSAT. Și cum nimeni dintre cei care gândesc nu crede o iotă, singura lor variantă este teroarea dictaturii.
Ceea ce le spun acum este însă realitatea pe care nu vor s-o vadă: „Se va dărâma totul peste voi!” De data aceasta, chiar se va dărâma și nu vă veți mai putea strecura așa cum au făcut-o părinții voștri în 1989! Rețineți ce vă spun și îngroziți-vă: sunt două variante de lucru. Prima este cedarea noastră în sfera de influență a rușilor, mai precis desemnarea unei zone gri „de neagresiune”, în care influența să fie mai mare din partea rusească. Scenariul ăsta e groaznic pentru voi întrucât n-o veți mai putea să o dați la întors. Cel de-al doilea scenariu e acela în care rămânem sub influența americanilor. Și-aici e problematic întrucât se vor face epurări puternice și, de asemenea, nu veți mai putea s-o dați la întors întrucât, la cât de penetrați sunteți, știu ăia și laptele pe care l-ați supt. Iată realitățile pe care se lucrează și voi o știți bine. Doar că insistați să ne condamnați la a rămâne în afara istoriei. De ce?
Ei bine, aici e partea interesantă. Trăiți cu speranța că niciuna dintre cele două variante nu se va îndeplini. Și-atunci ce sperați? E simplu de intuit: ca România să rămână undeva, într-o zonă gri a Uniunii Europene, având „stăpâni globaliști fluizi”, astfel încât să vă faceți în continuare jocurile după cum vă taie capul. Da, e posibil și asta, dar nu e o veste tocmai bună pentru voi și-o să înțelegeți imediat de ce. Într-adevăr, acum ne-ați condamnat pe noi la a fi sub istorie, ați comis și comiteți abuzuri de neimaginat. Există însă o chichiță care se va transforma în coșmarul vostru: realitatea economică. Dacă vom fi lăsați în acea zonă gri, inclusiv din punct de vedere economic TOTUL va trece într-un gri-negru. Deja indicatorii noștri economici sunt la pământ, deja arătăm ca o țară bananieră, iar condițiile se vor înrăutăți. Ceea ce-o să vedeți în scurt timp o să fie un exod al pakistanezilor, nepalezilor și a tuturor amărâților pe care i-ați adus aici ca populație de înlocuire, sperând să aveți o nouă masă electorală, după modelul democraților americani. O să vi se spargă totul în cap și, când veți da fața cu realitatea, fără a mai beneficia de niciun spate extern, vă veți trezi precum iepurașii din coteț atunci când își văd stăpânul venind cu cuțitul spre ei! Voi credeți că scenariul ăsta vă oferă salvarea, dar, de fapt, se va dovedi a fi cel mai negru pentru voi.
Ceea ce nu vreți să înțelegeți, dragi ticăloși, e faptul că lumea se schimbă iremediabil. Oricât ați face-o voi pe tiranii de mucava, oricât v-ați încorda mușchii ăia fleșcăiți, mai bine vă obișnuiți cu ceea ce se întâmplă, recunoscând că lumea voastră a trecut. Știu, nu vreți s-o faceți, dar să nu vă mire nimic atunci când vă veți trezi tremurând, cu spatele la zidul rece. LUMEA VOASTRĂ A MURIT! De scăpat scapă doar cine se adaptează. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. O veți vedea pe pielea voastră!
A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.
Astăzi este a 8-a zi de la ultima postare. Era imediat după anunțul celor doi lideri suveraniști, GS și AG, susținători ai lui CG, că va strânge fiecare semnături pentru candidatură. Am spus că orice candidatură a vreunui lider politic suveranist nu va face decât să legitimeze lovitura de stat, starea de drept în care se află astăzi România.
Alegerile au fost organizate, există un câștigător. Dar „Sistemul” asasin al democrației române a spus: „Nu e bine. Nu suntem de acord cu rezultatele acestor alegeri. Nu trebuia să câștige acest CG. Nu-l recunoaștem. Și nici Bruxelles-ul. Alegerile se anulează și se vor organiza alte două tururi. Până va câștiga un candidat ‘pro-european’, acceptat de parteneri.”
Într-un asemenea climat social, orice candidatură din partea partidelor suveraniste nu înseamnă altceva decât renunțarea la luptă, acceptarea loviturii de stat orchestrată de „Sistemul” criminal român de conivență cu „Sistemul” criminal de la Bruxelles, care a adus UE direct în era postdemocrației, deja: „OK, o să propunem alți candidați care să se înscrie în viitoarea cursă electorală.” ??!! Unde mai e lovitura de stat, dacă vii cu candidați? Nu mai e. A fost o iluzie. Sau o exagerare. Nu asta se înțelege?
