Concurent și suplimentar față de argumentele aduse de instanță, învederăm următoarele:
I. Chiar dacă hotărârile Curții Constituționale a României (CCR) se bucură de caracter general obligatoriu și de putere juridică pentru viitor, conform art. 11 din Legea nr. 47/1992, din enumerarea domeniilor în care CCR le pronunță, rezultă, în mod evident, că, spre deosebire de decizii (date în exercitarea unei iurisdictio, adică a unei jurisdicții), hotărârile nu sunt adoptate ca efect al exercitării unei jurisdicții, ci al verificării legalității în cazuri și proceduri particulare, ceea ce intră în sfera lui iudicium, adică a unei judecăți. Din această perspectivă, spre deosebire de decizii, hotărârile CCR au natura juridică a unor acte administrative și, ca atare, pot fi supuse controlului de legalitate prevăzut de Legea nr. 554/2004.
II. Chiar și dacă am admite contrariul, este de observat că puterea juridică și caracterul general obligatoriu apără hotărârile CCR numai în situația în care ele au fost adoptate în exercitarea de către Curte a atribuțiilor ce îi sunt conferite și în respectarea competenței ce îi este acordată, în mod expres, de lege. Or, în cauză, între dispozitivul Hotărârii nr. 32/06.12.2024 (anularea întregului proces electoral) și temeiul juridic pe care s-a sprijinit CCR pentru pronunțarea acesteia [art. 146 lit. f) din Constituție, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și art. 3 din Legea nr. 370/2004] nu există nicio corespondență, textele invocate fiind, de fapt, reglementări generale, de principiu, și nu dispoziții privind competența și atribuțiile concrete ale CCR cu privire la procesul electoral de alegere a Președintelui României, acestea regăsindu-se în alte prevederi ale Legii nr. 370/2004.
În speță, anularea alegerilor poate fi dispusă de CCR, potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, doar:
a. la cererea motivată și însoțită de dovezi a anumitor subiecte de sezină;
b. într-un termen de cel mult trei zile de la închiderea votării;
c. în cazul în care votarea și stabilirea rezultatului au avut loc prin fraudă, de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin.
Adoptând o hotărâre de anulare a unui proces electoral, în baza altor texte decât cel prin care i se încredințează această competență și i se conferă această atribuție și fără ca vreuna dintre condițiile cumulative prevăzute de lege să fi fost îndeplinită, CCR s-a plasat, în mod evident, în afara competenței și a atribuțiilor ei, astfel încât hotărârea în cauză nu se poate bucura de caracter general obligatoriu și de putere juridică pentru viitor, fiind un simplu act administrativ, supus cenzurii de legalitate a instanței competente conform Legii nr. 554/2004.
A consemnat pentru dumneavoastră Marina-Ioana Alexandru.
Suntem martorii unei revoluții creștine și morale, diferită de una politică, Călin Georgescu fiind liderul ei. Ce n-a reușit să facă BOR, în frunte cu Patriarhul Daniel și Sinodul, și nici Academia, agățată la butoniera lui Soros, cu un Președinte cu lașități atavice, Ioan Aurel Pop.
Despre Patriarh, încă două cuvinte. Va rămâne doar manangerul care a construit Catedrala Mântuirii Neamului, tăcerea și chiar opoziția sa la apariția fenomenului Georgescu fiind condamnabile absolut. Nu e singurul patriarh astfel, duhul în biserică a fost coborât la el, ca și la alții, de curajul și jertfa poporului, nu de ei!
Iată, în Săptămâna Luminată, Călin Georgescu a fost chemat de procurori, noul Sinedriu, unde mulțimea l-a primit cu flori.
Reforma politică va fi numai o consecință, actualul sistem a colapsat, în mai va fi proba supremă.
HRISTOS A ÎNVIAT!
A consemnat pentru dumneavoastră av. Aurelian Pavelescu.
Fără doar și poate, decizia judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești a fost una cu rol de ghioagă în creștetul sistemului corupt din România. Culmea, această decizie curajoasă vine dintr-o zonă geografică în care ne obișnuiserăm cu „portocalele sistemului”, cu „justiția de protocol” și restul aberațiilor care au tăiat elanul României spre o societate sănătoasă. Sincer, nu m-aș fi așteptat niciodată ca o asemenea decizie să vină de la Ploiești. Sub nicio formă! Dar, iată, se poate!