Eu n-am propus boicotul celor două tururi ca un act singular. Ci ca un element esențial dintr-un pachet de acțiuni interne și internaționale care să amplifice înzecit ecoul loviturii de stat, până la marginile pământului. Prin trimiterea de scrisori către toate guvernele lumii și organizațiile internaționale din domeniul dreptului internațional, al apărării drepturilor omului și a valorilor democrației.
Prin aceste scrisori, Opoziția va fi avertizat guvernele lumii că viitorul președinte român emanat de alegerile din luna mai 2025 nu este legitim, la fel ca și premierul pe care îl va desemna și guvernul învestit. Este înscăunat printr-o lovitură de stat a unui grup infracțional organizat (GIO) București-Bruxelles.
Prin urmare, documentele semnate și angajamentele luate în numele României ale viitorului președinte vor fi nule de drept, și în viitorul apropiat vor fi denunțate de către adevăratul președinte ales de către poporul român, nu de către rețelele soroșiste neomarxiste.
Pe plan intern, acțiuni de protest continue, organizate și spontane. Orice ieșire publică a viitorului președinte va fi fost însoțită de scandări antiprezidențiale, cu coruri de fluierături și vorbe „de duh”. Peste tot în țară. Și nu numai președintele, ci și premierul și liderii partidelor „pro-europene”, antidemocratice ale arcului guvernamental vor fi avut parte de același tratament. Cream un climat social imposibil de suportat de către acești asasini ai democrației.
Bun, asta am postat acum 8 zile. Mă așteptam să nu înțeleagă mulți. Dar nici chiar atât de puțini. Asta e. I-am înțeles, mi-am văzut de treabă, i-am lăsat să arunce cu acuze în mine acum, că aș avea și eu vreo înțelegere cu „Sistemul”. Am luat o pauză. Nu puteam rezista la argumente puerile. „Aha, să stăm acasă, ca să câștige Nicușor, nu? Să stăm 10 ani cu el?”
În zadar încerci să le spui că dacă „Sistemul” de la București împins de Bruxelles n-a catadicsit să anuleze alegerile, act criminal la adresa democrației moderne, fără precedent, nu va accepta sub nicio formă să ajungă președinte un personaj neagreat. Ce mai înseamnă și o a doua anulare a alegerilor sau folosirea cheiței softului pentru câștigarea lor de către „cine trebuie”? Vorbești în vânt. Nu te ascultă nimeni.
Cu toate astea, nu pot fi de acord nici cu atitudinea adoptată de către suveraniștii susținători ai boicotului care s-au pus pe treabă întru demolarea lui Simion, Gavrilă, Anca Alexandrescu. Ba unii chiar și pe a lui CG:
– „De ce tace, domne, CG? De ce ne ține în tensiune, de ce nu spune odată pe care dintre cei doi îl ‘unge’ ca urmaș? Iată dovada că e și el omul Sistemului, i-a lăsat baltă pe suveraniști.”
De parcă CG ar trebui să acționeze după agenda idioților, nu după agenda proprie, să iasă când crede el, că nu e la cheremul analfabeților. Ei nu se întreabă: nu cumva este o strategie de a întârzia anunțul retragerii unuia dintre cei doi candidați chiar înainte de epuizarea perioadei? Poate e vorba de niște calcule făcute de echipele lor.
Nu. Nu-i duce capul să gândească și așa. „Faptul că CG nu iese, nu e dovada clară că nu-l agreează pe niciunul dintre cei doi? E clar, ce să mai…”
Și dacă CG va ieși în final, înainte de începerea campaniei? Cine e dobitocul atunci?
– „Da, dar tu ai urmărit ultima declarație publică a lui CG? Ce-a spus? Foarte clar: votați cum vă spune conștiința. Ce vrei mai mult? Nu se înțelege că i-a abandonat?”
Serios? Dar dacă CG a amânat intenționat să se pronunțe spre final, pentru a nu se crea animozități între electoratul lui GS și cel al AG? Să înceapă atacuri de-o parte și de alta? La asta te-ai gândit? A, nu? De ce? Fiindcă gândirea critică presupune efort.
Acum s-a mai descoperit că GS este o creație a rețelei Soros, AG este o „proastă” agramată. S-a săpat până acum 5-10 ani în trecutul lor. Și ce? Ce erau cei doi pe atunci? Dar tu? Aveai vreo treabă cu suveranismul? Domne, că a zis Simion nu știu ce despre CG. Da dar și CG a zis despre GS. Și? Exista vreun proiect comun înainte de turul doi? Nu. Erau toți competitori pe același culoar. Bătălie electorală.