Nu-i vorba aici doar de curajul deosebit al magistratului în cauză, ci de o chestiune mult mai adâncă, anume apărarea normalității. Prin decizia de suspendare a aberației juridice emisă de CCR, Curtea de Apel Ploiești sesizează un element absolut bătător la ochi, anume pretenția CCR de a se transforma într-un soi de dictator al României. Aberațiile înșirate de Enache în interviul cu cântec acordat tefeleilor de la „Juridice” duceau clar către pretenția tembelului de a instaura un regim în care CCR poate face absolut orice. E visul de aur al sistemului ilegitim de putere care-a acaparat România: pui întreaga putere în mâna unor paiațe instalate prin mașinațiuni grosolane, pe care-i poți pune să facă absolut orice întrucât ei au siguranța că nu li se poate întâmpla nimic atâta timp cât execută ordinele sistemului ocult.
Decizia Curții de Apel Ploiești e o palmă devastatoare dată sistemului și un dram de oxigen pentru cei care sunt epuizați în fața luptei inegale cu acesta. E mult sau puțin? Este, în același timp și mult și puțin. E mult pentru că s-a produs o fisură în sistem. E mult pentru că până mai ieri nimeni nu-și imagina că așa ceva s-ar mai putea întâmpla. Din acest punct de vedere e enorm! E puțin însă dacă punem în ecuație regruparea sistemului. Vedem o activare clasică a securiștilor de presiune din media, tăvălugul „viralizării” mesajelor progresiste prin „share masiv” efectuat de adevăratele ferme de „tiriboți” păstorite de sistem. Vedem apariția de nicăieri a tot felul de „experți în drept” care înfierează decizia.
Nu-i ciudat? Aceiași oameni care urlau isteric împotriva celor care ar îndrăzni să comenteze „deciziile justiției” sunt acum cei care urlă cel mai virulent împotriva unei decizii a acelei justiții pe care ei o considerau un soi de vacă sfântă. Mă rog, pentru noi, cei care am trecut conștienți prin ultimii 35 de ani, nu e absolut nicio supriză într-un asemenea comportament debil. Știm bine că toți idioții utili ai sistemului nu judecă rațional, ci prin prisma unei ideologii difuze care le-a fost impregnată și care are doar o regulă, extrem de simplă: „tot ceea ce vine de la sistem e bun, tot ceea ce vine din altă parte trebuie tratat cu suspiciune, iar ceea ce nu convine sau e împotriva sistemului trebuie eradicat”. În fraza anterioară – care în creierul unui sclav al sistemului are rol axiomatic – este concentrată întreaga ideologie.
Ei bine, imaginați-vă ce s-a întâmplat în momentul în care în justiție – acea justiție care se confunda cu sistemul – s-a luat o decizie contrară sistemului! Este fix reacția pe care-o au cei dintr-un cult atunci când descoperă în interiorul comunității un mic grup eretic. Brusc, ereticii devin cei mai mari dușmani, căutându-se eliminarea lor. Întreaga comunitate uită de luptele pe care le are de dus în exterior pentru a-i elimina pe dușmanii interni. Exact asta se produce acum în justiție, acolo unde un magistrat a călcat strâmb.
Văzând torentele disperării venite dinspre sistem, ne putem întreba logic dacă acel magistrat a fost conștient de ceea ce va urma. Dacă judecăm logic, decizia luată e cât se poate de corectă. Tefeleii juridici se lamentează că nu a fost respectat caracterul irevocabil al deciziilor CCR, fără însă să continue raționamentul privind limitele de putere ale CCR. Într-adevăr, hotărârile CCR au caracter irevocabil în cazul neconstituționalității unor legi, dar să ajungi să spui că e neconstituțional să-ți exerciți dreptul la vot și, în final, CCR să decidă să nu ți se recunoască ceea ce ai votat, este deja o nebunie! Ce faci dacă CCR decide să elimine și alte paragrafe din Constituție, nu doar dreptul de a vota și a fi votat? Nu te opui pentru că deciziile sale nu pot fi contestate?
În speța de față este un element mult mai grav: CCR a intrat inclusiv pe teritoriul sistemului juridic. Pe de o parte nulul Enache spune că: „observ în spațiul public că se cere Curții Constituționale să devină o instanță de judecată și instanțelor de judecată să devină Curte Constituțională”. Ca orice idiot suferind de disonanță cognitivă, el că CCR, prin extinderea absolut neconstituțională a atribuțiunilor sale, a devenit un monstru: un soi de judecător combinat cu un procuror. Așa ceva nici în cele mai crâncene dictaturi nu întâlnim.