Dar ăsta e românul, dă cu piciorul în găleată și-o varsă. Regăsesc unii friends din listă comentând și aprobând postările unor imbecili care l-au demascat ei acum pe CG că e omul „Sistemului”. Atât vă duce capul?
Știi tu cine/ce e „Sistemul”, mă? Nu cred. Dacă CG, GS și AG sunt susținuți de rezerviști sau chiar lucrători din servicii, patrioți, înseamnă că sunt oamenii Sistemului? Idioții spun că da, fiindcă ei abuzează un cuvânt a cărui semantică n-o cunosc.
În concluzie, toată demența pornită după scoaterea din joc a lui CG face un rău mai mare mișcării suveraniste decât face Sistemul. Toate focurile încrucișate la care asistăm între auriști, pot-iști, șoșocari sau între susținătorii boicotului și cei ai participării la vot contribuie la auto-detonarea mișcării suveraniste.
Boicotul garantează că mișcarea suveranistă nu va da președinte după aceste runde de alegeri. La fel însă și canibalizarea electoratului suveranist este certitudinea că suveranismul nu va da președinte nici de data asta, nici data viitoare, când va fi asta. E mai grav decât boicotul.
„Nu-l voi vota pe Semeon!”, „N-o voi vota pe catastrofa aia de Gavrilă!” Bravo, suveraniști, țineți-o tot așa! Să se aleagă praful. Să dispară orice speranță de viitor.
Acum, poate ajunge asta și la urechile lui GS și AG. Suveranismul nu va rezista decât într-o singură variantă: AUR, POT, SOS (???) și alte formațiuni care vor mai apărea să formeze chiar înainte de alegeri Alianța (Platforma) Suveranistă Națională. Sau sub ce alt nume vor.
Alianță al cărui președinte și ideolog, mentor să fie Călin Georgescu. El e garanția nu numai că mișcarea nu va dispărea, ci va crește în contextul internațional tot mai nebun. Călin Georgescu, ca președinte al Alianței, va fi de facto și șeful campaniei electorale.
În felul acesta, CG va rămâne o persoană activă în spațiul public. Ideile sale ar putea fi transformate în proiecte de lege susținute în parlament de către formațiunile Alianței. Vocea sa ar fi auzită zilnic. Ar crea frisoane partidelor de la putere.
Garantez că în maxim doi ani ar fi erodate până la punctul în care se vor declanșa alegeri anticipate. Câștigate cu brio de Alianță. Sunt însă românii capabili de asemenea solidarități? După cum se comportă pe Fb, iată, nu prea. Terminați, mă, odată cu atacurile! Ați înnebunit? Au intrat dracii în voi? A-o-leooooo…!
O priveliște aproape burlescă s-a desfășurat sub ochii noștri, una demnă de o scenă modernă a absurdului. Pe străzile poleite ale Pieței Victoriei, un cor de voci exaltate a răsunat cu un patos demn de tragediile grecești: „UCRAINA! UCRAINA!” Oare câți dintre acești entuziaști ai marilor cauze, înfășurați în iluzii cu stele aurii, și-au numărat mărunțișul înainte de a urca într-un taxi scump plătit din ultimele economii? Câți dintre acești apostoli ai Europei, care nici măcar nu-și găsesc locul în ea, s-au întrebat ce vor pune mâine pe masă?
Dar nu vă faceți iluzii! Ei nu au fost ai mizeriei. Nu, ei au fost ai confortului, ai cardului contactless, ai rezervărilor făcute cu un click pe aplicație, ai concediilor în Maldive, ai selfie-urilor cu zâmbete strălucitoare. Sclavii de lux (corporatiști) și larvele bugetare deopotrivă și-au compus existența într-un ritual mecanic de indignare, servindu-și cina în restaurante cu prețuri obscene sau, când oboseala protestului a devenit copleșitoare, chemând livratorul, acel nou serv al civilizației. Câți dintre acești manifestanți și-au pus măcar pentru o clipă întrebarea „Cu ce bani voi cumpăra pâinea de mâine?”. Câți dintre ei, acoperiți de etichete la modă și de o voluptate mândră a progresului, trăiesc cu adevărat la limita sărăciei? Sau sunt doar niște turiști ai unei realități pe care nu o cunosc, așa cum majoritatea românilor o trăiește în fiecare zi?