Reacția judecătorului de la Curtea de apel e una firească: CCR nu se poate transforma în instanță de judecată, adică fix ceea ce a făcut prin anularea alegerilor. Cu alte cuvinte, CCR a intrat absolut ilegal pe teritoriul în care suveranitatea era a instanțelor de judecată. Din acest punct de vedere, decizia judecătorului Alexandru Vasile nu este doar una justificată, ci firească, singura care putea fi pronunțată în speța în cauză. Aici vorbim de principii încălcate grosolan de CCR, principii asupra cărora acea curte tembelă nu are absolut nicio putere. Ca să înțelegem mai bine, voi formula chestiunea cât se poate de plastic: Degeaba curtea clovnului Enache decide să declare neconstituțională gravitația întrucât, pur și simplu, gravitația nu va ține cont de „intangibilitatea” hotărârilor CCR. Dacă mâine Enache declară gravitația neconstituțională, în mod sigur nu veți vedea oameni plutind în aer pentru că gravitația acceptă „primatul CCR”. Asta nu se va întâmpla nici când vom vedea porcii zburând!
Am scris despre motivele de bucurie pe care le-am avut ca urmare a deciziei menționate, dar acum e timpul să înțelem de ce spun că sunt și motive de tristețe? Pur și simplu pentru că, la cum se așează lucrurile, devine limpede ceea ce urmează: decizia va fi întoarsă la IICJ, care nu-i nici mai mult nici mai puțin decât brațul armat al sistemului. Ați văzut cum Cristina Ardeleanu, individa care a servit sistemul împotriva lui Georgescu (din poziția sa de judecător la Curtea de Apel București) a fost promovată la ICCJ. Așadar, e practic imposibil ca decizia judecătorului de la CA Ploiești să fie păstrată la ICCJ. Ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, sistemul își va reintra în drepturile pe care și le-a arogat.
Dacă vom sta bine să analizăm, vom constata că bucuria noastră nu e justificată întrucât degeaba câștigi un meci dacă n-ai câștigat partida. Însă, simpla constatare că sistemul e incoerent și că, pe alocuri, inclusiv pe-acolo pe unde te-ai putea aștepta cel mai puțin, se pot produce fracturi, e un element care ne spune că încă mai putem spera. Știm bine ce se întâmplă atunci când se produc mai multe fracturi în zone diferite: sistemul se prăbușește. Desigur, acum pare că nu e cazul, dar cine știe?
A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.
Oamenii precum Georgescu sau Le Pen sunt cât se poate de departe de mine: ideologia, viziunea asupra societății… totul diferit. Dar toată viața mea am încercat să fiu onest intelectual (cât de mult se poate) și nu pot să văd ce mizerie au ajuns să facă cei „buni”, cei „democrați”.
Acuzațiile împotriva lui Le Pen sunt cele mai stupide, sigur, pentru cine le înțelege. Dacă atât au putut să scoată de la ea, îmi dau seama că partidul lui Le Pen probabil este cel mai curat partid.
Între timp noi ne bucurăm ca dușmanul o pățește. Nu contează de ce și cum. Însă eu chiar nu mă bucur. Deși sunt foarte diferit față de Le Pen sau Georgescu, nu pot să nu fiu jenat de sistemul în care trăim. Ce se întâmplă este pe față, fără rușine: lovituri albe, abuzuri, persecuții judiciare. Totul sub umbrela „democrației”.
Cei care se bucură și justifică ceea ce se întâmplă astăzi sunt fix cei care, dacă se nășteau acum 100 de ani, erau cei mai domesticiți naziști (sau ceaușiști, mai târziu), cei care astăzi ar fi spus: „E bine orice îmi convine, ceilalții sunt dușmani de eliminat”.
Să trăiască democrația 2.0, libertate și Netflix.
A consemnat pentru dumneavoastră Andrea Menna.
Negustorii ce s-au înfipt la butoanele puterii cu sprijinul faimosului George Soros nu au comercializat, în recenții 35 de ani, propria lor agoniseală, ci au scos la mezat avuția României. În timp ce ei și-au burdușit conturile și-au construit viloaie (cel mai adesea de un kitsch grețos), poporul a sărăcit, mulți pierzând orice umbră de demnitate, punând ștampila contracost, fără să înțeleagă adevărul elementar că de pe fundul prăpastiei se salvează extrem de puțini și numai cu ajutorul lui Dumnezeu.