Ei, da, ei sunt eroi ai Pieței Victoriei, cu telefoane scumpe și zâmbete pline de zel pentru cauza unei Ucraine care, evident, va salva România de la mizerie. Se simt mari, vizionari chiar, dar oare câți dintre ei s-au gândit vreodată ce înseamnă să îți înfrunți lipsurile, să îți numeri monedele din buzunar și să te gândești, cu o frică tăcută, dacă vei reuși să ajungi la salariul de la sfârșitul lunii? Nu, nu au simțit niciodată acea umilință de a se întreba dacă vor mai putea pune o bucată de pâine pe masă. Ei sunt prea ocupați să aplaude teoriile mărunte despre viitorul unei Europe perfect utopice, în timp ce mulți dintre cei din jurul lor trăiesc realitatea în care, în fiecare dimineață, pâinea devine o problemă, nu un drept. Apostoli ai consumerismului de duzină, profeți ai noii religii a obedienței față de trenduri. Cu un telefon în mână și un hashtag pe buze, acești maeștri ai papagalismului au predicat lecții de viață despre globalizare și progres, fără să bănuiască ironia profundă a propriei lipse de gândire. Au fost, de asemenea, în avangarda noilor dogme, aceia care au aplaudat cu entuziasm orice inovație a absurdului: părinte 1 și părinte 2, paradele menite să glorifice patologicul, ridicarea nonvalorilor la rang de idolatrie, precum și ovaționarea unui serial (Las Fierbinți), în care personajele au concurat cu succes pentru titlul de cei mai imbecilizați ai ecranului. Ei au știut sigur cine le sunt dușmanii, au știut sigur cine trebuia condamnat, pentru că demult nu mai gândeau – pentru asta există specialiștii în propagandă.
Într-o frenezie obedientă, și-au întins brațul pentru acel ser experimental, de parcă însăși salvarea universului s-ar fi aflat într-o singură înțepătură. Dar, desigur, când războiul va cere carne de tun, ei vor rămâne spectatori. Cum altfel? Când papagalii sistemului au mers în prima linie a frontului? Ei nu au fost făcuți pentru a înfrunta realitatea, ci pentru a imita, pentru a recita docil după partitură. Aceștia sunt ei – o generație zgomotoasă, de marionete ale unei cauze care le-a scăpat complet din înțelegere.
Nu revoluționari cu sângele în vene, ci umbre plimbându-se în ritmul impus de stăpâni, învăluite în mândria propriei conștiințe impotente.
Pretind a fi voci ale schimbării, dar sunt doar ecouri ale unor idealuri mortificate.
O, de s-ar fi trezit măcar o clipă din somnul lor dogmatic, din toropeala unui vis indus! Dar cum să te trezești când luciditatea este o lovitură prea grea pentru mințile lor dresate în conformism?
A consemnat pentru dumneavoastră Lucian Ciuchiță.
Am spus-o: există o urgență democratică internațională.
Țările lumii sunt considerate guave.
Ele sunt supuse unor experimente sociopolitice menite să neutralizeze suveranitatea populară, să anihileze democrațiile și să acapareze teritorii și resurse.
Acest proiect este funcțional pentru un Guvern Mondial fără control, în care se întrepătrund interesele industriale, militare și financiare ale unei Elite care, pentru a-și asuma puterea și a-și atinge obiectivele, nu ezită să limiteze și/sau să excludă libertățile fundamentale și să-și asume inițiative în detrimentul sănătății și bunăstării comune a cetățenilor lumii.
Noi, cei de la Organizația Mondială pentru Viață, am semnalat-o deja cu ocazia urgenței pandemice de c.d. care a deghizat o urgență libertidică pentru sugrumarea drepturilor politice și civile.
Acum, ceea ce se întâmplă în România nu ne lasă indiferenți. Dacă se poate este și mai grav. Este în joc suveranitatea Poporului. Cei care nu sunt bineveniți la establishment, la Ordinea Mondială, la clica de la Davos riscă să nu mai poată candida.
Împotriva oricui se pot construi dosare hoc și se pot implanta rechizitorii care să împiedice posibilitatea de a fi reprezentanți și de a vă reprezenta.
Anticipăm acest lucru chiar acum!
În curând (și poate deja în curs) cei care vor să îi critice pe cei care vor să cheltuiască 800 de miliarde pe armament și pe cei care nu vor să se supună dictatorilor Franței și Angliei (sau oricărui proiect al elitei dominante) nu numai că vor fi cenzurați și reduși la tăcere, dar vor fi supuși anchetelor din partea serviciilor și acuzării din partea judecătorilor.