Ca atâția alții, am votat, mereu, cu speranța că vom putea opri prăbușirea României, însă numărul celor cu minte înceată e copleșitor și duce la pierzare, fiindcă mulți din ei au suflet negru. Exact ei au reales personaje precum maleficii Băsescu și Iohannis, au boicotat referendumul pentru familie, fiindcă sunt incapabili să gândească, să viseze, să trudească pentru a transforma aspirațiile în realitate. Efectele ateismului bolșevic sunt mai vizibile ca oricând, în prezent.
Milioane de disperați au plecat să muncească istovitor pe la uși străine. Majoritatea, după decenii, tot la limita subzistenței se află, sunt un fel de paria europeni. A reușit planul ticălos de alungare a cadrelor medicale, nu vremelnic, ci definitiv. Lipsesc cadre didactice bine pregătite, deși oficiază cu devotament în școli, în universități dascăli cu vocație adevărată. Învățăceii acestora din urmă aduc, an de an, medalii prețioase, ating performanțe artistice, sportive admirabile, sunt cercetători, inventatori apreciați.
Dar nu lipsesc rebuturile. Nu metalice sau din alt material neînsuflețit, ci beizadele cu bolizi care ucid ori schilodesc oameni, flăcăi și mândruțe de bani gata ce se droghează, beau de rup, își comercializează trupul. Aproape toți sunt vlăstar unic al unor ariviști penibili, total lipsiți de scrupule. VIP-uri, dom’le, nu glumă!
Hârciogii politici au prosperat din punct de vedere material, dar și-au pierdut omenia, au ajuns să fie detestați, deoarece s-au cocoțat în funcții nemeritate la care nu vor să renunțe nicidecum. Că așa-s hârciogii cei nesătui!
Mediocrul Emil Hurezeanu e unul din atâtea exemple. Tot portocaliii și liberalii băsificați au adus la cârmă „savante” ca Raluca Turcan, Laura Codruța Kovesi cu rezultate catastrofale în cultură, în justiție. Va fi interesant de văzut ce va face vajnica procuroare, când, nu departe de pensie, va rămâne fără sinecura de la Luxemburg. Plină de bani, însă rămasă fără „coledzi”, cum ar zice Nenea Iancu.
Nici pesediștii nu s-au lăsat mai prejos, dacă ne amintim de Monica-Cristina Anisie, drept răsplată pentru că a făcut ravagii în educație, ajungând ditamai senatoarea. Useriștii au excelat în sens negativ prin premierul Dacian Julien Cioloș și miniștri ca Vlad-Vasile Voiculescu, Ioana Mihăilă, Adrian Curaj, primari catastrofali precum Clotilde Armand, Allen Coliban (actualmente deputat), Dominic Samuel Fritz (care neavând cetățenie română nu poate face parte din vreun partid, dar a fost susținut cu elan demn de o cauză mai bună de soroșiști, după care s-a pus pe samavolnicii, adunând 45 de procese pierdute definitiv, altele fiind încă pe rol, iar Timișoara fiind în marasm).
Nenorocirile puteau fi împiedicate, dacă nu stăteau acasă milioane de bolovani și dacă votau cu responsabilitate incomparabil mai mulți cetățeni. Au ajuns europarlamentari sau parlamentari în România ori purtători de cuvinte (sic!) specimene cu prefăcătoria în fiecare fibră precum Cristian Terheș, Gheorghe Becali, Vasile Bănescu și un consistent număr de useriști în frunte cu vioii Siegfried Mureșan, Iulian Bulai.
Dintre favoriții lui Iohannis, se disting gemenii Dan și Andrei Muraru (din 2021, ambasador cu succeeesuri inexistente la Washington) și deputatul Iulian-Alexandru Muraru, autor al recentei aberații privind pericolul unor posibile interferențe rusești în alegerile de președinte, după cele inexistente invocate hilar cu efect tragic, în decembrie 2024 de către CSAT, însă negate ferm de STS, adică de specialiștii care au vegheat la corectitudinea procesului de votare.