Da… întotdeauna după modelul aplicat în România – unde o nouă prevedere permite Serviciului Român de Informații (SRI), armatei și autorităților de securitate cibernetică să întunece conținuturile online, dacă acestea sunt considerate „dezinformare” sau „amenințare la adresa securității naționale” – vom înregistra o discreție necontrolată de a eticheta chiar și pe cele care nu sunt aliniate ca atare la narațiunea oficială.
Toate acestea însoțite de sancțiuni grele. Adio, așadar, opiniilor diferite.
După cum a atestat distinct, circumstanță uimitoare, Matteo Renzi… „…A împiedica un candidat să participe la alegeri pentru că este rus, așa cum se întâmplă în România, este un scandal total. Un scandal – a adăugat el – care nu are nimic democratic. Dacă un candidat are idei neîmpărțite, nu-l poți da afară din alegeri. Pentru că dacă faci asta, nu mai ești democrat. Tu nu mai ești rus. Este clar? Democrația se apără în urne, nu prin urne”.
În România se merge prea departe. Au tachinat deja, supunându-l unui proces și obscurizându-l pe rețelele de socializare, chiar și pe George Simion, liderul opoziției, care denunțase decizia organismului electoral împotriva candidaturii lui Georgescu ca fiind o „lovitură de stat” și care era indicat ca posibil succesor al lui Călin Georgescu.
Ei bine, dragi prieteni, aceste „lovituri de stat” sunt peste tot după colț. România este o paradigmă a ceea ce se ascunde în spatele aparenței buniste a romanelor de război.
Anularea alegerilor din România și excluderea candidaților indezirabili răspunde unui model european, după cum mărturisește fostul comisar european francez Thierry Breton, care, în esență, anunțase aceeași soluție și în Germania, acolo unde era necesar, evident în cazul victoriei AfD, un partid dezaliniat de elita europeană.
Confirmarea acestui lucru provine din împrejurarea că Comisia Europeană a anunțat deja o masă rotundă privind alegerile din Polonia, după cum clarifică declarațiile vicepreședintelui Comisiei, Henna Virkkunen, care subliniază necesitatea unui control mai mare asupra platformelor digitale, sugerând în același timp UE ca garant al lucrului „corect” Alegerile din Polonia sunt în curs de desfășurare. În Polonia, alegerile vor avea loc la 18 mai și pentru turul al doilea la 1 iunie, cu riscul ca UE să avertizeze asupra unei victorii a adversarilor conservatori, care sunt deja persecutați politic și judiciar, în detrimentul europenistului Tusk. Ce se întâmplă dacă rezultatul nu este acceptabil? Nu va trebui să vă uitați în globul de cristal, va trebui doar să vă uitați la ce se întâmplă în România. Și jocul s-a terminat… la următorul.
Acesta este modul în care în Europa ne îndreptăm rapid către o dictatură mascată de democrație. Scopul este de a servi și de a supune pe oricine unui control totalitar și opresiv. Orice manifestare a disidenței trebuie interzisă și reprimată.
Vă invit să acordați atenție celor declarate de generalul Bertolini, în prezent președinte al Asociației Naționale a Parașutiștilor din Italia, deja la conducerea Comandamentului Operațional Interforce Summit și, anterior, a Comandamentului Interforce pentru Operațiuni ale Forțelor Speciale, a Brigăzii de Parașutiști Folgore și a Regimentului 9 Recursor „Col Moschin”, cu – de asemenea – experiență de teren în multe teatre militare, operând printre acestea Liban, Somalia, Balcani și Afganistan. Generalul a declarat în text… „Să realizăm… Uniunea Europeană a lui Ventotene, a lui Spinelli și a Păcii, nu mai există, dacă a existat vreodată. Ea a murit odată cu sprijinul de război pe care l-a acordat Ucrainei și odată cu războiul împotriva Federației Ruse. Regatul Unit este cel care, după ce a repudiat Europa Unită care se revarsă din ea printr-un referendum, vrea acum să se pună la conducerea țărilor europene rămase pentru a ne aduce pe toți la război pentru a-și atinge obiectivul istoric, acela de a distruge Europa, de a o dezmembra în multe mici state vasale și de a o deporta cu spiritul său colonialist clasic resursele sale imense”.
Trăim într-o lume drogată de mass-media care cenzurează Adevărul și gândurile nealiniate, în timp ce ne bombardează cu știri propagate pentru a ne distrage și a ne distrage atenția, dar care ne fac nemuritori.