Capodoperele cu robă vișinie și-au dobândit, inclusiv pentru posteritate un rol de culoarea catranului prin lovitura de stat dată cu zel bolșevic în unanimitate. Eu una mă îndoiesc până la pământ (vorba genialului Marin Sorescu) de un bis, de unde interferențele soroșiște ce vor o victorie pilotată extrem de costisitor a matematicianului și primarului general ratat, care râvnește să facă praf toată țara.
Cine îi aplaudă pe jefuitorii României, insultând, calomniind pe bloguri? Tocmai aceia care le seamănă. Laolaltă acționează letal precum tentaculele caracatiței.
Poporul român? Are, în continuare, personalități făuritoare de istorie. Călin Georgescu e numele cel mai cunoscut. Deloc din întâmplare, milioane de cetățeni români îl vor președinte. Deloc întâmplător, este respectat de apărătorii democrației din lumea toată. Administrația Donald Trump a reconfirmat acest lucru, cum face de peste patru luni de zile.
Generația tinerilor nu se lasă mai prejos. Bogdan Peșchir este o ființă demnă de elogiu. Inteligență vie, conștiință candidă, îndură hărțuieli, umilințe, închisoarea. Vina lui? Iubește nemărginit de mult România, adevărul, dreptatea. Motiv convingător să le fim alături. Noi suntem poporul român dreptcredincios, nu liftele nesățioase!
A consemnat pentru dumneavoastră Prof. Univ. Dr. Viorica Bălteanu.
Când vorbim despre spălarea de creiere ne gândim automat la stalinism, la maoism sau, mai recent, la regimul din Coreea de Nord. Sunt șabloane care ne-au fost cumva implantate în creier de realitățile istorice pe care le-am tot citit sau despre care discutăm. Comun tuturor spălărilor de creiere amintite este faptul că operațiunea se desfășoară într-un mediu tiranic, strict controlat. În URSS-ul stalinist nu aveai acces la informații din exterior, la fel ca și în China lui Mao. Izolaționismul asigură un setup teribil de bun operațiunii de spălare pe creier. Din acest punct de vedere, operațiunile specifice nu mai au niciun secret, devenind oarecum banale din punct de vedere teoretic și practic.
Cunoscând elementele amintite, marea întrebare – și provocare, în același timp – apare atunci când îți pui problema dacă operațiunile de spălare pe creier pot fi efectuate în societăți – să le spunem – deschise, adică în medii în care oamenii au posibilitatea să se informeze din surse alternative, unde cenzura nu este instalată implicit. Așadar, e posibil? Răspunsul este afirmativ, dar ceea ce e mai cutremurător este că, în mai puțin de un cincinal am trecut prin două mega-operațiuni de spălare pe creier. Vă vine să credeți?
Prima a fost pandemia, un experiment derulat la nivel mondial, care a reușit să le spele unora creierul atât de bine încât s-au transformat în cobai ai celui mai mare experiment medical din istorie. Și nu doar că s-au aruncat pe ei în nebunia respectivă, ci, mai mult, i-au împins pe cei dragi lor: părinți, copii, prieteni buni, etc. Trauma acelei spălări pe creier este atât de mare încât milioane de oameni care suferă de efectele adverse ale vaccinării preferă să țină ascunse problemele pentru a rămâne credincioși ideilor tembele cu care le-a fost spălat creierul. Radicalizarea acestora a fost atât de puternică încât preferă să moară negând cu voce tare greșeala pe care au făcut-o. Inclusiv atunci când își văd copiii victime ale efectelor adverse, sau chiar doborâți de misteriosul val al „morților subite”, neagă totul punându-l pe seama altor probleme. Și, pentru ca evenimentele să capete un aspect hilar în tragismul lor, aduc în sprijin „știința”, aceeași știință care, prin intermediul statisticii, ar trebui să le semnalizeze limpede faptul că un asemenea număr de morți subite nu a mai fost întâlnit niciodată în istorie.
Cea de-a doua mega-spălare pe creier este Ucraina. Propaganda care a propovăduit timp de mai bine de trei ani „victoriile decisive” ale Ucrainei – în timp ce, în realitate, Rusia producea catastrofe în rândul dispozitivului militar ucrainean – continuă inclusiv azi, în ciuda evidențelor din teren. În continuare sunt idioți utili – precum limbricul ăla de la UM Digi – care repetă cu încrâncenare minciunile dovedite, radicalizându-i pe tembelii care trăiesc în realitatea fabricată de propagandă.