Ecco… războinici strălucitori ai Păcii… Să ne apărăm libertățile, începând cu cele fundamentale de reprezentare și opinie, să ne revoltăm civilizat împotriva acestor oligarhi, a acestor măști ale groazei și terorii, a acestor proști. Timpul este Galantuomo și Adevărul este ca Soarele, nu poate fi ascuns și renaște mereu cu toată energia sa, arzând mereu pe neștiutorii care vor să-l ascundă, expunându-se la el în încercarea zadarnică de a-l ecraniza… Și chiar și această lungă noapte pentru democrație va trebui, în mod inevitabil, să facă loc Zorilor și luminii zilei.
Adevăr, dreptate, libertate.
Ticăloșia sistemului Soros – care a acaparat și sufocat România – a ajuns atât de mare încât acum plătesc peste tot pe unde se poate pentru propagandă. De exemplu, cineva mi-a atras atenția asupra unui reportaj cu unii care se întorceau din Coreea de Nord și mulțumeau bălos Europei „pentru că ne-a primit în interiorul ei”, recomandându-le tuturor să „aibă grijă ce votează”. Vomitiv de-a dreptul! Propaganda asta e atât de jegoasă și-o văd în atâtea locuri încât efectiv mi se face lehamite. În paralel, sursele care gândesc independent sunt catalogate pro-ruse și, conform unui ordin de-al covrigarului, în scurt timp vor fi cenzurate. Asta e „libertatea”, ăsta e „pro-europenismul”.
Dacă disecăm mai bine, înțelegem deplin care-i treaba. Societățile totalitare cu aparență democratică – așa cum e Europa – se bazează pe un sistem propagandistic uniform. În aparență sunt o multitudine de opinii. Însă toate converg în aceeași direcție. Totuși, vă întrebați de ce merg în aceeași direcție și nu o mai ia câte unul „pe laterală”. E simplu: dacă o iei pe laterală îți pierzi finanțarea. Și, dacă o continui tot așa, ori ajungi la mititica, ori ți se închide gura prin măsuri soft.
Există un caz-școală, cel al jurnalistului german Udo Ulfkotte. Cât a stat „în sistem”, nici măcar nu era nevoie să-și scrie articolele! Acestea îi erau erau servite de CIA, iar el își punea doar semnătura. Tot Agenția se îngrijea ca Udo Ulfkotte să fie angajat la instituții de presă de primă mână, astfel încât vocea lui să conteze. O astfel de rețea de influenceri de primă mână este esențială pentru a putea să fie definit ceea ce numim mainstream-ul. Practic, prin intermediul rețelei de bază se creează curentul principal, astfel încât țuțerii să știe încotro trebuie să fluiere.
Nivelul al doilea este format din viermi, adică cei care mestecă informațiile mainstream, personalizându-le, dându-le „parfum specific”. Ei răspândesc mesajul în diverse segmente ale populației și sunt finanțați prin diverse burse, premii, granturi s.a.m.d. Scopul e simplu: fiecare agață câte un segment de populație pe care-l spală pe creier.
Apoi vin așa-zișii artiști, cei din zona divertismentului, scriitorii, umoriștii etc. În funcție de segmentul pe care îl agață, și ei devin beneficiari de diverse stipendii. Și uite-așa, ajungi dependent de sistem.
Totuși, de ce sunt toți atât de legați de un asemenea sistem și de ce n-o mai iau câte unii pe lateral? E extrem de simplu de înțeles. Modul parazitar în care trăiesc ei e unul facil și, chiar dacă nu le asigură bunăstarea, nu-i lasă să moară de foame. În cazul în care calci strâmb, încep să-ți scadă finanțările și, dacă nu te întorci pe calea cea bună, te ocolesc definitiv. Poți trăi din publicul tău? În general nu, deoarece omul e obișnuit să obțină circul pe gratis, doar asta îi asigură din plin sistemul. De ce să-l plătească pe unul care urlă împotrivă? Mai sunt și alții care urlă împotrivă, dar pe gratis. Cu unica diferență că acei aparent opozanți, de fapt tot în direcția mainstream trag, dar sunt meniți a-i agăța pe fraierii care trag să scape de propagandă.
În general, dacă te rupi de sistem și începi să scrii pe invers ți se limitează veniturile, se fac mișcări pentru a-ți contracta audiența ș.a.m.d. Dacă faci parte dintre grangurii importanți care trădează, atunci ai parte destinul lui Udo Ulfkotte.
După cum lesne observați, statele totalitare aparent democratice se bazează pe o structură propagandistică impresionantă, flexibilă și deosebit de activă. Propagandiștii sistemului se comportă natural deoarece știu că mergând împreună cu valul își asigură pâinea.
În dictaturile autoritare – gen Coreea de Nord – sistemul e mult mai rigid. Ca să ajungi în zona de propagandă trebuie să demonstrezi loialitate, să ai anumite calități și să urmezi niște șabloane prestabilite. Un sistem monolitic de acest tip, dincolo de faptul că e deosebit de greoi, mai consumă și-o groază de resurse de la buget și, în plus, are nevoie de un sistem coercitiv activ, care să-i suplinească hibele.
Ca să înțelegeți, aici e vorba de două modele de lume, pe care vi le-am tot prezentat: „Minunata lume nouă”, în cazul „democrației” occidentale vs „1984” în cazul „democrațiilor populare” mai mult sau mai puțin similare celei din Coreea de Nord. Marea noastră problemă este că ne tot menținem în dilema legată de alegerea unuia dintre cele două sisteme. Aici e capcana șobolanului în care cădem cu grație.
De fapt, pentru orice om normal care înțelege situația reală, răspunsul este NU! Nu, n-ai de ce să faci o falsă alegere întrucât, în realitate, te afli în același punct. Și una și cealaltă sunt tiranii, doar mascate de ideologii diferite. Și una și cealaltă au „argumente” împotriva adversarului, dar niciuna nu duce raționamentul până la capăt întrucât, dacă ar face-o, s-ar ajunge la răspunsul firesc, anume NU.
Ambele sisteme se bazează pe propagandă și coerciție, ambele sisteme maschează adevărata structură de putere și ambele sisteme distorsionează teribil viața omului. Diferența e că, în timp ce unul duce chinul la paroxism, celălalt duce confortul la același paroxism. Omul normal ar trebui să înțeleagă că niciuna dintre situații nu e bună întrucât niciuna nu lasă viața să se dezvolte liber. Mai mult, cetățenii fiecăruia dintre cele două sisteme ar trebui să conștientizeze că imensul sistem de propagandă și coerciție se face cu ajutorul banilor lor. Astfel, viața ajunge să le fie influențată negativ prin propriile lor forțe. În ambele sisteme omul e asemenea boului care trage să fugă, dar dacă se îndepărtează prea mult, funia de care e legat îl sugrumă. Diferența e că în cazul unora funia e mătase, frumos colorată și vândută ca accesoriu obligatoriu și la modă, în timp ce în cazul celorlalți nu e funie, ci lanț.
Iată așadar adevărul gol goluț: când vă sperie unii că puteți ajunge precum Coreea de Nord, gândiți-vă că tirania pe care-o trăim cu UE este similară, dar doar mai frumos marketată. În mod normal trebuie spus un NU hotărât ambelor sisteme. Și ce pui în loc? – vor întreba unii isteți. E simplu: un sistem fără propagandă, fără coerciție pentru opinii și care să pedepsească exemplar orice tentativă tiranică. Este posibil așa ceva? Evident că da, dar într-un asemenea sistem nu e simplu, întrucât omul trebuie să devină autonom. Paraziții trebuie lăsați să moară, nu să fie promovați ca „formatori de opinie”. Ce opinie poate forma un neica nimeni care n-a făcut nimic altceva pe lumea asta în afara mâncatului de rahat?
Rețineți însă că, înainte de orice altă discuție, trebuie făcut pasul decisiv, iar acest pas înseamnă a spune NU atât sistemului vestic, dar și celui estic. E esențial și, mai mult, posibil acum când toți gâfâie. În mod evident nu trebuie să mulțumesc Europei că mă parazitează, dar nici să invit pe altcineva să mă paraziteze. Drumul drept e cel pe care ni-l croim singuri. Asta trebuie înțeles!
A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.
Se întâmplă lucruri bizare în geopolitică, iar Ucraina e, din nou, centrul atenției. Pe scurt: Zelenski a încercat să joace la două capete, dar a fost prins între ciocan și nicovală. Să începem cu afacerea mincinoasă propusă de britanici și cum Trump i-a prins cu mâța-n sac.
Afacerea mincinoasă a britanicilor: Cum au încercat să-l păcălească pe Trump
Britanicii, avizi de resurse, au orchestrat un plan ingenios (sau mai degrabă disperat). Pe 16 ianuarie, cu doar patru zile înainte de inaugurarea lui Trump, premierul britanic Keir Starmer s-a dus la Kiev și a semnat un „acord de parteneriat pe 100 de ani” cu Ucraina. Sună impresionant, nu? Dar partea amuzantă e că în contractul oficial, public pe site-ul guvernului britanic, lipsește partea esențială: un „appendix” secret care conține adevărata afacere.