„Asaltul” armatei ucrainene asupra Kursk-ului a fost un dezastru absolut. Cifrele oficiale vorbesc despre un număr de cel puțin 70.000 de soldați ucraineni morți acolo. Rețineți: doar în Kursk, unde au fost deplasate forțele de elită(și cele mai radicalizate!) ale Ucrainei, au fost 70 000 morți. „Legea războiului” ne spune că, la acest număr, avem de șapte ori mai mulți răniți grav și foarte grav. Așadar, mai adăugăm încă aproape 500.000 de soldați care, din punct de vedere practic, mai există doar pentru a fi întreținuți.
Ceea ce vine peste toți spălații pe creier ai acestui conflict este ceva atât de groaznic încât efectiv nu vor putea pricepe. Deja unii sunt tributari ideilor tembele atunci când văd că SUA negociază în disperare cu Rusia. Și-a pus cineva întrebarea de ce SUA a pornit negocierea? Inclusiv sumele înaintate (și exagerate) de Trump nu justifică disperarea cu care caută să iasă din această „afacere”. Unii chiar cred că SUA profită de Ucraina atunci când Trump le dictează ucrainenilor să treacă afacerile energetice sau anumite exploatații sub control american. De fapt acolo e cu totul altceva, anume un angajament al americanilor în fața rușilor. Ecuația e mult mai complexă, iar fiecare asemenea „victorie” maschează de fapt o înfrângere dureroasă.
Vă întreb sincer: aveți idee cu adevărat câți ucraineni au murit în conflictul de acolo? Realitatea e atât de crâncenă încât tare mi-e că nu vom afla adevărul decât peste mulți ani. Ceea ce e cert e că autoritățile din Ucraina vor da vina pe „emigrația cauzată de război” atunci când vor publica noile statistici. Acea emigrație însă nu va putea justifica sub nicio formă imensul gol demografic. Dacă acum s-a ajuns ca raportul dintre femei și bărbați să fie de 1:20, în condițiile în care refugiații au fost, într-o măsură imensă, familii întregi, putem înțelege că avem de-a face cu o altă poveste. În urmă cu un an estimam la aproximativ 1 milion numărul de soldați pierduți de Ucraina. Acum cred că am estimat în jos, în condițiile în care țara e într-o masivă criză demografică, iar cifrele nu mai bat deloc. Însă mai e ceva: autoritățile poloneze, române, franceze, engleze, americane s.a.m.d. vor avea grețuri teribile când vor apărea cifrele reale ale cetățenilor lor morți acolo. Au omorât rușii ca la abator, ăsta e adevărul!
Care-i numărul real de morți și răniți? E greu de pronunțat pentru că cifra, din câte îmi dau seama, e de-a dreptul înfricoșătoare. Ceea ce însă e clar e că Ucraina a fost cea mai recentă operațiune masivă de spălare a creierelor. Cetățenii țării sunt într-o negură absolută, dar la ei e normal întrucât trăiesc o realitate nu cu mult diferite de cea din Coreea de Nord. Sunt însă o groază de europeni care au percepție absolut deformată despre ceea ce se întâmplă acolo. Iar jocul penibil pe care-l vedem făcut de unii oficiali – precum cei din Franța, Germania sau Anglia – este nu unul în favoarea Ucrainei, ci un simplu joc de glezne menit „a face tranziția creierelor defecte”. Oamenii pe care-i patronează, pur și simplu nu au cum să perceapă realitatea, motiv pentru care lichelele gen Macron, Scholz sau Starmer fac acum un „spectacol de tranziție”, o temporizare.
Rețineți, e al doilea mega-experiment de spălare a creierului desfășurat în ultimii cinci ani. Și e înfiorător când vezi cât de bine a reușit. Imbecilul de la Kiev și-a transformat țara în mașină de tocat a propriilor cetățeni, iar spălații pe creier îl consideră erou, în condițiile în care el nu-i nimic mai mult decât un măcelar fără suflet.
Ceea ce însă e înfiorător e că în mai puțin de cinci ani creierele celor mai mulți din lumea asta au fost spălate cu un scop precis. Iar acel scop ar trebui să ne sperie teribil, la fel de mult cum ar trebui să ne sperie numărul atât de mare al imbecililor cu creierele formate la „Cooperativa Spălătoriilor Profesioniste”.
A consemnat pentru dumneavoastră Dan Diaconu.