Ce promitea acest acord?
Toate resursele strategice ale Ucrainei – porturi, gaze naturale, depozite, conducte, titan, pământuri rare – trec sub control britanic imediat ce războiul se termină.
Marea Britanie oferă „sprijin nelimitat” Ucrainei – dar numai 3 miliarde de lire sterline pe an (un bacșiș în comparație cu valoarea resurselor).
Practic, Ucraina devine o colonie britanică modernă, iar Kievul doar un post de administrare pentru interesele Londrei.
Trump intră în scenă și dă cu tablele de pământ
Problema? Trump află totul și, evident, nu e încântat că britanicii i-au furat oportunitatea. Așa că decide să joace tare:
Îi pune presiune lui Zelenski cu un contract de 500 de miliarde de dolari pentru mineralele rare, știind că acesta nu poate accepta.
Când Zelenski îl refuză, Trump îl face de râs public, zicând că e un „dictator” cu doar 4% susținere în Ucraina.
Britanicii intră în criză de panică, iar Boris Johnson zboară în grabă la Kiev să îi spună lui Zelenski: „Băi, semnează orice cu americanii, dar trage de timp!”
Rezultatul? Un „contract” fantomă între SUA și Ucraina, care nu are valoare legală și nu spune nimic concret. Un fel de „hai să semnăm o foaie ca să-i păcălim pe americani că încă suntem prieteni”.
Britanicii și europenii – panicați și disperați
Între timp, Londra și Bruxelles-ul au ajuns în pragul infarctului. Dacă Trump refuză să le sprijine schemele, UE și Marea Britanie sunt la un pas de colaps economic. Fără acces la resursele ucrainene, planul lor de refacere economică prin exploatarea țării cade în aer.
Indiciile panicii lor?
Starmer și Macron fac vizite de urgență la Trump, sperând să-l îmbuneze.
Regele Charles însuși îi trimite o invitație lui Trump la un dineu regal, crezând că îl poate impresiona cu fastul monarhiei britanice.
Trump îi ignoră, îi ia peste picior și refuză să le dea ce vor.
De ce Trump nu are încredere în britanici?
Simplu: britanicii l-au sabotat ani de zile. Ei au orchestrat scandalul „Russiagate”, cu dosarul fabricat de spionul britanic Christopher Steele și cu implicarea MI6. Trump știe asta și acum e momentul răzbunării.
Iar Londra știe că fără sprijinul SUA, UE și Marea Britanie se prăbușesc economic. De ce?
UE plănuia să folosească banii confiscați de la Rusia (260 miliarde dolari) ca garanții bancare pentru proiecte de reconstrucție în Ucraina. Dar dacă SUA iese din schemă, totul se destramă.
Britanicii plănuiau să folosească resursele ucrainene ca să-și salveze băncile falimentare. Fără ele, criza economică lovește în plin Londra.
Rusia și China: Marii câștigători
În tot acest haos, cine stă liniștit și se bucură? Rusia și China.
Rusia: A câștigat războiul și acum își negociază condițiile de pace. Putin oferă o alternativă mai bună pentru SUA – acces la mineralele Rusiei, unde sunt zeci de ori mai multe resurse decât în Ucraina.
China: Se poziționează ca mediator și garant al unui nou echilibru de putere.
Trump: Profită de situație și negociază la sânge.
Ce urmează?
Următoarele 9-12 luni vor fi esențiale. Dar se conturează o schimbare majoră:
– Sfârșitul „ordinii mondiale bazate pe reguli” – SUA nu mai vrea să fie „polițistul lumii” în slujba Londrei și UE.
– O alianță surpriză între SUA și Rusia – un posibil acord istoric între Trump și Putin pentru reducerea armamentului nuclear și cheltuielilor militare.
– UE și Marea Britanie – tot mai slăbite – cu economii instabile și fără un plan clar de supraviețuire.
– O nouă eră geopolitică – în care puterile regionale (Rusia, China, India, Turcia) își stabilesc propriile reguli.
Concluzie: Britanicii au crezut că sunt șmecheri. Trump i-a lăsat cu buza umflată.
Marea Britanie a încercat să fure Ucraina înainte să vină Trump la putere. Planul a fost stricat, iar acum Londra și UE sunt într-o cursă disperată pentru supraviețuire.
Între timp, Trump joacă tare, Rusia își consolidează victoria, iar viitorul Europei e tot mai nesigur. Un singur lucru e clar: lumea nu va mai fi niciodată la fel.
Traducere și adaptare dupa alexkrainer.substack.com.